RECENZII 

Recenzii filme

Hamlet 2 (2008)
Hamlet 2

Regia:Andrew Fleming
Roluri principale:Steve Coogan
Gen:Comedie
Durata:92
Rating:L (R)
Producător:Bona Fide Productions
Premiera în România:26.09.2008
Sit oficial:http://filminfocus.com/focus-movies/haml...
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Ratatul actor care este ciudatul personaj principal din "Hamlet 2", Dana Marschz (Steve Coogan) (da, Dana este, după cât se pare, nume de bărbat), a ajuns profesor de teatru la un liceu din Tucson, Arizona. Cu tot eșecul său pe plan profesional, visul lui de a produce un impact de durată, ca acela al carismaticului personaj al lui Robin Williams din filmul "Cercul poeților dispăruți" din 1989 , nu a murit încă. Șansa lui pare să se ivească atunci când spațiul improvizat de repetiții al școlii este pe neașteptate umplut de elevi latino, care nu au unde altundeva să își șină orele. Deși Marschz, asemenea celor doi fideli protejați ai săi, Rand (Skylar Astin) și Epiphany (Phoebe Strole), este inițial intimidat de acești nou veniți, combinația lui de entuziasm și excentricitate le câștigă în cele din urmă atenția.

Marschz este deosebit de încântat când află că principalul lui antagonist, sarcasticul Octavio (Joseph Julian Soria), se dovedește a fi un actor talentat. Dar tocmai pe când toate par să se echilibreze, el este brusc informat că programul de teatru al școli se va încheia la sfârșitul semestrului. Disperat să îl salveze, el se decide să scrie și să producă continuarea lucrării lui Shakespeare - un musical extravagant - pentru a-și justifica încrederea în puterea scenei. Aflându-se conținutul controversatei lui piese de teatru, Marschz se confruntă cu o tot mai mare opoziție din partea comunității și chiar și un ordin de restricție. Soția sarcastică a lui Marschz, Brie (Catherine Keener), pe care el o iubește la nebunie, este prea preocupată cu încercările de a rămâne însărcinată pentru a nu fi decât indiferentă la situația profesională a soțului ei.

Filmul conține scene scurte cu nuditate masculină parțială, mult umor sexual și lipsit de respect, limbaj vulgar și necizelat frecvent, blasfemii, molestare de minori, adulter, teme legate de fertilitate și referințe la droguri. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul L - adică limitat, respectiv film problematic chiar și pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricționat.



sursa imaginilor:
http://filminfocus.com/focus-movies/hamlet-2/movie-splash.php


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire