RECENZII 

Recenzii filme

Distracție cu Dick și Jane (2005)
Fun with Dick and Jane

Regia:Dean Parisot
Roluri principale:Jim Carrey, Tea Leoni
Gen:Aventuri, Comedie
Durata:90
Rating:A-III (AP-13)
Producător:Imagine Entertainment
Premiera în România:17.02.2006
Sit oficial:http://www.sonypictures.com/movies/funwi...
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Comedia din 1977, cu George Segal și Jane Fonda, nu a provocat prea mare vâlvă. La fel se anunță și versiunea ei actualizată, cu Jim Carrey și Tea Leoni, în contra titlului filmului: "Distracție cu Dick și Jane". În centru sunt un cuplu care, trecând printr-o perioadă grea, după pierderea slujbelor, aleg să ducă o viață de infractori.

Când filmul începe, toate sunt bune și frumoase. Dick (Jim Carrey) lucrează pentru o companie internațională, Globodyne, iar soția sa Jane (Tea Leoni) este agent de turism. Dick este în pragul avansării, ca vice-președinte, așa că o încurajează pe Jane să își părăsească slujba. Dar după un scandal la firmă, Dick se trezește aruncat în stradă, rămânând amândoi fără slujbă. După ce încearcă să lucreze în diverse posturi, cu rezultate dezastruoase, cuplul se trezește ruinat financiar. Disperat, Dick, declarând că a fost mereu cinstit și totuși lucrurile nu au mers, alege cealaltă cale: a infracțiunii. Jane este sceptică, dar intră în joc, crezând că nu este nimic serios. Dar ceea ce începe ca glumă se termină în infracțiuni serioase, precum spargerea de bănci.

Filmul se dorește să fie o satiră socială, în special la adresa economiei de astăzi. Dar după ce Dick și Jane se scufundă în furtișaguri, protestul moral se duce de râpă, iar jafurile devin un fel de afrodisiace pentru un cuplu cu probleme în viața sexuală. Nici faptul că singurul lor copil vorbește mai mult spaniolă decât engleză, pentru că stă mai mult cu bona hispanică decât cu ei, nu mai pare așa amuzant. Filmul se bucură de actori de primă mână. Interpretări bune oferă și Alec Baldwin în rolul directorului corupt al firmei Globodyne, precum și Richard Jenkins și Jeff Garlin în alte roluri. Dacă actorii ar fi putut face filmul memorabil, vina eșecului aparține scenariștilor Judd Apatow și Nicholas Stoller.

A fura este greșit și în final își dau seama și cei doi.

Filmul conține câteva expresii vulgare și blasfemii, unele întâlniri în dormitor între soț și soție, umor crud. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://www.sonypictures.com/movies/funwithdickandjane/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire