RECENZII 

Recenzii filme

2012 (2009)
2012

Regia:Roland Emmerich
Roluri principale:John Cusack, Chiwetel Ejiofor
Gen:Acțiune, Dramă, SF, Thriller
Durata:157
Rating:A-III (AP-13)
Producător:Centropolis Entertainment
Premiera în România:13.11.2009
Sit oficial:http://www.sonypictures.com/movies/2012/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

"2012" înregistrează probabil cel mai mare număr de morți dintre toate filmele făcute vreodată - în mod aproape sadic, regizorul Roland Emmerich și maeștrii efectelor speciale generate pe computer ucid miliarde de oameni.
Deși morțile nu sunt arătate direct, există o disonanță între desconsiderarea pentru viața umană inerentă spectacolului și încercarea de a trimite un mesaj pozitiv despre instinctele altruiste și natura bună a omenirii.

Emmerich și-a construit cariera devastând lumea în filme populare precum "Ziua Independenței", "Godzilla" și "The Day After Tomorrow - Unde vei fi poimâine?" Aici, omenirea nu este vinovată; ziua fatală vine dintr-un act al naturii - creșterea activității solare și alinierea planetelor - care duce la supraîncălzirea nucleului pământului și la distrugerea scoarței terestre. După cum se pare că au anticipat mayașii, aceste evenimente ating punctul lor critic la solstițiul de iarnă: 21 decembrie 2012.

Geologul de la Casa Albă Adrian Helmsley (Chiwetel Ejiofor) lucrează cu comunitatea științifică și cu guvernele pentru prevedea crizele și a construi un răspuns care include un plan internațional de evacuare a 400.000 de persoane norocoase. Felul în care vor fi alese are categorice rezonanțe biblice. Scriitorul de SF divorțat Jackson Curtis (John Cusack), care a analizat această probabilitate într-o carte mult ignorată, întâmplător se află în excursie cu cei doi copii ai săi în Yosemite, un epicentru al catastrofei. El și familia lui sunt martori ai scufundării Californiei în mare și ai ruperii în bucăți a Las Vegas-ului. Înapoi în capitala națiunii, președintele Thomas Wilson (Danny Glover) alege să acționeze în mod altruist înainte să fie distrusă Casa Albă și Monumentul Washington să se răstoarne peste cetățeni nevinovați. Himalaya devine apoi punctul central, când apele potopului ajung în vârful pământului.

În ciuda mai multor imagini religioase și referințe la credință și rugăciune, "2012" nu are nici o substanță teologică. Prezintă un dezastru ecumenic în care nici o religie sau sistem de credințe nu are vreun statut favorizat. Catolicii trebuie avertizați că Emmerich se ocupă și de credincioșii din Vatican, prăbușind tavanul Capelei Sixtine peste prelații care se roagă acolo și aruncând cupola Bazilicii San Pietro asupra mulțimii pioase adunate în Piața San Pietro. El prezintă și statuia lui Cristos Răscumpărătorul de la Rio de Janeiro prăbușindu-se. După toate acestea, este dificil să te simți plin de speranță - sau înnobilat - la finalul filmului "2012".

Filmul conține mult limbaj vulgar și necizelat, blasfemii, câteva aluzii cu caracter sexual. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://www.sonypictures.com/movies/2012/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire