RECENZII 

Recenzii filme

Pirații din Caraibe: La capătul Lumii (2007)
Pirates of the Caribbean: At World's End (Pirates of the Caribbean 3)

Regia:Gore Verbinski
Roluri principale:Johnny Depp, Orlando Bloom, Keira Knightley
Gen:Acțiune, Aventuri, Comedie
Durata:168
Rating:A-II (AP-13)
Producător:Jerry Bruckheimer Films, Walt Disney Pictures
Premiera în România:25.05.2007
Sit oficial:http://disney.go.com/disneypictures/pira...
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Acțiunea filmului "Pirații din Caraibe: La capătul Lumii" se reia la scurt timp după încheierea părții a doua a seriei. Este jumătatea secolului al XVII-lea, și epoca piraților se apropie de sfârșit. Lordul Cutler Beckett (Tom Hollander) de la Compania Indiilor de Est a câștigat controlul asupra înfricoșătorului vas fantomă Olandezul zburător și asupra maleficului și răzbunătorului său căpitan, Davy Jones (Bill Nighy). Olandezul domină acum mările, distrugând fără milă corabiile piraților, sub comanda Amiralului Norrington (Jack Davenport).

În Singapore, Elizabeth (Keira Knightley), Will (Orlando Bloom) și Barbossa (Geoffrey Rush) se confruntă cu piratul chinez Căpitanul Sao Feng (Chow Yun-Fat) pentru a aduna hărțile și echipamentul de care au nevoie pentru a ajunge la capătul lumii. Acolo vor să îl salveze pe Jack Sparrow (Johnny Depp) din lumea lui Davy Jones în care a rămas prizonier - cu alte cuvinte, să îl aducă înapoi din morți. După ce Jack este salvat, cei Nouă Lorzi din Consiliul Fraților - o veritabilă ligă multicoloră de pirați de diferite rase - o cheamă pe zeița mării Calipso, prizonieră în trup uman, să le vină în ajutor pentru a lupta împotriva lui Beckett și a lui Davy Jones.

Codul de onoare al eroilor noștri criminali depășește etosul "civilizat" care permite executarea bărbaților, a femeilor și a copiilor care îndrăznesc să fie de partea piraților. Urmează trădări după trădări, devenind clar că Jack, Will, Elisabeth, Sao Feng și Barbossa au fiecare planul lui, și nu se poate avea încredere în nici unul. Totuși, trebuie să aleagă fiecare de partea cui este în această confruntare care ar putea elimina pentru totdeauna pe pirații iubitori de libertate de pe cele șapte mări.

Povestea este pe alocuri inutil de complexă și uneori dialogul este dificil de înțeles. Părinții ar putea fi îngrijorați de nivelul de violență din film. Scena de început cu spânzurarea unor pirați (inclusiv a unui copil) este deosebit de dură, dar mai sunt alte câteva momente cu un grad ridicat de violență. Atenție așadar! Valorile din poveste sunt un ciudat amestec de băieți buni care se dovedesc a fi de fapt răi și de băieți răi care au inima bună.

Filmul conține acțiune violentă repetată, situații periculoase; scene cu caracter erotic; umor și aluzii vulgare; incantații voodoo; expresii necizelate. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-II - adică pentru adulți și adolescenți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://disney.go.com/disneypictures/pirates/atworldsend/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire