 |
Recenzii filme
Dogville (2003)
Dogville
Reclame comerciale
Recenzie Lars Von Trier pare fascinat de temele morale și religioase. Mare parte din scenariile și referințele folosite sunt biblice. Oricine recunoaște în personajele feminine Emily Watson din "Breaking the Waver" sau Bjork din "Dancer in the Dark" pe martirii a căror suferință aduce alinare oamenilor. Von Trier se pare că dorește prin filmele sale să ne arate figuri asemănătoare lui Cristos. Cam așa ar părea și în ultimul său film, Dogville, dacă finalul nu ar marca o mare cotitură.
Filmul ne-o prezintă pe Grace (Nicole Kidman) în rolul unei tinere ce fuge urmărită de gangsteri. Ea ajunge într-un orășel numit Dogville, unde le cere locuitorilor să o ascundă. La îndemnul lui Tom (Paul Bettany), comunitatea acestui mic oraș american acceptă. Cu timpul însă, ei încep tot mai mult să ceară plată pentru gestul lor, astfel că Grace ajunge să facă tot felul de servicii, devenind practic o sclavă. Acest scenariu ne duce cu mintea la Evanghelie: asemeni lui Isus, ea a venit într-o lume josnică, a fost acceptată cu suspiciuni, a slujit în loc să fie slujită, și a pătimit. Filmul o arată pe Grace străduindu-se să ierte, întotdeauna și orice, ceea ce în final va însemna pentru ea să devină o victimă a răutății copiilor și a poftelor sexuale ale bărbaților.
În final Grace ajunge să îi urască pe toți și să le dorească moartea. Chiar și spectatorii pot fi atrași în această cursă, să dorească alături de Grace moarte fiecăruia din Dogville. Aceasta desigur dacă, asemeni lui Grace, îl scot pe Dumnezeu din ecuație. Așa se face că în final, în loc să îl vedem pe fiul Tatălui trimis să mântuie lumea, o vedem pe fiica tatălui trimisă să o distrugă. Și, așa după cum se spune în 2 Petru 3,7, finalul va fi marcat de foc. Ieșind de la film, spectatorii se vor întreba despre binele și răul din om și dacă mai este loc de speranță pentru el.
|
|
