RECENZII 

Recenzii filme

Regina (2006)
The Queen

Regia:Stephen Frears
Roluri principale:Helen Mirren, Michael Sheen
Gen:Dramă
Durata:97
Rating:A-II (AP-13)
Producător:BIM Distribuzione
Premiera în România:16.03.2007
Sit oficial:http://www.thequeenmovie.co.uk/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Oricare ne-ar fi fost opiniile despre Prințesa Diana, vestea morții ei în teribilul accident din 1997, din Paris, provocat probabil de paparazzi în căutare de material de scandal, ne-a afectat pe toți. "Regina" este o absorbitoare dramă britanică despre modul în care pe atunci noul premier Tony Blair (Michael Sheen), foarte conștient de implicațiile la capitolul imagine, a încercat să o convingă pe Regina Elisabeta (Helen Mirren) să vorbească poporului despre fosta ei noră, dat fiind că națiunea îndurerată începuse se speculeze deja tăcerea regală.

Elisabeta și Prințul Philip (James Cromwell) sunt prezentați ca zguduiți de moartea Dianei, dar întăriți de spiritul lor de protocol, hotărâți să nu facă declarații publice. Regia lui Stephen Frears este minunată și, chiar dacă scenariul lui Peter Morgan este în mare parte speculativ, ceea ce vedem pe ecran este convingător, cam așa cum și-ar fi imaginat oricine a urmărit evenimentele de atunci. Modul scorțos dar totuși vulnerabil în care este prezentată Regina înmoaie tonul anti-monarhist al filmului. Ceea ce o transformă în final este întâlnirea cu un frumos cerb în timp ce conducea pe una dintre proprietățile ei vaste. Elisabeta se simte cumva asemenea animalului, iar moartea acestuia o face mai sensibilă la durerea națiunii.

Sheen se aseamănă mai puțin cu Blair decât Mirren cu Elisabeta, dar reușește să surprindă entuziasmul premierului britanic. Helen McCrory joacă în rolul pragmaticei lui soții. Mai merită menționat jocul actoricesc al lui Roger Allam în rolul lui Robin Janvrin și al Sylviei Syms în rolul Reginei Mamă. Morgan și Frears trebuie apreciați pentru discreția cu care tratează moartea Dianei. Per ansamblu filmul este o cronică fascinantă despre conflictul dintre tradiție și modernitate, o dramă de înaltă ținută.

Filmul conține câteva expresii necizelate. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-II - adică pentru adulți și adolescenți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://www.thequeenmovie.co.uk/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire