RESURSE

OMUL ADEVĂRAT - CHRISTOS PRINTRE NOI
ŞCOALA DE RUGĂCIUNE PENTRU TINERI
Partea II

(urmare din nr. trecut)

În continuare eşti binevenit în casa Domnului! Este chiar El însuşi cel care te îmbrăţişează. Aşa ca mulţimea care-l urma, aşa şi noi am început să-l urmăm. Poate ca şi păstorii, curioşi care doreau să meargă la Betleem pentru a vedea, sau ca şi Craii suntem în căutare de ceva "mare". Preafericitul Părinte Papa ne-a amintit: El este frumuseţea ce ne atrage atât de mult.

Şi iată-ne aici, pentru a reîncepe drumul nostru. În aceste momente dorim să privim cu atenţie peştera din Betleem şi, privindu-i pe Maria şi Iosif, vrem să-l contemplăm pe Isus. Este uşor să ne imaginăm scena: Maria şi Iosif se bucură de copil, îl mângâie, îl sărută şi poate se întreabă cu cine se aseamănă...

Oricum păzesc misterul. Misterul Pruncului lui Dumnezeu, al lui Emanuel, al promisiunii făcute. Aşadar are sens şi rugăciunea noastră aici, pentru că Dumnezeu este cu noi; rugăciunea noastră este una... uimire. Intrăm în peşteră, în vârful picioarelor, în linişte; deschidem ochii mari, ne deschidem inimile. O bună rugăciune.

Pentru Meditaţie

Dumnezeu care s-a făcut om! Gândindu-ne bine pare a fi o realitate incredibilă inteligenţei umane. Sfântul Toma spunea că "dintre toate operele divine este cea care depăşeşte cel mai mult raţiunea umană, pentru că nimic nu poate imagina mai mult admirabilul". Şi totuşi, datorită acestei realităţi, viaţa şi existenţa omului apar iluminate de o nouă lumină. Omul poate să înţeleagă destinul său, posibilitatea ieşirii din mizerie, de a-şi găsi sensul existenţei. De ce? Pentru că Dumnezeu se face om.

De unde vine acest mister, unde are izvorul său? Numai iubirea. În acest timp cuvântul Botezătorului ne invită să fim atenţi la "cuvânt".

Acuma copilul ne relevă ultimul Cuvânt al misterului: Dumnezeu s-a întrupat, pentru că a iubit omul şi a dorit să-l salveze. Iubirea se poate accepta sau refuza. Dacă se acceptă, ea poartă inimii o pace şi o bucurie de nedescris: "acelora care au acceptat-o le-a dat puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu". În rugăciunea noastră vrem să ne deschidem inimile pentru că: "cunoscându-l pe Dumnezeu vizibil prin intermediul său suntem răpiţi iubirii realităţilor invizibile". Care realităţi, dacă sunt "invizibile"? Realităţile iubirii.

Toate acestea ne relevă nouă un mare adevăr, unice notiţe pe care oricare om doreşte să o audă, "bunul anunţ" pe care noi îl aşteptăm. Dacă Domnul a venit în această lume, între noi, mici şi săraci, participă chiar şi El la viaţa noastră pământească, la experienţa noastră cotidiană, şi aceasta numai pentru a ne face să înţelegem cum putem ajunge la el. Cum? Prin intermediul simţurilor comune, a experienţei noastre sensibile de zi cu zi. Mărirea lui Dumnezeu şi chipul său inestimabil s-au manifestat în micul Isus.

Umanitatea sa ne-a făcut munca mai uşoară. Împreună cu Sfântul Leon cel Mare exclamăm astfel: "invizibil prin natura sa, s-a făcut vizibil în a noastră!"

Putem ajunge la El! Cu mare siguranţă şi cu mare confort! Facem împreună experienţa în aceste clipe ca noi să-l căutăm pe Acela care ne caută, ca noi mergând către El şi... deja ne vine în întâmpinare. Nu ştiu dacă reuşeşti să percepi mărirea şi minunăţia acestui adevăr: noi putem ajunge la El, noi putem ajunge la Dumnezeu. Toate acestea nu te minunează?

Există în sfârşit o ultimă întrebare. Care este calea dreaptă al lumii noastre pământeşti care ne poartă la umanitatea lui Christos, în care găsim revelarea mântuirii noastre? Calea este Maica Sfântă. Este Mama lui Christos şi pentru aceasta Mama lui Dumnezeu şi Mama noastră. Dorim în aceste momente să ne apropiem Mariei, pentru că Ea e cea care îl aduce pe Christos în lume.

Sunt excepţionale în Isus tăria psihologică şi dominarea de sine. Este liniştit şi neînfricat în mijlocul unei furtuni prin care exista riscul de răsturnare a bărcii, la fel cum, cu o impresionantă forţă de spirit, înfruntă şi aproape hipnotizează mulţimea turbată din Nazaret, care îşi propunea uciderea lui. Dar Isus nu are nici o reţinere în a-şi arăta dezamăgirea, ca de exemplu în faţa lacrimilor Mariei, sora lui Lazăr: "Când o văzu plângând... se emoţionase profund; dimpotrivă se tulburase şi la gândul morţii prietenului, începu să plângă şi el".

Inteligent, bun orator, are încă o voinţă fără limite, în gradul de operare rapid şi de a se abţine fără nici o problemă. Are o misiune şi nu se lasă îndepărtat de la ea.

Isus se arată întotdeauna un om suveran, liber. Nimeni nu reuşeşte să-l distragă de la intenţiile sale. Se menţine liber chiar şi de la atenţiile afectuoase ale prietenilor atunci când contravin misiunii sale. Într-un moment de criză, atunci când este abandonat de mulţi dintre discipolii săi care nu ştiu să accepte discursul asupra "trupului" şi "sângelui" său, propuse ca mâncare şi băutură, nu cedează nici un punct, nu atenuează afirmaţiile sale spinoase pentru dragostea faţă de un dialog şi a unei "comuniuni fără de adevăr": "Isus zise celor Doisprezece: Vreţi să plecaţi şi voi?" - care este una dintre frazele cele mai dramatice.

Isus are foarte viu sensul prieteniei. "Prietenii" săi sunt numiţi apostoli. Şi este o prietenie atentă şi amabilă, deoarece se preocupă de oboseala excesivă a lor: "Veniţi într-un loc solitar şi odihniţi-vă puţin". Dintre cei doisprezece se simte mai legat de Petru, Iacob şi Ioan, şi-i doreşte mai aproape fie în splendidul moment al transformării, fie în acela greu din Ghetsimani. Numai singur lui Ioan i-a fost atribuit calificativul: "Discipolul pe care Isus îl iubea". În afara cercului apostolilor este mărturisită marea afecţiune din partea lui pentru membrii familiei din Betania: "Isus voia mult bine lui Marta, surorii sale şi lui Lazăr".

Isus era foarte amabil cu copiii. Arată multă gentiliteţe femeilor şi de mai multe ori intervine în apărarea lor.

Aşadar prima concluzie este aceea de a-i conserva autenticitatea sa religioasă. Nu ne oprim numai la "rama tabloului", ci privim în tablou. Ce vedem în peştera din Betleem? "Apare bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu Salvatorul nostru pentru oameni", aşa ne explică apostolul Paul în scrisoarea lui Tit. Este secretul lui Dumnezeu care s-a arătat în Isus: Dumnezeu este bunătate, Dumnezeu este iubire. Se înţelege de ce Sfântul Francisc era în extaz în faţa "peşterii" şi cum noi înşine ne putem simţi transformaţi în faţa unei descoperiri care ne minunează şi ne place: noi suntem iubiţi, suntem iubiţi de Dumnezeu! Cu Pascal strigăm: "Fericire, fericire, fericire plânsete de fericire!" De ce? Pentru că "Cuvântul s-a făcut trup şi a venit să locuiască în mijlocul nostru".

Pentru Meditaţia Personală

Facem al doilea pas pentru a-l "vedea" pe Isus, studiindu-ne psihologia.

Lumea interioară a omului este întotdeauna un mister impenetrabil. Cu atât mai mult ne este greu să ne apropiem de bogăţia sufletului lui Christos. Suntem încurajaţi de ajutorul oferit de Evanghelii, care despre Mântuitorul nostru ne relevă gândurile, temperamentul, stilul expresiv şi comportările.

Ceea ce interesează în primul rând în predicile lui Isus este extraordinara claritate a ideilor. Totul este enunţat în mod lucid, fără ambiguităţi sau reţineri. Dimpotrivă Isus manifestă o siguranţă chiar uneori iritantă. Chiar în marea varietate a argumentelor atinse, totul este adunat şi unificat în jurul a două teme fundamentale mereu repurtate: acea de "Tată" şi aceea de "Împărăţie". (De citit şi meditat Psalmul 95)

Pr. Iosif BRAZDĂU
Vestitorul, decembrie 2003