RECENZII

Patima lui Cristos (2004)
The Passion of the Christ

Regia: Mel Gibson Roluri principale: James Caviezel, Maia Morgenstern Gen: Dramă Durata: 126 Rating: A-III (R) Producător: Icon Entertainment International Premiera în România: 16.04.2004 Sit oficial: http://www.thepassionofthechrist.com/ Imagini: din film IMDB: info imdb descarcati screensaver

Recenzie

"Patima lui Cristos", celebrul film al şi mai celebrului - după acest film - co-scenarist, producător şi regizor Mel Gibson, oferă spectatorilor o imagine dură a ultimelor 12 ore ale vieţii pământeşti a lui Isus Cristos. Aproape sigur că deja ştiţi multe despre film, dat fiind cantitatea imensă de cerneală cursă pe această temă în mass-media eclezială şi seculară.

Ca şi alte filme despre viaţa Mântuitorului, "Patima lui Cristos" nu face o simplă transpunere pe ecran a naraţiunii unei Evanghelii, ci oferă un amestec al relatărilor despre Patimi din cele patru Evanghelii, la care se adaugă elemente din afara Sfintei Scripturi, fie din tradiţii fie din imaginaţia realizatorilor filmului. Rezultatul este un film şi în acelaşi timp o lucrare devoţională, o adevărată Cale a Crucii. Alegând însă să se concentreze pe Patima lui Cristos, Gibson face din acest film unul greu accesibil spectatorilor care nu cunosc Noul Testament, şi pentru care jertfa Fiului lui Dumnezeu poate părea absurdă. Filmul se foloseşte de un realism nediluat în repovestirea Patimilor, care nu seamănă deloc cu versiunea delicată pe care copiii o aud la orele de cateheză. Rezultatul este o capodoperă ca realizarea cinematografică. Iar folosirea limbilor de atunci, aramaica şi latina, nu afectează deloc filmul, prestaţia actorilor fiind mai grăitoare decât orice subtitrare.

Filmul se deschide prezentându-ne un Isus (Jim Caviezel) abătut, confruntându-se cu răul personificat de o fiinţă androgină (Rosalinda Celentano), în mijlocul grădinii Ghetsimani, şi avansează treptat spre moartea pe cruce, urmată de un scurt moment ce sugerează Învierea, punctul pe i în acest film şi în credinţa creştină. Flashback-urile din viaţa publică a lui Isus, dar şi de când locuia în Nazaret, cu mama sa, Maria (Maia Morgenstern), sunt presărate de-a lungul filmului, ajutând la mai buna înţelegere a acţiunii şi oferind momente de respiro în fluxul altfel violent şi plin de sânge al imaginilor Patimilor.

În ceea ce priveşte acuzaţia de anti-semitism, pentru creştini este clar că poporul evreu nu poate fi acuzat colectiv pentru moartea lui Isus; Cristos şi-a acceptat singur destinul, afirmând clar că "nimeni nu-l ia (sufletul) de la mine, ci Eu de la mine însumi îl pun" (Ioan 10,18). Gibson sugerează chiar că întreaga omenire este vinovată de crucificare, o afirmaţie teologică expusă clar încă de la primele cadre al filmului, când putem citi cuvintele profetului Isaia care explică faptul că Cristos a fost "zdrobit pentru fărădelegile noastre". Pentru a fi mai clari, amintim învăţătura Conciliului Vatican II, decretul "Nostra Aetate", în care se afirmă la nr. 4 că "cu toate că autorităţile iudeilor şi adepţii lor L-au dus pe Cristos la moarte, totuşi cele săvârşite în timpul Patimii Lui nu pot fi imputate nici tuturor evreilor care trăiau pe atunci, fără deosebire, nici evreilor de azi."

Per ansamblu, filmul îi prezintă pe evrei la fel ca pe oricare alt grup - adică şi cu vicii şi cu virtuţi, buni şi răi. Şi în timp ce comunitatea evreiască este prezentată ca având reacţii diverse faţă de soarta lui Cristos, filmul greşeşte în prezentarea conducerii iudaice, extrem de uniformă în opinii. Caiafa (Matia Sbragia) este prezentat ca un om prin excelenţă rău, a cărui influenţă asupra lui Pilat este exagerată. În schimb Ponţiu Pilat (Hristo Naumov Shopov) este prezentat ca un mare domn, ce oferă inclusiv de băut prizonierului său. Dar aceasta nu înseamnă că romanii ar fi prezentaţi ca fiind "băieţii buni". Dimpotrivă. Violenţa cu care romanii îl bat pe Isus este inimaginabil de sadică. Şi este evident oricui că, aşa după cum spune Crezul nicean şi scrierile istoricilor Tacit şi Iosif, romanii sunt cei care l-au executat pe Cristos.

După cum a declarat Gibson, o mare parte din viziunea asupra suferinţei lui Cristos vine din propriile lui meditaţii despre Patimi. Violenţa, deşi explicită şi extremă, nu este însă un scop final. Nu este genul de violenţă care să arate incitant, nici nu este glorificată şi nici nu este lipsită de consecinţe. Nu se poate vorbi deci de o violenţă gratuită. Agonia lui Isus este însoţită de suferinţa Mariei. Spectatorul este impresionat de înţelegerea profundă din partea Mariei a divinităţii lui Cristos, precum şi de modul în care acceptă suferinţa fiului ei. Morgenstern oferă o imagine excepţională a Mariei, iar atunci când îl ţine pe Cristos mort în braţele ei, scena poate fi comparată fără exagerare cu capodopera Pieta a lui Michelangelo.

Suprapunerea trupului rănit şi sângerând al lui Cristos de pe cruce cu scenele de la Cina cea de Taină subliniază în mod sublim faptul că Euharistia este cu adevărat Trupul şi Sângele lui Cristos. Alte imagini memorabile sunt cele ale căderii lui Isus sub greutatea crucii, suprapuse cu imagini de la intrarea sa triumfală în Ierusalim, cu căderea acelei picături de ploaie - o lacrimă din cer ce vesteşte moartea Sa. Filmul are însă şi punctele lui slabe, precum folosirea unor elemente specifice filmelor horror (un exemplu este moartea lui Iuda, chinuit de copii ale căror feţe suferă transformări groteşti).

Biserica Catolică, prin glasurile atâtor Cardinali şi preoţi, recomandă filmul ca o experienţă spirituală de neuitat.

Datorită scenelor cu sângerări, torturi şi crucificare, prezentării unei sinucideri şi a unor imagini înspăimântătoare, Biroul pentru Film al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulţi. Asociaţia Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricţionat.