 |
Recenzii filme
Identități furate (2004)
Taking Lives
Reclame comerciale
Recenzie Un agent special al FBI află pericolele amestecării intereselor de serviciu cu plăcerile personale în thriller-ul peste medie "Identități furate". În ciuda complotului întrucâtva predictibil și a terorii după tiparele clasice, regizorul D.J. Caruso reușește să dea o notă vie acțiunii și să țină audiența în suspans.
Un scurt dar groaznic prolog are loc în Quebec, în 1983, fixând cadrul filmului prin prezentarea modului în care criminalul în serie (în jurul căruia se învârt investigațiile) și-a început "cariera" sângeroasă. Filmul vine apoi în prezent când un corp în descompunere este dezgropat de o echipă de construcții din Montreal. Aici apare Illeana Scott (Angelina Jolie), un agent FBI chemat nu cu foarte mare convingere de șeful poliției canadiene (Tcheky Karyo) pentru a ajuta la rezolvarea cazului, acesta având intuiția că noul caz are de fapt legătură cu un șir de crime nerezolvate ce se întind pe ultimii 20 de ani. Scott nu folosește metodele tradiționale de rezolvare a cazurilor de crimă, ci optează pentru o metodă mai intuitivă. Metodologia ei neortodoxă îi deranjează pe polițiștii misogini (Oliver Martinez și Jean-Hughes Anglade) care se ocupă de asemenea de caz.
Desigur, stilul lui Scott de muncă fără pauză nu îi lasă timp pentru o viață socială - ceea ce nu reprezintă o problemă pentru ea: ideea ei de relaxare este să stea cu un pahar de vin într-o mână și cu o serie de fotografii de la locul crimei în cealaltă mână. Dar totul se schimbă atunci când se leagă emoțional de un artist, James Costa (Ethan Hawke), care a fost martorul unei crime și acum este în pericolul de a fi următoare victimă. Scenariul se bazează pe o nuvelă a lui Michael Pye, și poate fi comparat cu "Tăcerea mieilor" ca atmosferă. În prima oră filmul dovedește a avea stil și suspansul este bine dozat în întrecerea de a-l prinde pe ucigaș până nu mai ucide încă odată. În ultimele 30 de minute însă, Caruso deviază de la narațiunea încordată în apele cunoscute ale filmelor de acest gen.
Gena Rowlands joacă în film rolul mamei criminalului, care îi avertizează pe polițiști despre pericolul pe care îl reprezintă fiul ei și oferă unele indicii despre copilăria acestuia, din care nu au lipsit torturile. Informațiile oferite de ea o ajută pe Scott să elaboreze o teorie care nu numai că o ajută să rezolve cazul dar și conduce la marea surpriză a filmului. Fără să deconspirăm prea multe, putem spune că Scott își dă seama că criminalul fură viețile, identitățile victimelor lui, stând după crimă în casa victimei săptămâni sau chiar luni. Jolie și Hawke își joacă bine rolurile, și evident că multe dintre scene se opresc pe buzele sau pe ochii de felină ai agentei FBI. Din punct de vedere moral, filmul are aspecte bune și rele. Deși conține unele imagini șocante, Caruso merită apreciat pentru că, cu un asemenea scenariu, ar fi putut face un film mult mai horror și mai violent. Însă filmul conține și o scenă de sex care, deși scurtă, nu era necesară.
Revenind la comparația cu "Tăcerea mieilor", filmul "Identități furate" este ceva mai jos din punct de vedere a caracterelor și al narațiunii, dar meritul lui este că nu transformă ucigașul într-un erou ca în cazul depravatului Hannibal Lecter. Alergând după țipetele de groază ale spectatorilor, filmul ajunge totuși în final să ofere o imagine a efectelor devastatoare ale unei copilării alienate, ce explică - dar nu justifică - oribilele crime comise. Astfel filmul este mai mult despre "de ce a făcut-o" decât despre "cine a făcut-o".
Datorită violențelor repetate, asociate cu imagini de la autopsii, scenei de sex cu nuditate parțială și limbajului adesea vulgar și dur, Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul L - adică limitat, respectiv film problematic chiar și pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricționat.
|
|
