RESURSE

Nu trageţi în televizor!

Mai tare decât cuvântul

Cultura zilelor noastre este dominată de vizual, în ultimii ani impunându-se chiar o opoziţie radicală între imagine şi cuvânt. Imaginea este mai puternică decât cuvântul, deoarece acţiunea ochilor, care percep realitatea în armonie cu celelalte simţuri, ne introduce într-o extensie, omul reuşind să vadă mai multe lucruri dintr-o singură privire. în schimb, cuvântul nu prezintă exact realitatea percepută, dar se pronunţă în legătură cu aceasta. Nu este acelaşi lucru să citeşti într-un ziar despre război cu a privi lupta armată în direct, transmisă la televizor.

Imaginile din mintea omului

Odată intrate în psihicul nostru, imaginile nu mai ies şi nu se mai şterg niciodată, acest fenomen fiind valabil atât pentru imaginile frumoase, cât şi pentru cele urâte. şi nu numai că rămân, dar pot chiar să ducă la efecte nedorite, care pot ajunge până la tulburări de comportament. Nu întâmplător, mulţi dintre agresori şi criminali acţionează inspiraţi din scenariile unor filme violente pe care le-au vizionat. şi nu întâmplător, copiii de vârstă şcolară au început să aibă coşmaruri legate de război, potrivit unor recente cercetări legate de efectele psihologice ale războiului din Irak asupra copiilor.

Cum să-i protejăm pe copii?

Aceasta este întrebarea legitimă care, cu siguranţă, preocupă pe mulţi părinţi care dau vina, în general, pe jurnaliştii "iresponsabili" pentru violenţa de la televizor. Dacă stăm bine să ne gândim, un jurnalist de televiziune nu poate abdica de la ilustrarea cu imagini a ceea ce povesteşte prin cuvinte. Dacă în reportaj se vorbeşte despre morţi şi răniţi, reporterul trebuie să ilustreze ceea ce spune cu imagini potrivite, însă nu ar trebui să insiste asupra unor imagini terifiante. Din păcate, de multe ori, ziariştii aleg astfel de imagini nu atât pentru a ilustra adevărul, cât pentru a învinge concurenţa şi a deveni lideri pe piaţa mass-media. în acest caz, este clară lipsa de profesionalism, de aceea se impune respectarea unor norme şi instituirea unor comisii de control.

Bona mea, televizorul

Dacă cei mici au coşmaruri cu război, nu este numai vina telejurnalelor şi, implicit, a jurnaliştilor. De multe ori, părinţii îi încredinţează pe copii televizorului, mai ales desenelor animate, crezând, poate, că sunt cele de pe vremea lor: Mihaela, Heidi, Sandy Bell. Câţi dintre părinţi au răbdarea şi curiozitatea să privească împreună cu copiii lor desenele animate de astăzi? Samurai X, Spider-Man, Batman, Pokemon sunt reprezentări ale războiului, ale luptei dintre bine şi rău, dar cu violenţă, arme sofisticate, limbi de foc, monştri. Oare câţi dintre părinţi au făcut inventarul jucăriilor războinice - tancuri, puşti, mitraliere, rachete - pe care le-au cumpărat copiilor lor?

Antidotul

Psihologii spun că urâtul imaginilor nu poate fi şters din mintea omului, dar recomandă ca antidot imaginile frumoase: cu cât mai multe imagini frumoase, cu atât mai puţine efecte ale celor urâte.

Copiii trăiesc de mici în "compania" războiului, ostilitatea fiind prezentă în imaginarul lor de foarte timpuriu. Televiziunea are, cu siguranţă, o mare parte din vină, dar televizorul nu se deschide singur şi copiii pot fi educaţi să se uite la televizor cu măsură şi mai ales cu simţ critic.

Există mereu posibi-litatea de a alege între a lăsa pe mâna copilului tău telecomanda şi a-i citi o poveste, a-i sugera o lectură, a-l duce la un muzeu, într-un parc, a-i arăta partea frumoasă a vieţii, a-l convinge că lumea nu poate fi cuprinsă într-o cutie cu ecran colorat.

Anca Mărtinaş (Actualitatea creştină, iunie 2004)