RECENZII 

Recenzii filme

Povești de adormit copiii (2008)
Bedtime Stories

Regia:Adam Shankman
Roluri principale:Adam Sandler, Guy Pearce
Gen:Comedie, Familie, Fantastic
Durata:100
Rating:A-I (AP)
Producător:Walt Disney Pictures
Premiera în România:16.01.2009
Sit oficial:http://disney.go.com/disneypictures/bedt...
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Părinții vor avea prea puține motive de îngrijorare pentru copiii pe care îi vor lăsa la această antrenantă aventură și comedie intitulată "Povești de adormit copiii". Adam Sandler este Skeeter Bronson, un tip altfel muncitor dar neapreciat suficient. Așa după cum ne informează vocea tatălui său decedat, Marty (Jonathan Pryce), hotelul luxos la care e angajat fusese cândva un motel modest construit și condus de Marty însuși, când Skeeter era băiat.

Dar Marty, fără să se priceapă la cifre, îngrijorat de perspectiva falimentului, l-a vândut ambițiosului afacerist britanic Barry Nottingham (Richard Griffiths), care i-a promis lui Skeeter un rol în viitorul proiect. Șansa lui Skeeter de a progresa este blocată de lingușitorul manager Kendall (Guy Pearce), care, pe lângă că încurajează germofobia lui Barry se și întâlnește cu fiica sa, Violet (Teresa Palmer), pentru a cărei iubire se luptă și Skeeter. Norocul lui Skeeter începe să se schimbe atunci când sora sa, Wendy (Courtney Cox), îi cere să aibă grijă de fiul ei, Patrick (Jonathan Morgan Heit), și de fiica ei, Bobbi (Laura Ann Kesling), până când ea rezolvă niște interviuri în afara orașului. Pentru a-i distra pe copii (care nu au voie la televizor), Skeeter inventează povești ce se bazează cumva pe viața lui dar se desfășoară în Evul Mediu, în Vestul Sălbatic și în spațiu cosmic.

Când aceste povești în mod magic devin reale, Skeeter încearcă să se folosească de copii pentru a-l învinge pe Kendall în competiția pentru alegerea unei teme pentru noul hotel pe care îl construiește Barry. Iar atenția lui se mută de la Violet la Jill (Keri Russell), prietena lui Wendy, cu care împarte sarcinile de baby-sitter. Secvențele fantastice sunt extraordinare, în regia lui Adam Shankman, de remarcat fiind și narațiunea lui Pryce și jocul lui Russell Brand în rolul colegului de muncă al lui Skeeter, Mickey. Filmul i-a o pauză de la comedie când vorbește despre părăsirea copiilor de către tatăl lor și durerea provocată lui Wendy de divorț. Skeeter face tot ce poate ca să umple acest gol cu iubirea sa de unchi, în cele din urmă găsind și o cale de împăcare cu Wendy peste diferențele lor temperamentale.

Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-I - adică audiență generală. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP - adică se recomandă acordul părinților.



sursa imaginilor:
http://disney.go.com/disneypictures/bedtimestories/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire