RECENZII

Inteligenţa Artificială (2001)
A.I. - Artificial Intelligence

Regia: Steven Spielberg Roluri principale: Haley Joel Osment, Jude Law Gen: Dramă, SF Durata: 145 Rating: A-II (AP-13) Producător: Warner Bros. Pictures şi Dreamworks Pictures Premiera în România: 05.10.2001 Sit oficial: http://aimovie.warnerbros.com/ IMDB: info imdb

Recenzie

Din numeroase puncte de vedere, A.I. este cel mai ambiţios film al anului 2001, prin calitatea actului actoricesc, prin atmosfera creată, prin efectele speciale precum şi prin multiplele nivele ale scenariului. Scopul moral urmărit de film este de asemenea ambiţios. Din păcate, până la sfârşitul fimului - inspirat dintr-o poveste semnată de Stanley Kubrick -, Spielberg nu reuşeşte din reunirea elementelor să dea un final satisfăcător.

Acţiunea se petrece în viitorul apropiat, când datorită efectului de seră numeroase oraşe sunt scufundate şi omenirea a trecut prin transformări multiple, una ţinând (atenţie!) de reglementarea naşterilor. Fiecărui cuplu i se permite să aibă un singur copil. Pot avea însă oricâţi roboţi, foarte evoluaţi în acel timp. De fapt tehnica tocmai înregistrează un nou pas important: profesorul Hobby (William Hurt) îl crează pe David, jucat magistral de Haley Joel Osment, un robot-băiat care "este capabil să iubească". Întrebarea care se pune este însă: "oamenii îi vor răspunde cu iubire?"

Henry (Sam Robards) şi Monica (O'Connor) sunt un cuplu tânăr al căror singur copil pare a fi pe moarte, fiind menţinut doar de aparate. Un medic chiar îi sugerează tatălui că nu mai este nimic de făcut pentru copil, dar se poate face pentru mamă, foarte ataşată de fiu, care venea şi îi citea poveşti chiar şi acum, aşa criogenizat cum era. Ei au norocul să fie aleşi ca părinţi adoptivi pentru David. Surpriza apare peste ceva timp, când fiul lor îşi revine brusc şi revine în familie. David se simte abandonat, singurul alături de el fiind ursuleţul robot Teddy. Robotul-băiat tânjeşte să îşi recâştige locul în inima mamei lui adoptive, care acum se bucură să îşi aibă din nou fiul natural. De aici povestea ia o întorsătură dramatică, şi urmează o serie de evenimente pline de semnificaţii.

A.I. poate fi considerat ca unul dintre cele mai freudiene filme realizate vreodată. Întreaga viaţă a lui David este orientată spre reunirea cu mama sa. În film îl vedem pe David strigând-o pe Monica "mami" dar pe tatăl "Henry". Pentru a-şi revedea mama, David devine convins că trebuie să fie ajutat de Zâna Albastră, pe care o vedem la sfârşit cu forma unei statui - nu numai după formă statuia pare a Fecioarei Maria, Mama lui Dumnezeu, dar şi după puterile aşteptate, de a-l transforma pe robotul-băiat într-un băiat adevărat. Tot filmul poate fi văzut ca o încercare a lui David de a-şi reface unitatea primară cu mama sa, astfel că acest film va fi deliciu psihoterapeuţilor freudieni!

Psihologic vorbind, nu inteligenţa artificială este ideea principală a filmului; nu, etica este. Ce face unică o persoană umană? Care sunt diferenţele dintre spirit şi materie? Poate o fiinţă creată, robot sau altceva, să înveţe să urască şi să iubească? Doar pentru că ştiinţa poate face ceva, trebuie să şi facă aceasta? Filmul este localizat în viitor dar atinge probleme actuale precum dezbaterile despre celulele rădăcină, despre ADN şi clonare.

Spielberg este evident îngrijorat de unele direcţii pe care a apucat-o ştiinţa. Cercetătorii din film au motivaţii diferite: câştigul personal, testarea limitelor propriilor cunoştinţe, dorinţa de a crea o "nouă ordine umană", suferinţe personale. Profesorul Hobby îl crează pe David folosind ca model pe fiul său, mort. David este trimis să "înlocuiască" de asemenea un fiu crezut a fi mort. Spielberg susţine astfel că clonarea nu va reuşi niciodată să îi înlocuiască pe cei dragi ai noştri. De ce? Nu pentru că David nu poate să arate sau să se comporte ca o fiinţă umană. De fapt Henry şi Monica vor ajunge să îl iubească pe David. Nu, problema lui David este că nu are memoria celui pe care îl "înlocuieşte". Pentru Spielberg, memoria este chintesenţa. Ea ne face cine suntem.

A.I. ni-l prezintă pe David ca pe un Pinocchio modern. În sine, A.I. este însă un Frankestein futuristic. Asistăm în film la scene în care roboţii sunt executaţi deoarece "sunt o insultă la adresa demnităţii noastre umane. Ei vor să îi înlocuiască pe copiii noştri". Peste tot în film se nasc probleme de morală, precum când oamenii se amuză arzând cu acid roboţii sau decapitându-i, ori când robotul Gigolo Joe îi spune unei femei că sexul cu un robot este "cel mai bun lucru pe care îl poate primi un om".

După cum spuneam, filmul nu are un final reuşit: ridică probleme dar nu reuşeşte să dea răspunsuri satisfăcătoare. Probabil nici măcar pentru Spielberg. Acţiunea este complicată: în loc să fim lăsaţi în mijlocul problemei, suntem purtaţi din viitorul apropiat într-un alt viitor, după 2000 de ani, în care mai apar şi extratereştrii şi aflăm că rasa umană a dispărut (dar este cheia pentru a înţelege sensul existenţei!!! spune un extraterestru). Dacă vă place ca un film să vă lase pe gânduri, acesta este pentru Dvs.

Datorită scenelor violente cu roboţi şi unor aluzii sexuale, Biroul pentru Film al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-II - adică pentru adulţi şi adolescenţi. Asociaţia Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică este obligatoriu acordul părinţilor şi interzis sub 13 ani.