RECENZII 

Recenzii filme

X-Men de la Origini: Wolverine (2009)
X-Men Origins: Wolverine

Regia:Gavin Hood
Roluri principale:Hugh Jackman, Ryan Reynolds
Gen:Acțiune, Fantastic, SF, Thriller
Durata:120
Rating:A-III (AP-13)
Producător:Marvel Enterprises
Premiera în România:01.05.2009
Sit oficial:http://www.x-menorigins.com/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Fanii seriei de succes "X-Men" știu fără îndoială la ce să se aștepte de la "X-Men de la Origini: Wolverine", un film plin de acțiune care caută să exploreze istoria unuia dintre personajele Marvel, super-eroul James Logan, cunoscut și ca Wolverine. Încă o dată, personajul este interpretat de Hugh Jackman, devenit celebru după ce l-a mai interpretat în 2000.

Scenele de deschidere ni-l prezintă pe când era un copil canadian, prin secolul XIX, traumatizat de diverse evenimente. Asistăm la prima apariție a ghearelor de metal, care devin semnul lui distinctiv, atunci când temperamentul său vulcanic răbufnește cu forță. Apoi el și fratele lui, Victor - care are de asemenea puteri speciale, ies din scenă. Urmează un montaj cu frații deja mari - acum jucați de Jackman și Liev Schreiber - care, datorită puterilor lor extraordinare, inclusiv de autovindecare, trec fără probleme printr-o serie de războaie: războiul civil, războaiele mondiale, războiul din Vietnam.

Logan și Victor (cunoscut ca Sabretooth) devin parte a unei trupe militare de mutanți, alături de Wade Wilson/Deadpool (Ryan Reynolds), Agent Zero (Daniel Henney), Wraith (Will.i.Am), Fred J. Dukes/The Blob (Kevin Durand) și Bradley (Dominic Monaghan) - sub comanda duplicitarului colonel Stryker (Danny Huston). După un episod dezgustător din Lagos, Nigeria, Logan se decide să întoarcă spatele violenței și alege o viață anonimă în munții canadieni, acolo îndrăgostindu-se de o dedicată profesoară, Kayla (Lynn Collins), o relație ce se va sfârși tragic după ce recele Victor vine să își vâneze fratele, după vânarea celorlalți colegi mutanți.

Regizorul Gavin Hood, al cărui film "Tsotsi" din 2006 a câștigat Oscarul pentru film străin, nu are un material la fel de bun aici, dar încearcă să nu scape din vedere elementele umane din Wolverine - și din alte personaje - care demonstrează în general a avea o conștiință morală. Dar eroul nostru este în parte motivat de răzbunare, după cum vedem în episodul a la dr. Frankenstein. Efectele speciale sunt extraordinare și există multe momente de mare suspans. Din păcate acțiunea este cam în exces, cu violență aproape non-stop - deși partea sângeroasă e ținută departe de ecran.

Filmul conține violență intensă, ucideri, explozii, patricid, nuditate, conviețuire premaritală, unele expresii necizelate și blasfemii. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://www.x-menorigins.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire