RECENZII 

Recenzii filme

Scrisori din Iwo Jima (2006)
Letters from Iwo Jima

Regia:Clint Eastwood
Roluri principale:Ken Watanabe, Kazunari Ninomiya
Gen:Dramă, Război
Durata:141
Rating:A-III (R)
Producător:Amblin Entertainment
Premiera în România:23.02.2007
Sit oficial:http://iwojimathemovie.warnerbros.com/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Susținând că fiecare poveste are două fețe, Clint Eastwood revine asupra uneia dintre cele mai decisive lupte din cel de-al doilea război mondial, acum din perspectivă japoneză. "Scrisori din Iwo Jima" este deci într-un fel replica în oglindă la "Steaguri pline de glorie", care prezintă aceeași campanie, dar prin ochii americanilor.

Combinat cu secvențe din prezent, cu excavatoare care scot la suprafață corespondențe îngropate cu decenii în urmă, drama urmărește experiențele de luptă ale soldaților japonezi, printre care Saigo (Kazunari Ninomiya), un tânăr brutar care vrea să ajungă acasă să își vadă copilul; Shimizu (Ryo Kase), un nou venit privit cu suspiciune de ceilalți; și cavalerul Nishi (Tsuyoshi Ihara), fost medialat olimpic la călărie, tratat ca o vedetă între soldați. Conducătorul lor este lt. gen. Tadamichi Kuribayashi (Ken Watanabe), un om de onoare și patriot, care se luptă să își împace propriile convingeri cu cele ale țării sale.

Filmul este în principiu un studiu pe mai multe personaje, pe fondul pregătirii soldaților pentru a face față invaziei americane. Kuribayashi ordonă săparea unei rețele de tuneluri care leagă diversele peșteri ale insulei, permițând atacuri surpriză din partea japonezilor. Filmul prezintă cu realism războiul, vizual paleta de culori fiind dominată de gri. Scrisorile sunt folosite ca factor de umanizare în film, printre altele într-una Kuribayashi, în ajunul bătăliei, scriindu-i soției că îi pare rău că nu a terminat niște lucrări la bucătărie. Eastwood îi prezintă pe japonezi în ambele dimensiuni: cea bună, exemplificată în mod nobil de Nishi, și cea rea, prin lt. Ito (Shidou Nakamura), care reprezintă naționalismul fanatic ce a alimentat mentalitatea multor conducători japonezi.

Fervoarea militară atinge apogeul într-o scenă în care o trupă de soldați, pentru a-și menține onoarea, se sinucide. Și alte personaje se vor sinucide, acte care conform moralei creștine sunt inacceptabile, dar trebuie înțelese în contextul culturii japoneze. Dacă în filmul "Steaguri pline de glorie" accentul cădea pe natura eroismului, în "Scrisori din Iwo Jima" mesajul vorbește despre factorul uman și despre ignoranța care au stat la baza conflictului internațional. Filmul este aproape în întregime vorbit în japoneză.

Filmul conține scene intense de violență de război, scene cu sinucideri și expresii necizelate. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricționat.



sursa imaginilor:
http://iwojimathemovie.warnerbros.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire