RECENZII 

Recenzii filme

Cârtița (2006)
The Departed

Regia:Martin Scorsese
Roluri principale:Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Jack Nicholson
Gen:Dramă, Thriller
Durata:152
Rating:L (R)
Producător:Warner Bros.
Premiera în România:03.11.2006
Sit oficial:http://thedeparted.warnerbros.com/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb
Spuneți părerea:despre film pe forumul catolic  NOU!!!

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

"Cârtița" este o poveste despre doi tineri polițiști din South Boston, inspirată din thriller-ul din 2002 din Hong Kong "Infernal Affairs". Unul este Colin Sullivan (Matt Damon), un fost ministrant care, ca și copil, a ajuns sub influența criminală a vestitului șef mafiot Frank Costello (Jack Nicholson), ce discreditează învățăturile Bisericii și îi spune băiatului că trebuie să iei ce vrei în această lume. Colin ajunge să lucreze pentru mafie. Celălalt polițist este Billy Costigan (Leonardo DiCaprio), căruia, pe când este încă la academia de poliție, căpitanul Queenan (Martin Sheen) și sergentul Dignam (Mark Wahlberg) îi încredințează misiunea secretă de a se infiltra în lumea lui Costello.

Amândoi tinerii polițiști sunt împinși la limita cedării psihice în rolurile lor duble, fiecare încercând cu disperare să descopere identitatea celuilalt. Nici unul dintre ei nu este conștient de faptul că împărtășesc aceeași iubire pentru psihiatra Madolyn (Vera Farmiga). DiCaprio și Damon își interpretează foarte bine personajele. Și alte roluri se bucură de interpretări bune, de exemplu de cea a lui Alec Baldwin în rolul căpitanului Ellerby, șeful Unității de Investigații Speciale, și a lui Ray Winstone ca mâna dreaptă a lui Costello.

Cu toate neconcordanțele, filmul, susținut de interpretări solide și de realizarea cinematografică a lui Scorsese, menține atenția spectatorilor. În acest gen de film, este de așteptat o cotă mare de violență, și deși Scorsese nu abuzează de ea, există unele scene puternice greu de suportat. Mai puțin justificat este tirul nonstop de înjurături, excesiv chiar și pentru mediul lumii interlope.

Filmul conține un limbaj necizelat penetrant, epitete rasiale, vulgarități, violență puternică, imagini înspăimântătoare, situații cu caracter sexual, și remarci lipsite de respect față de Biserică. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul L - adică limitat, respectiv film problematic chiar și pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricționat.



sursa imaginilor:
http://thedeparted.warnerbros.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire