RESURSE 

Colectorul de articole

Oglinda sufletului
Alois Gherguț

Distanța dintre... eu și celălalt

Orice om, la un moment dat, iese din micul său univers și intră în relații cu cei din jur. Articolul de față ne invită să reflectăm asupra atitudinii și "distanței" pe care o adoptăm în relațiile interumane din societate. Știm să ne dăm mâna chiar și atunci când nu avem aceleași opinii sau suntem pradă ușoară propriului orgoliu? Relațiile noastre cu ceilalți suferă atunci când în interior nu este lumină și nici nu dorim să fie...

 

Permanent ne aflăm într-o neîntreruptă succesiune de interacțiuni și contacte cu cei din jurul nostru iar distanțele interpersonale ne marchează conduita și calitatea relațiilor cu ceilalți. Iată de ce, o analiză a proxemiei sau a codului distanțelor ar putea deveni interesantă și ar putea explica unele dintre reacțiile noastre la contactul social cu semenii noștrii. În lucrarea intitulată Dimensiunea ascunsă, Edward T. Hall face o analiză a distanțelor interpersonale din perspectiva psihologiei sociale, identificând următoarea tipologie:

* distanța intimă (de maximă proximitate) - de la 0 la 50/70 cm - contactul este real sau foarte aproape, căldura corpului celuilalt este foarte bine percepută, inclusiv respirația și mirosurile corporale. Vederea detaliilor este foarte bună (nasturi, alunițe de pe piele, riduri etc.), retina este intens stimulată, iar la o apropiere prea mare apare o convergență oculară pronunțată care determină schimbarea frecventă a direcției privirii. Putem primi o lovitură fără a fi preveniți sau fără a fi în măsură să ripostăm. Ocaziile unei asemenea distanțe sunt raporturile mamă-copil, îmbrățisările, raporturile conjugale, mijloacele de transport aglomerate, deplasarea în ascensoare (în astfel de situații norma de politețe ne cere să rămânem imobili, inflexibili, cu privirea absentă, cu un aer natural, serios, cu brațele lăsate de-a lungul corpului deoarece orice gest ar părea deplasat, și nu putem fixa o persoană mai mult de 2-3 secunde fără ca ea să se simtă agresată), unele activități sportive etc. Principala particularitate a acestui tip de distanță constă în disconfortul pe care îl resimțim atunci când un personaj necunoscut intervine neanunțat în perimetrul/spațiul nostru intim, mecanismele de apărare sunt activate și căutăm să controlăm cât mai bine situația. Așa se explică de ce nu acceptam să fim îmbrățișați de orice persoană, de ce ne agităm, respingem sau reacționăm violent când suntem atinși fără motiv de cineva, de ce avem nevoie de certitudini și garanții atunci când permitem unei alte persoane să ne atingă sau să ne îmbrățișeze, de ce într-un mijloc de transport preferăm să stăm lângă anumite persoane și de ce suntem stânjeniți atunci când aglomerația nu ne permite sa alegem lângă cine să stăm.

* distanța personală - cuprinsă între 50/70 cm -și 1/1,5 m - este distanța a cel puțin unui braț întins în care nu mai putem fi luați prin surprindere cu ușurință, suntem mai feriți de pericole și se delimitează un perimetru privat care ne eliberează de presiunea psihică. Este cea mai bună distanță pentru vederea feței în ansamblu, cu detaliile ei și permite efectuarea unei conversații cu voce șoptită sau normală. Pe de-o parte, este distanța propice confidențelor și discuțiilor cu un anume grad de intimitate și, pe de altă parte, este distanța oamenilor temători care nu lasă pe nimeni să se apropie prea mult în spațiul lor intim. În acest spațiu se consumă relațiile cu persoane cunoscute, mai mult sau mai puțin apropiate, cu persoane care ne inspiră încredere, iar gradul de siguranță este mai mare, având mai multe șanse de a reacționa în cazul apariției vreunui pericol.

* distanța socială - cuprinsă între 1/1,5 și 2,5/3,5 m - impune celuilalt o distanță apreciabilă în care privirea oscilează între față și corp; se văd încă bine detaliile feței, dar suntem prea aproape pentru viziunea generală a corpului, fiind constrânși să-l privim pe celălalt 'pe fragmente' și dacă acest lucru este remarcat, ar putea fi considerat ca un act de impolitețe (a privi fix, insistent pe cineva). Este distanța uzuală pentru întâlnirea unui străin sau distanța de afaceri când este vorba de un client față de care este menținută o anumită poziție, mai ales când între cei doi se află un birou. Dacă superiorul este așezat, nu ne apropiem prea mult pentru a nu-l domina și a nu-l obliga să ridice capul. Este distanța relațiilor formale și impersonale sau a micilor grupuri. În această situație o privire continuă este obișnuită, fiind singura legătură cu persoana din fața noastră (întoarcerea privirii pare 'pregătirea pentru fugă' sau așa-numita privire temătoare; spre exemplu, pentru musulmani aceasta privire este obligatorie, adesea greșit înțeleasă de europeni, ea nefiind altceva decât o privire politicoasă).

* distanța publică - cuprinsă între 2,5/3,5 și-peste 7 m - reprezintă distanța reuniunilor, a expunerilor și conferințelor, a spectacolelor de teatru, a discursurilor politice, distanța întâlnită în cadrul evenimentelor și festivităților oficiale la care participă șefi de state, lideri etc. În aceste situații vocea este puternică, accentuată, iar debitul verbal încetinit pentru a fi auzit și înțeles. Detaliile nu mai pot fi sesizate cu ușurință, privirea trece dincolo de corpul uman, iar datorită faptului că expresiile feței nu mai sunt atât de vizibile această distanță permite minciuna, fățărnicia, artificialitate în comunicarea cu celălalt.

În altă ordine de idei, există numeroase lucrări despre contactele cu cei din jurul nostru, analizate în funcție de mai multe criterii. Spre exemplu, în funcție de apartenența sexuală, la vârstă și statut social egal, femeile au mai multe contacte între ele decât bărbații. În raport cu apartenența culturală au fost identificate zone sau etnii care, fie au contacte mai numeroase unii cu alții (mediteranienii, africanii, arabii, japonezii), fie au contacte mai puține (nordicii, anglo-saxonii).

Un exemplu destul de interesat în contextul acestei teme este oferit de evoluția stilurilor de dans de-a lungul timpului; în trecutul îndepărtat dansul era diferențiat pe sexe (existau dansuri pentru bărbați și dansuri pentru femei; chiar și azi mai întâlnim în folclorul nostru monșteniri ale acelor timpuri). Ulterior, au apărut dansuri la care participau ambele sexe, dar între parteneri se păstra o distanță apreciabilă, echivalentă cu cel puțin lungimea brațului, iar contactul dintre ei era doar la nivelul degetelor, cel mult al palmei (este suficient să amintim dansurile evului mediu); orice apropiere sau atingere între parteneri peste aceste limite erau considerate acte indecente sau lipsite de pudoare. Mai târziu au apărut și forme de dans în care partenerii se puteau apropia mult mai mult, culminând în zilele noastre cu forme de dans în care mișcările și contactul corporal al celor doi sunt mai mult decât pro-vocatoare (imaginati-vă ce scandal public și ce afront ar fi iscat în spațiul european, acum două secole în urmă, o pereche de dansatori la un tangou, un blues sau un dans latino).

Toate aceste aspecte referitoare la distanța socială experimentată de noi în relațiile zilnice cu ceilalți și maniera în care stabilim contacte și moduri de interacțiune cu cei din jur, fie ei cunoscuți sau necunoscuți, ne ajută să înțelegem mai bine complexitatea raporturilor interumane și să acceptăm mai ușor diversitatea din jurul nostru. Sunt situații când cineva prea insistent, prin modul său de a fi, ne agasează și parcă vrea cu orice preț 'să se bage în sufletul nostru'; poate la fel de mult ne deranjează răceala și detașarea altcuiva atunci când vrem să ne apropiem mai mult de el sau să-l convingem de un anumit lucru. Dacă modul acesta de a fi al celuilalt ține de firea sa (excludem situațiile de reavoință sau prefăcătorie) cea mai mare greșeală pe care o putem săvârși ar fi să-l determinăm să fie și să simtă ca noi, ori acest lucru ar fi împotriva naturii. Farmecul și plăcerea vieții sociale se bazează pe complementaritate și iubire. Dacă toți am fi la fel am trăi o perpetuă monotonie, iar dacă toți ar fi asemenea nouă ne-am plictisi chiar mai devreme decât ne-am putea închipui... Prin urmare, nu ne rămâne decât să ne completăm unii pe alții în libertatea iubirii.

Mesagerul Sf. Anton, nov-dec 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire