RESURSE

CINE ŞI CE A FOST ISUS?

Isus este Mesia şi Fiul lui Dumnezeu. Nimeni, desigur, nu va pune în discuţie această afirmaţie pentru că ea stă în miezul credinţei pe care o mărturisim. Din nefericire însă, deşi dăm mărturie în cuvinte, s-ar putea întâmpla să nu le înţelegem pe deplin şi să le interpretăm ca adevăruri abstracte, departe de trăirea noastră.
Cuvinte ca «Mesia» sau «Fiul lui Dumnezeu»nu sunt folosite prea des în lumea în care trăim; sunt idei religioase şi nu prea ne simţim în largul nostru să discutăm despre lucruri în legătură cu religia în afara bisericii... E util însă să ne întrebăm încă o dată ce semnifică pentru noi că Isus este Mesia şi ce importanţă are aceasta în viaţa noastră de toate zilele?

Pentru o mai bună înţelegere a acestor adevăruri de credinţă este util să consultăm Evanghelia Sfântului Matei şi să vedem ce însemnau aceşti termeni pentru evanghelist. Atunci vom fi capabili să-i traducem în termeni care să-şi găsească aplicarea la propria noastră viaţă.

Titluri necorespunzătoare

În Evanghelia sa, Sfântul Matei a folosit multe titluri pentru Isus. El l-a considerat ca un nou Moise, şi denumirea aceasta era folositoare, căci ea arăta că Isus era fondatorul noului Israel. Mai mult încă, îi îngăduia lui Matei să scoată în relief contrastul dintre noua lege a iubirii, proclamată în predica de pe munte, şi vechea lege a lui Moise, primită pe muntele Sinai. Dar, acest titlu nu corespunde în totalitate întrucât Isus nu a fost ca Moise, ci mult mai mult decât el.

Ceva asemănător se întâmplă şi cu titlu de profet. Însuşi Isus a vorbit despre un profet care nu a fost acceptat în propria lui patrie, dar Isus nu este doar un simplu profet, El este mult mai mult decât profet.

Al treilea titlu pe care-l găsim este acela de Fiu a lui Avraam, pe care Matei îl foloseşte chiar în primul verset al Evangheliei sale, la începutul genealogiei lui Isus. Scopul este clar: evanghelistul vrea să arate că Isus era evreu, speranţa ce avea să realizeze aşteptările evreilor, şi astfel îl leagă pe Isus de tatăl naţiei ebraice, Avraam. Dar odată ce a demonstrat aceasta, Matei nu mai avea să insiste asupra acestui titlu şi nici să-l mai folosească în restul Evangheliei.

Un alt titlu pe care Matei i l-a conferit lui Isus, tot în primul capitol, este cel de Fiu al lui David. Matei apare mai mulţumit de prezentul titlu. Isus, ca şi David, este rege deoarece a inaugurat domnia lui Dumnezeu pe pământ. Dar, aşa cum s-a întâmplat şi cu termenul «Mesia» în Evanghelia Sfântului Marcu, acest titlu a fost înţeles greşit de către evrei. Isus a trebuit să insiste că El nu avea să fie un conducător politic şi nu urmărea succesul social. În acest sens, chiar şi Irod a înţeles în mod eronat afirmaţiile despre Isus, pe care a urmărit să-l ucidă de când era încă prunc; la fel şi Pilat, care se temea de Isus şi-l considera drept rival al lui Cezar. Lui Isus de fapt i se potriveşte foarte bine titlul de Fiu al lui David, în calitatea de rege al poporului său. Dar cum puteau suferinţele şi moartea pe care Isus avea să le îndure să facă din El un rege? De neînţeles pentru logica pur umană! A fost tocmai prin iubire şi suferinţă că Isus a demonstrat domnia lui Dumnezeu asupra oamenilor. Această domnie nu trebuie să fie înţeleasă doar la lumina limbajului pe care ni-l oferă Vechiul Testament, adică aceea a unui Dumnezeu care coboară pe pământ şi nimiceşte pe toţi duşmanii săi, ci este vorba de o desăvârşită iubire pe care Dumnezeu însuşi o nutreşte pentru toţi oamenii. Iar Isus ne-a dat cel mai strălucit exemplu, trăind necontenit la voinţa lui Dumnezeu şi ascultând de Tatăl până la moartea pe cruce.

Titlul de Fiul Omului subliniază tocmai acest aspect. După cum a arătat Marcu, şi Matei consideră acest titlu potrivit atât pentru slujitorul care suferă din Cartea lui Isaia, cât şi pentru Fiul Omului care este răsplătit cu slavă şi stăpânire de la Tatăl din Cartea lui Daniel.

Isus: Fiul lui Dumnezeu

Titlul cel mai important pentru Sfântul evanghelist Matei este cel de Fiu al lui Dumnezeu. În aceste puţine cuvinte, Matei a exprimat cine era şi ce credea el despre Isus.

Vechiul Testament a folosit uneori termenul de «Fiu a lui Dumnezeu». Pentru evrei, fiu al lui Dumnezeu era considerat un evreu de seamă, ca regele David sau vreunul dintre profeţi, dar această afirmaţie nu însemna că persoana respectivă era chiar Dumnezeu. Evreii credeau în existenţa unui singur Dumnezeu şi evitau de aceea orice titlu care ar fi compromis această credinţă. Atunci când foloseau totuşi titlul de «fiu al lui Dumnezeu» pentru cineva, înţelegeau mai curând că acea persoană aparţinea lui Dumnezeu în mod deosebit. Când evreii numeau pe rege «fiu al lui Dumnezeu», îl considerau ca un fiu adoptiv al lui Dumnezeu şi când regele le vorbea, era ca şi cum însuşi Domnul ar fi vorbit. Cu toate acestea, niciodată nu l-au considerat pe rege ca fiind un fiu biologic al lui Dumnezeu. Păgânii foloseau şi ei în vechime titlu de «fiu al lui Dumnezeu», în sensul că îl socoteau ca fiul real al unui zeu. Hercule, de pildă, era fiul unui zeu şi al unei muritoare; ei nu aveau în privinţa aceasta dificultăţi ca evreii, întrucât aveau o mulţime de zeităţi în care credeau. Matei a folosit titlu de «fiu al lui Dumnezeu» într-un sens mai apropiat de păgâni decât de evrei. El găsea foarte dificil să exprime ceea ce credea el despre Isus. Ştia că Isus este una cu Tatăl şi că Isus era Dumnezeu, dar era aproape imposibil pentru un iudeu creştin să formuleze aceste cunoştinţe. De când îşi amintea, el jurase în fiecare dimineaţă credinţa într-un singur Dumnezeu! Cum ar fi putut acum să spună că Dumnezeu constă în realitate în două persoane? Ocolind problema şi numind pe Isus Fiul lui Dumnezeu, părea să fi găsit o formulă care să concilieze aceste probleme. Nu se poate pune deci la îndoială că Sfântul Matei nu ar fi crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu, una cu Tatăl. O expune clar de la începutul Evangheliei sale, mai ales în istorisirea despre Naştere: pe Isus îl numeşte Emanuel (Dumnezeu cu noi) şi arată că Maria era o Fecioară care a zămislit prin acţiunea Duhului Sfânt.

În continuare, Matei foloseşte cu abilitate termenul de Fiu al lui Dumnezeu. Isus nu-l pronunţă niciodată ca să se desemneze pe sine, dar demonii îl denumesc astfel atunci când îl ispitesc în pustiu. Satana repetă de două ori în acea împrejurare: «...dacă eşti Fiul lui Dumnezeu?». Acest episod este semnificativ, căci urma imediat după pasajul care vorbea despre botezul lui Isus, în care o voce din ceruri anunţa: «Acesta este Fiul Meu cel iubit»! Mai târziu, demonii care posedau doi oameni, aveau să strige: «Ce ai cu noi Isuse, Fiul lui Dumnezeu?». Adevărat este că puterile spirituale sunt în stare să recunoască cine şi ce este Isus. Dar pentru oameni, simpli muritori, era mult mai greu să ajungă la această cunoaştere. Singurul care a realizat acest lucru înaintea Patimilor a fost Sfântul Petru, care fiind întrebat cine crede el că este Isus, a răspuns: «Tu eşti Mesia, Fiul lui Dumnezeu cel viu». Această afirmaţie era atât de importantă încât Isus a admis că Petru nu ar fi ştiut acest lucru dacă nu i-ar fi fost dezvăluit de către Tatăl ceresc.

Propriul popor al lui Isus a acuzat că se pretinsese Fiu al lui Dumnezeu şi din cauza aceasta, au spus ei, l-au condamnat la moarte. Dar, imediat după ce a murit Isus, un păgân avea să mărturisească: «Într-adevăr, acesta era Fiul lui Dumnezeu!». Este important să amintim că cel ce a dat această mărturie a fost un păgân care nu trebuia să fi cunoscut sensul ebraic al cuvântului şi era capabil într-adevăr să creadă că Isus este însuşi Dumnezeu.

Isus: Dumnezeul nostru

Ce înseamnă aşadar pentru noi afirmaţia că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Pentru Sfântul evanghelist Matei însemna că Dumnezeu nu mai era undeva departe, El era Emanuel, prezent în aşa măsură încât domnea deja pe pământ şi oricine se supunea voinţei Sale avea să intre în Împărăţia Sa. Tocmai acest lucru, până la urmă, îl cere Matei de la noi: credinţa în Dumnezeu şi supunerea, din iubire, la voinţa Sa. Dorim să-i acordăm lui Dumnezeu un loc în viaţa noastră? Vrem să-l vedem prezent printre noi? Ne vom supune voinţei Sale? Sau vom fi ca evreii din evanghelie, care şi-au făurit un dumnezeu propriu, căci Legea i-a împiedicat să-l primească pe adevăratul Mântuitorul? Rezultă fără îndoială folositor pentru sufletele noastre să ne verificăm conştiiţele. În cazul nostru, s-ar putea să fie setea de putere sau de succes, obstacole în calea relaţiei noastre personale cu Dumnezeu. Spiritualitatea nu spune că cele lumeşti sunt de condamnat, dar ne atenţionează pentru ca nu cumva acestea să ia locul lui Dumnezeu! Să nu-l considerăm pe Isus doar ca un om bun, sau inspirat, ci să-i permitem să fie Dumnezeul nostru, acordându-i locul central în inima şi-n viaţa noastră!

pr. Juide Winkler
trad. Sanda Georgescu

Mesageul Sf. Anton, nov-dec 2002