RESURSE

DESPRE ZIUA SFÂNTULUI VALENTIN

Un scurt chestionar despre cine a fost Sf. Valentin:

1. un preot din Imperiul Roman care a trăit pe timpul domniei împăratului Claudiu al II-lea, care a interzis soldaţilor căsătoria; preotul a sfidat ordinul şi a căsătorit soldaţi, întemeind numeroase familii; pentru aceasta a fost aruncat în închisoare şi decapitat la 14 februarie;

2. un Episcop catolic de Terni care a fost decapitat, tot în timpul domniei lui Claudiu al II-lea, ca şi preotul pe Via Flaminia, dar în locuri diferite; despre el se spune că avea obiceiul de a ajuta fetele sărace ce se pregăteau de căsătorie, plătindu-le zestrea;

3. cineva care a trăit şi suferit în Africa, sau cineva care scria scrisori de dragoste fiicei temnicerului, şi probabil a fost decapitat;

4. toate, sau probabil nici una dintre variantele de mai sus.

Dacă aţi răspuns d atunci meritaţi o cutie cu bomboane de ciocolată, în formă de inimă, cu fundă roşie!

Deşi sărbătoarea de la mijlocul lunii februarie, care celebrează dragostea şi pe îndrăgostiţi, rămâne foarte populară, chiar şi în ţara noastră, confuzia privind originile ei a făcut ca din 1969 sărbătoarea Sf. Valentin să nu mai apară în calendarul roman liturgic oficial. De fapt Sf. Valentin nici nu mai figurează în calendarul catolic american (adică tocmai în ţara care a făcut sărbătoarea atât de faimoasă), iar la noi figurează pe 13, mutat din 14 unde acum sunt sărbătoriţi Ss Ciril şi Metodiu, patronii Europei. Modificarea a fost motivată atât de pervertirea comemorării Sf. Valentin într-o sărbătoare a sexului, a desfrâului, a vulgarităţii, cât şi de faptul că nu există dovezi univoce despre sfântul celebrat la această dată.

La baza sărbătorii pare a sta un vechi festival roman cunoscut sub numele de Lupercalia, ce se celebra la 15 februarie. Timp de 800 de ani, romanii au dedicat această zi zeului Lupercus, iar obiceiul era ca tinerii să extragă ca într-o loterie bileţele cu numele unor tinere care le erau apoi pentru un an întreg partenere sexuale. Papa Gelasius I a fost, evident, nemulţumit de această practică. El a schimbat loteria astfel: tinerii şi tinerele trăgeau câte un bileţel cu numele unor sfinţi pe care să îi aibă ca model şi mijlocitori pentru următorul an (ceea ce desigur i-a nemulţumit pe unii). Iar în locul zeului Lupercus, Papa l-a propus pe Sf. Valentin ca patron al sărbătorii. Romanii însă au perpetuat aspectul amoros al acestei sărbători.

Mergând pe un alt fir, actuala sărbătoare a Sf. Valentin pare a-şi mai găsi explicaţia şi într-un obicei mediaval. Astfel, în Evul Mediu s-a născut obiceiul ca la jumătatea lunii februarie să se trimită scrisori de dragoste. Alegerea acestui moment era motivată de observaţia că atunci are loc împerecherea păsărilor. Obiceiul a devenit comun în Franţa şi Anglia, oamenii exprimându-şi atunci dragostea prin scrisori şi mici daruri. Istoria sărbătorii mai menţionează că prima felicitare de Sf. Valentin a fost trimisă în 1415, de către Charles, ducele de Orleans, soţiei sale, pe când era închis în Turnul Londrei. Această scrisoare poate fi şi astăzi văzută la British Museum.

După sute de ani, sărbătoarea Sf. Valentin nu a fost uitată, ci dimpotrivă, tot mai mediatizată, aproape imposibil de ignorat. A ajuns, practic, a doua sărbătoare ca popularitate după Crăciun, dacă luăm în calcul numărul de felicitări trimise; astfel, doar în SUA, de Valentine's Day se trimit aproximativ un miliard de felicitări! Şi nu este de mirare, când o astfel de sărbătoare este o sursă atât de bună de câştiguri, fiind susţinută de un alt miliard de iniţiative comerciale. Dar poate toate acestea ne-ar lăsa rece: banul e ban, iar omul de astăzi este ahtiat după el. Revoltătoare este însă degradarea morală care însoţeşte "celebrarea iubirii". Degradare care nu putea să nu ocolească şi ţara noastră.

Ce auzim şi vedem în 14 februarie, fie lângă noi, fie la televizor? Căsătorii de probă: fascinaţia numărul 1! Falşi primari încheie false căsătorii pentru o falsă zi de căsnicie. Ce frumos ar fi dacă 14 februarie ar fi cu adevărat o zi de promovare a valorilor căsătoriei, a frumuseţii căsniciei... În realitate nici iubirea şi nici căsătoria nu deţin locul principal în sărbătoare, ci sexul. Îmi amintesc şi acum cu un sentiment de oripilare de relatarea plină de extaz a unui reporter despre cum au sărbătorit nişte liceeni (din liceul pe care şi eu îl urmasem cu ceva ani în urmă) sărbătoarea Sf. Valentin: printr-un concurs în care una din probe - de curaj! - era ca fetele să tragă în jos cu dinţii şliţul de la pantalonii băieţilor! Elocvent, nu? Doar că în aceste gesturi singura absentă este tocmai iubirea, care este, însă, copios suplinită de vulgaritate. Nu este o sărbătoare a iubirii, a îndrăgostiţilor, ci a vulgarităţii colective. O vulgaritate care încearcă să se legalizeze folosind un Sfânt catolic ca patron.

Care ar trebui să fie atitudinea noastră în faţa acestei sărbători? Reacţia unora este poate de "sabotare", de neparticipare, de ignorare, sau chiar de luptă împotriva sărbătorii (mi-a fost dat să citesc articole creştine în presa românească, religioasă sau seculară, deosebit de virulente). Personal însă, cred că nu rezolvăm nimic izolându-ne sau fluturând nervoşi din mâini. Ni se va răspunde: "Păi cum! Biserica protestează împotriva unei sărbători a iubirii?" Nici gând. Biserica este mărturie, este instrument şi este sacrament al iubirii lui Dumnezeu faţă de omenire, iar subiectul şi scopul predicării ei este Iubirea. Biserica poate ieşi în 14 februarie şi predica mai vârtos despre iubire, de la altare. Despre iubirea adevărată, neînchisă în sine, neredusă la sex.

Iar familiile şi cuplurile pot răspunde la fel, manifestând şi celebrând iubirea curată. Această zi poate fi, la modul adevărat, una în care cei căsătoriţi să îşi reînnoiască promisiunea de iubire reciprocă; cei logodiţi sau "angajaţi" într-o legătură sinceră, generoasă şi deschisă în faţa lui Dumnezeu, pot căuta să îşi dovedească temeinicia dragostei şi curajul de a privi spre varianta unei vieţi pentru totdeauna în doi. Dimensiunea creştină a unei căsnicii sau prietenii deschide spre noi idei de cadouri, dincolo de clasica felicitare cu inimioare sau cutia de ciocolată sau animăluţul pufos şi drăguţ. Iată câteva idei: o cărămidă (ca simbol al construcţiei comune pe care o reprezintă relaţia), o piatră (amintind de stânca pe care omul înţelept îşi construieşte casa), o cheie (semn al încrederii şi deschiderii totale faţă de celălalt), o vâslă (ca o invitaţie adresată partenerului de a vâsli împreună cu Dvs pe apa vieţii). Acestea sunt doar câteva idei despre cum am putea să recuperăm această sărbătoare, mergând împotriva valului.

Într-un fel, nu avem de ales decât să apelăm la soluţia Papei Gelasius şi să oferim o alternativă - creştină! - de trăire a acestei sărbători. Ceea ce nu poate fi dificil pentru noi, creştinii, care avem poruncă dumnezeiască să iubim: toate zilele sunt pentru noi Zile ale Iubirii! Să încercăm să convertim răul, să sfinţim lumea, folosind ca armă tocmai Iubirea. Vom părea nebuni lumii acesteia, dar vom fi nebuni din dragoste, nebuni pentru Cristos! Iar când avem nevoie să ne adăpăm iubirea, Biserica ne oferă nenumărate izvoare, printre care şi Sfânta Scriptură. Dintre toate cuvintele despre iubire vă propunem Cântarea cântărilor 8,7:

"Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească;
de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ ar fi respins acela."

Vă dorim deci o sărbătoare plină de iubire, pe care să o petreceţi alături de cei dragi!

editor@profamilia.ro