RESURSE

"FAMILIE, DEVINO CEEA CE EŞTI!"

O realitate de neînlocuit

Un îndemn, o chemare, un apel, un slogan!? Poate toate la un loc. "Familie, devino ceea ce eşti!" sunt chiar cuvintele cu care Păstorul Bisericii Catolice se adresează familiilor creştine de pretutindeni în exortaţia apostolică Familiaris consortio (nr. 17). Sunt un îndemn şi o chemare prin care Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea pune în atenţia lumii de astăzi importanţa instituiţiei familiale. Sunt un apel si un slogan, dar cu următoarea lămurire. Un apel prin care se aminteşte că familia este o realitate de neînlocuit, un slogan prin care se recunoaşte că la temelia Bisericii şi a societăţii se află familia, loc al unor valori pe care numai ea le poate păstra şi împărţi. Ca apel deci, cuvintele nu pot conţine nici pe departe umbra vreunei disperări, ceea ce ar fi, de altfel, contrar spiritului celui care a început pontificatul său cu "Nu vă fie teamă!". Ca slogan, ne aflăm departe de tentaţia oricărei comercializări. Desigur, familia nu poate fi confundată cu o agenţie căreia i se promovează « produsele » făcându-i-se reclamă. Valoarea familiei stă în ea însăşi, de aceea preferăm apelului şi sloganului, îndemnul şi chemarea prin care, de fapt, Papa invită familia să descopere în ea însăşi rostul fiinţării sale. Doar prin cunoaşterea şi recunoaşterea sensului său interior familia poate să se împlinească în ea însăşi şi să devină un motor al Bisericii şi al societăţii.

Familia în România

Schimbările la care este supusă societatea românească sunt o provocare ce atinge tocmai acest sens interior al vieţii de căsătorie şi de familie. Nu ne propunem şi nici nu este competenţa noastră să analizăm factorii care le produc. Ne mulţumim doar să-i încadrăm în două categorii şi să-i enumerăm pe cei care, în opinia noastră, au o pondere mai însemnată.

În primul rând amintim categoria persoanelor care au de înfruntat nesiguranţa zilei de mâine, datorată în principal precarităţii economice de care se leagă implicit şi creşterea sărăciei; goana după nou, alimentată de instanţele mass-media, ce crează noi necesităţi seducătoare, de multe ori false, şi care de cele mai multe ori se îmbină cu un sentiment de neputinţă în a le satisface.

Din a doua categorie fac parte acele persoane ce reuşesc să se afirme pe plan social şi să încropească ceva pe plan economic dar care, confundându-se până la identificare cu "slujba" lor, se supun într-o mare măsură riscului de a pierde esenţialul vieţii. Aşadar, se asistă la împletirea unei nesiguranţe şi angoase pentru viitor cu o mentalitate consumistă, factori ce duc la o îndepărtare de valorile umane în general şi de cele propuse de învăţătura creştină în special.

Între două iubiri

Făcând o succintă analiză a situaţiei familiei în lumea de astăzi Sfântul Părinte ne spune în Familiaris consortio: "Istoria nu este un simplu progres necesar spre mai bine, dar o instanţă de libertate, ba mai mult o luptă între libertăţi opuse între ele; iar conform cu acea cunoscută afirmaţie a Sfântului Augustin, e vorba de un conflict între două iubiri: iubirea de Dumnezeu împinsă până la dispreţul de sine şi iubirea de sine împinsă până la dispreţul de Dumnezeu (De Civitate Dei XIV, 28). De aici rezultă că doar printr-o educaţie la iubirea ce-şi află rădăcinile în credinţă se poate dobândi acea capacitate de a interpreta "semnele timpurilor" ca expresie tipică a acestor două iubiri" (FC 6).

Sensul interior al familiei constă în faptul că este o "comunitate intimă de viaţă şi de iubire" (Gaudium et Spes 48). De aici naşte şi misiunea familiei: de a deveni din ce în ce mai mult ceea ce este: comunitate de viaţă şi iubire. în Familiaris consortio misiunea familiei este desemnată prin cuvintele: "a păzi, a arăta, a comunica iubirea" (nr. 17). Tocmai în această misiune se înscrie şi misterul libertăţii persoanelor care compun familia. Autenticitatea libertăţii se verifică în măsura respectării comuniunii şi promovării ei. O libertate care neagă misiunea familiei nu poate fi decât ipocrizie, deoarece aceasta ar interpreta rolul său doar în funcţie de exigenţe externe. în cazul în care cineva, de exemplu, ar pune pe primul loc munca sau dorinţa de afirmare pe plan profesional, dorinţa de putere, în detrimentul propriei familii falsează sensul propriei libertăţii. Alături de acest exemplu, aş aminti unul care face măcel în societatea zilelor noastre: alcoolismul. Refugiul în alcool se constituie nu doar într-o modalitate de abdicare de la responsabilităţile zilnice, de falsă înstrăinare faţă de dificultăţi, dar este un atentat împotriva comuniunii şi iubirii.

Să nu uităm însă că, înainte de toate, Dumnezeu însuşi este iubire (1In 4,16), că este comuniune de persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, că omul a fost creat după chipul şi asemănarea sa, "bărbat şi femeie i-a creat" ( cf. Facerea 1,27). Prin îndemnul "Familie, devino ceea ce eşti", Sfântul Părinte învaţă că modelul iubirii treimice se oglindeşte cel mai bine în viaţa de familie. Ea este prima instanţă istorică în care se revarsă natura intimă a Dumnezeului treimic: comuniunea de iubire. Iar dacă Dumnezeu se expune în acest fel, asta înseamnă că prima şi cea mai însemnată misiune a familiei este tocmai conservarea şi împărtăşirea acestei iubiri.

pr. Fabian Mariut

Actualitatea creştină, martie 2004 (ARCB.ro)