RESURSE 

Colectorul de articole

Meditație: Unsprezece

Ziua de unsprezece a lunii a început să fie privită cu o oarecare teamă. Probabil că superstițioșii vor înlocui de acum numărul "nefast" 13 cu 11. În ziua de 11 vor sta cu ochii în patru și vor fi vigilenți ca nu cumva să li se întâmple vreun rău. Pe cât posibil vor fi evitate aglomerațiile și vor prefera să meargă în altă zi cu trenul sau cu avionul. 11 septembrie 2001 a schimbat istoria Americii. 11 martie 2004 a schimbat istoria Europei. Cei care au programat atentatele, la New York și la Madrid, n-au ales ziua de 10 pentru că le-ar fi amintit de cele 10 porunci, printre care este și porunca "Să nu ucizi". Au preferat ziua de 11 pentru că ei nu țin cont de nimeni și de nimic. N-au ales nici ziua de 12 pentru că le-ar fi amintit de 12 apostoli care au fost aleși să vestească lumii iubirea. Apostolii, după trădarea lui Iuda, care a vândut sânge nevinovat, n-au voit să rămână 11 și au mai ales un apostol. S-au speriat și ei de acest număr? Voiau să fie 12 ca să meargă în lume doi câte doi așa cum i-a trimis Cristos. Voiau să reprezinte cele 12 triburi ale lui Israel care au format poporul ales al Vechiului Testament. Ei aveau menirea să formeze un nou popor ales care să cuprindă toate națiunile de sub cer.

După aceste date vine 11 aprilie care are puterea să schimbe istoria omenirii. Nu vă speriați, căci nu cunosc nici un plan pus la cale de gruparea teroristă Al-Qaida. 11 aprilie e ziua Paștelui, anul acesta, e ziua în care creștinii sărbătoresc împreună Învierea Domnului. Această coincidență parcă vrea să arate că nu moartea își are ultimul cuvânt, ci învierea.

"Voi iubiți viața, noi iubim moartea", anunța o voce venită din întunecimi, unde se pun la cale atentatele. Ar fi frumos ca America și Europa să iubească viața în sensul creștin. "Viața s-a arătat și noi am văzut-o", spunea sfântul Ioan. Nu se poate spune că e iubită viața de care vorbește evanghelistul. Altceva iubesc oamenii: un trai luxuriant, care devine o ofensă pentru cei care se află într-o lume lipsită de bunătăți.

Cauza tuturor relelor este dorința de câștig. Această dorință e accelerată la maxim în zilele noastre. Și rezultatul nu poate fi altul decât ceea ce se vede. Vrem sau nu vrem să recunoaștem, atentatele sunt un semnal că ceva nu e în ordine. America și Europa nu s-au repezit cu toată înflăcărarea să-i iubească pe cei care sunt în urmă cu nivelul de trai, ci întotdeauna au urmărit un câștig, un interes. Acest stil de viața e departe de cel evanghelic. În mintea și viața americanilor sau europenilor mai are oare loc printre atâtea idei acel gând divin "Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți?"

E ușor de observat că relele se înmulțesc atunci când e abandonată evanghelia și din gândire și din viață, când e abandonată iubirea. Măsurile de securitate care se iau prin sporirea vigilenței, prin ascultarea tuturor celularelor sau altceva de felul acesta, nu vor fi în stare să dea siguranță omului pe planeta noastră pentru că așa cum spune Cristos "fiii întunericului sunt mai înțelepți decât fiii luminii". Lucrul cel mai urgent, care ar putea schimba viața pe pământ, ar fi ca măcar creștinii să ia în serios evanghelia și să treacă la un stil de viață propus de Cristos. Orice întârziere în acest sens nu face decât să mențină o permanentă teamă, în sufletele oamenilor, lucru pe care și-l doresc cei care stau în spatele atentatelor. "Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar sufletului nu-i pot face nici un rău, ci mai degrabă temeți-vă de cei care pot pierde și sufletul și trupul în gheenă", spune Cristos.

După înviere, primele cuvinte pe care Isus le-a spus ucenicilor înspăimântați, au fost "Pace vouă!". Ziua de 11 aprilie, ziua Paștelui, va fi oare în stare să alunge orice teamă sau vom sta în așteptarea unor evenimente mai dezastruoase decât cele din 11 septembrie și 11 martie? Ziua Paștelui ar putea schimba istoria omenirii, dacă oamenii ar mai privi și la cele de sus, nu doar la cele de jos.

Pr. Eugen Budău
www.ercis.ro
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire