RECENZII 

Recenzii filme

Peștele cel mare (2003)
Big Fish

Regia:Tim Burton
Roluri principale:Ewan McGregor, Albert Finney
Gen:Comedie, Dramă, Fantastic
Durata:125
Rating:A-II (AP-13)
Producător:The Zanuck Company, Jinks/Cohen Company
Premiera în România:20.02.2004
Sit oficial:http://www.sonypictures.com/movies/bigfi...
Imagini:din film
IMDB:info imdb
descarcati screensaver

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Un fiu înstrăinat care se întoarce acasă pentru a reface legătura cu tatăl său, aflat pe moarte, află că ficțiunea este câteodată mai plină de adevăr decât faptele în încântătoarea fabulă "Peștele cel Mare". Dacă, după cum se spune, puterea unei povești stă în modul de a o spune, atunci modul de a povesti al regizorului Tim Burton va capta cu siguranță atenția spectatorilor în acest film care poate fi considerat unul din cele mai încântătoare ale anului 2003.

Adaptat după fermecătoarea nuvelă a lui Daniel Wallace, cu titlul "Peștele cel Mare, o poveste de proporții mitice", filmul lui Tim Burton este o poveste intimă despre relația tată-fiu îmbrăcată în aluzii mitice și hiperbole bizare. În centru se află Will Bloom (Billy Crudup), un tânăr jurnalist american care trăiește la Paris și a cărui soție este însărcinată. Will va zbura către casă, în Alabama, pentru a scăpa de umbra tatălui său carismatic Edward (Albert Finney), un povestitor celebru pentru istoriile lui exagerate din viața sa aventuroasă.

Deși încântătoare, viața plină de întâmplări incredibile a lui Edward își are rolul ei în alienarea fiului, ținându-l pe Will într-un relativ întuneric în ceea ce privește adevărata istorie a vieții tatălui său. De fapt viețile celor doi seamănă într-o anumită măsură: amândoi au ales să iasă în lume (e drept, din motive diferite), și amândoi au ajuns povestitori mari (dar Will le povestește în scris). Distanța geografică și sufletească dintre cei doi se va micșora odată cu vestea pe care Will o primește de la mama sa, Sandra (Jessica Lange), despre sănătatea tot mai precară a tatălui său. Will, el însuși pe punctul de a deveni tată, va porni atunci să demoleze zidul fabricat de tatăl său, pentru a descoperi adevărul din spatele ficțiunii. Va descoperi însă că o viață nu se poate măsura după barometrul limitat al "faptelor" și că adesea poveștile incredibile conțin mai multe chei despre cine este tatăl lui în realitate, decât o istorie prozaică a vieții.

Să nu vă faceți însă de aici impresia că avem de-a face cu o dramă domestică obișnuită. Pe fondul poveștii tată-fiu avem ocazia să aflăm viața lui Edward - și ce viață! Născut în imaginarul orășel Ashton, tânărul Edward este atins la 8 ani de o boală care îi provoacă o creștere excesivă. Țintuit în pat din cauza bolii, el își petrece timpul citind Enciclopedia Lumii, din care va afla că dimensiunea unui pește depinde de dimensiunea vasului în care este ținut. De aici îi va veni hotărârea de a-și părăsi orașul, care este prea mic pentru un om cu ambițiile lui. Astfel, după zece ani el va porni într-o odisee homerică, plină de aventuri și de însoțitori excentrici, precum un uriaș neînțeles, o vrăjitoare, două surori siameze și - după cum ne așteptăm din titlul filmului - un pește uriaș care nu se lasă prins.

Regizorul, care mai are la activ filme precum "Edward Scissorhands" (1990), "Batman" (1989) și "Beetlejuice" (1988), a căutat să realizeze balanța perfectă între magic și lumesc, îmbinând fantezia și realitatea într-o poveste care iasă din limitele timpului și care vorbește despre ce înseamn să fi uman. Deși folosește unele teme întâlnite deja, "Peștele cel Mare" este totuși diferit de precedentele filme ale lui Burton, transformând suprarealismul său într-un realism mai emoțional. Burton explorează prin acest film condiția umană prin ochii celor pe care lumea îi etichetează ca fiind excentrici sau anormali.

Actorii au fost aleși cum nu se putea mai bine: alături de actorii principali îi veți recunoaște pe Danny DeVito, Helena Bonham Carter și Steve Buscemi. Deși unii ar putea să îi reproșeze firul disparat al povestirii sau excesul de sentimentalism, "Peștele cel Mare" este un film reconfortant și care iasă în evidență din lungul șir de filme de duzină cu bugete uriașe produse la Hollywood. Mesajul filmului servește ca antidot la cinismul societății contemporane, invitându-ne să vedem viața cu ochi mai frumoși. Ne spune că omul este ceva mai mult decât suma părților lui. Că viața nu este doar o listă de date și fapte, ci un mister și o aventură ce trebuie îmbrățișate. Este o poveste de pescar care vă va prinde și pe Dvs în plasă!

Datorită unor scurte violențe, unei scene cu nuditate și folosirii pe alocuri a unui umor negru și a unui limbaj violent, Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-II - adică pentru adolescenți și adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică adică se recomandă acordul părinților, filmul fiind interzis pentru copiii sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://www.sonypictures.com/movies/bigfish/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire