RECENZII

Zâmbet de Mona Lisa (2003)
Mona Lisa Smile

Regia: Mike Newell Roluri principale: Julia Roberts, Kirsten Dunst Gen: Dramă Durata: 115 Rating: O (AP-13) Producător: Columbia Pictures Premiera în România: 30.01.2004 Sit oficial: http://www.sonypictures.com/movies/monal... IMDB: info imdb

Recenzie

Columbia Pictures ne oferă în "Zâmbet de Mona Lisa" o melodrama despre o profesoară cu spiritul liber care le încurajează pe tinerele ei studente să se elibereze de jugul rolurilor pe care în mod tradiţional le presupune sexul feminim. Cu găuri de logică, filmul nu face decât să meargă pe acelaşi tipar uzat al unei poveşti ce prezintă căsătoria şi maternitatea ca piedici în calea succesului şi a realizării de sine, şi o scena cu noaptea nunţii care mai mult este o parodie.

În centrul acestui imn adus femeii luptătoare se află Katherine Watson (Julia Roberts), o boemă pro-feministă din Berkeley care primeşte în 1953 un post la catedra de istorie a artei dintr-un colegiu de fete din Massachusetts. Aici ea este mai întâi întâmpinată cu rezistenţă, dacă nu chiar ostilitate, datorită metodelor ei neortodoxe. Dar în timp răceala fetelor se va topi la căldura aşa numitului idealism eliberator al noii lor profesoare. Până la sfârşitul filmului, perdelele pudorii sunt zburate de vântul schimbării provocat de Katherine, care continuă să propovăduiască evanghelia ei tip "fi-tot-ceea-ce-poţi-fi", inspirând şi alte femei să renunţe la postura de casnice şi să intre în tărâmul promiţător al carieristicii şi al contraceptivelor.

Printre primele minţi ce cad captive ideologiei Katherinei se află Joan Brandwyn (Julia Stiles), o studentă aflată în cumpăna alegerii între şcoala de drept şi prietenul ei; Giselle Levy (Maggie Gyllenhaall), o studentă lascivă ce îşi face din Katherine un mentor; şi Betty Warren (Kirsten Dunst), snoaba din înalta societate care începe prin a o critica pe Katherine şi termină prin a deveni o fană a ei. Cu tot talentul lor, actriţele nu reuşesc atât de mult să dea naştere unor caractere puternice, cât de fapt punctului de vedere al scenariştilor. Filmul intoxică cu feminismul promovat, care, în loc să încurajeze un mai mare respect pentru demnitatea femeii, ridică în slăvi eliberarea sexuală ca un drept inalienabil şi descrie căsătoria şi maternitatea ca stări de sclavie (o caricatură oferind-o mama lui Betty).

Titlul filmului vine desigur de la lucrarea celebrului Leonardo da Vinci, care "joacă" în film datorită specializării Katherinei în istoria artei. Arta constituie de fapt în această producţie cinematografică un motiv de discuţii mai profunde, ce au ca temă conformarea la obiceiuri şi auto-determinarea. Se aminteşte o vorbă a lui G.K. Chesterton: "Ca şi în morală, arta constă în a trage linii". Doar că, din păcate, în acest film arta pare a fi definită de ştergerea de linii. La finalul filmului, Betty cea "eliberată" deplânge plecarea Katherinei, dar tot ea se consolează gândindu-se că profesoara ei "va căuta noi ziduri să le dărâme". Nu se ţine însă cont de un pericol: fără pereţi, ce va preveni căderea acoperişului societăţii? Filmul se încheie fără să ne aducă nici un zâmbet, în ciuda titlului.

Datorită atitudinii îndreptate evident împotriva moralei tradiţionale şi a unei scene de sex, precum şi datorită limbajului dur şi profanator, Biroul pentru Film al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu O - adică ofensator moral. Asociaţia Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinţilor, filmul fiind interzis pentru copiii sub 13 ani.