|
Recenzii filme
Dreamgirls (2006)
Dreamgirls
Regia: | Bill Condon |
Roluri principale: | Eddie Murphy, Beyonce Knowles, Jamie Foxx |
Gen: | Dramă, Muzical |
Durata: | 131 |
Rating: | A-III (AP-13) |
Producător: | DreamWorks SKG |
Premiera în România: | 16.02.2007 |
Sit oficial: | http://www.dreamgirlsmovie.com/ |
Trailer: | video |
Imagini: | din film |
IMDB: | info imdb |
|
|
Reclame comerciale
Recenzie A luat un sfert de secol, dar acum iată un musical de pe Broadway-ul anului 1981 ajungând pe marele ecran. "Dreamgirls" prezintă ascensiunea unui grup de fete din anii 1960, compus din Deena (Beyonce Knowles), Lorrell (Anika Noni Rose) și solista Effie (Jennifer Hudson). Nemilosul manager Curtis (Jamie Foxx) le ia sub aripa lui după o competiție din Detroit, unde se opriseră pentru un spectacol, și le convinge să îl acompanieze pe renumitul cântăreț R & B Jimmy "Thunder" Early (Eddie Murphy).
În scurt timp, trioul se desparte și, în ciuda unei relații amoroase cu Effie, Curtis o împinge pe aceasta afară din grup atunci când comportamentul ei temperamental devine problematic. Filmul urmărește evoluția separată a fetelor de al Dreams, cu Deena acum ca solistă și cu Michelle (Sharon Leal) ocupând locul gol, respectiv a lui Effie, care în curând ajunge să aibă succes într-o carieră solo, dar și a lui Jimmy care, deși căsătorit, are o relație pe termen lung cu Lorrell. Regizorul și scenaristul Bill Condon - care a scris scenariul "Chicago" - a rescris musicalul ca film, transformând cu îndemânare majoritatea recitalurilor cântare în dialoguri. Paralela cu formația Supremes (de care Dreams vrea să amintească) este subliniată cu scene video cu omul de televiziune Ed Sullivan, care le avea des invitate în emisiune, și cu o copertă ce o arată pe Diana Ross în vremurile ei de glorie.
Actorii din distribuție joacă cu toții excelent, dar în evidență iasă jocul actoricesc al lui Murphy și al noii venite Hudson. Danny Glover în rolul lui Marty, primul manager al lui Jimmy, și Keith Robinson în rolul lui C.C., fratele lui Effie și compozitorul supus lui Curtis, merită de asemenea menționați. Melodiile compuse de Henry Krieger cu versuri de Tom Eyen au fost completate cu patru noi. În ciuda unor teme delicate moral, per ansamblu filmul vorbește despre loialitate, despre a face ceea ce trebuie, despre dedicare față de familie și prieteni și despre depășirea adversităților.
Filmul conține complicații romantice incluzând un adulter și un copil din flori, limbaj necizelat, blasfemie, folosire de droguri și unele momente vulgare. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.
|
|