RECENZII 

Recenzii filme

Ultimul Mimzy (2007)
The Last Mimzy

Regia:Robert Shaye
Roluri principale:Joely Richardson, Rhiannon Leigh Wryn, Chris O'Neil
Gen:Aventuri, Dramă, Familie
Durata:94
Rating:A-II (AP)
Producător:New Line Cinema
Premiera în România:10.08.2007
Sit oficial:http://www.mimzy.com/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

"Ultimul Mimzy" este o fantezie științifico-fantastică centrată pe aventurile a doi frați: Noah (Chris O'Neil), în vârstă de 10 ani, și Emma (Rhiannon Leigh Wryn), în vârstă de 5 ani, care, jucându-se pe plajă, descoperă o cutie misterioasă plină de obiecte ciudate (un cristal verde, o obiect nedefinit albastru, pietre care se învârt în aer și un simpatic iepure de jucărie, pe nume Mimzy). Filmul este o adaptare a unei povești din 1943 a lui Lewis Padgett. În film, Mimzy scoate niște sunete pe care doar micuța Emma le poate înțelege. În cele din urmă, Mimzy îi face pe Emma și Noah să înțeleagă că a fost trimis din viitor cu o misiune extrem de importantă pentru ei: nici mai mult nici mai puțin decât să salveze omenirea.

Părinții iubitori și deosebit de înțelegători ai celor doi copii, Jo și David (Joely Richardson și Timothy Hutton), încep să își dea seama că ceva neobișnuit se întâmplă cu copiii. Profesorul de științe a lui Noah, Larry White (Rainn Wilson), este uimit de inteligența extraordinară de care dă dovadă deodată Noah, proiectul lui la științe fiind unul genial! Larry, care și-a petrecut o vacanță în Tibet împreună cu logodnica lui, Naomi (Kathryn Hahn), și care astfel a absorbit câte ceva din cultura de acolo, este uimit și de schițele pe care le face Noah în timpul orelor, schițe care, fără ca băiatul să știe, sunt de fapt desene geometrice foarte asemănătoare cu mandalele budiste. Naomi, la rândul ei, a studiat chiromanția, alături de yoga cu care își începe ziua, și uitându-se la mânuța Emmei, recunoaște în ea un spirit avansat.

Atunci când experimentele celor doi frați cu "jucăriile" lor conduc la o cădere de tensiune pe o zonă foarte mare, o trupă de securitate condusă de agentul Broadman (Michael Clarke Duncan) dă buzna în casa lor pentru a aresta familia suspectată de terorism, adăugând o notă politică la întreaga poveste. Nu vom dezvălui ce se întâmplă în final, dar este suficient să spunem că acțiunea devine tensionată, în special după ce Emma își dă seama că trebuie să îl trimită de urgență pe Mimzy înapoi în viitor. Cei doi copii, în special Wryn, sunt adorabili, și atmosfera de familie creată este deosebită. Deși narațiunea este un amestec de misticism New Age și oriental - împletit însă cu un frumos mesaj pro-mediu - "Ultimul Mimzy" ar trebui să capteze interesul majorității copiilor și chiar și al părinților lor.

Filmul conține o singură expresie vulgară, unele expresii ușor necizelate, sugerarea unei situații de concubinaj. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-II - adică pentru adulți și adolescenți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP - adică se recomandă acordul părinților.



sursa imaginilor:
http://www.mimzy.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire