Recenzii filme
Cheia schelet (2005)
Skeleton Key
Reclame comerciale
Recenzie
"Cheia schelet" este genul de film horror despre care am zice că nu se mai face astăzi. Pe de o parte violența este foarte redusă, după standardele actuale, nu există decât o idee vagă de limbaj grosolan, iar pe de altă parte sexul lipsește cu desăvârșire! Mai rar așa ceva... Din păcate însă, linia filmului este predictibilă, iar dialogurile scrise de Ehren Kruger te fac mai degrabă să râzi decât să simți rece pe șira spinării - cu toate acestea, per total, filmul îți menține interesul, precum și suspansul.
Personajul central al filmului este Caroline (Kate Hudson), o asistentă medicală care este angajată să aibă grijă de Ben (John Hurt), un bătrân neajutorat aflat într-o izolată casă din Louisiana. Ben nu poate vorbi, fiind aparent victima unui atac cerebral. Soția sa e o doamnă balaur, matriarhală în sens negativ, Violet (Gena Rowlands), care îl păzește ca un uliu și îi administrează medicamente de ea știute. Mai există un personaj, un avocat, Luke (Peter Sarsgaard), cu o integritate ciudată.
Caroline primește o cheie schelet (care dă titlu filmului, de fapt doar pentru că sună bine, provocator) cu care se pot deschide toate ușile casei, mai puțin ușa spre pod. În final reușește să ajungă și acolo, unde descoperă mai multe indicii de hoodoo (echivalentul american pentru voodoo). Camera din pod conține toate oglinzile din casă, semn că expunerea lor, în locurile originale, este interzisă. Într-o noapte, Ben cel din scaunul cu rotile scapă pe fereastră și pe acoperiș, iar Caroline găsește pe cearșaf scrise cuvintele "Help Me" (Ajută-mă). Când dorește să îi arate ciudatul mesaj lui Luke... ați ghicit, cearșaful este curat. Ben îi aruncă lui Caroline priviri ce imploră ajutor, așa că aceasta în curând suspectează că bărbatul are nevoie de protecție în fața soției.
Când Caroline decide să ia problema în piept cu Violet, aceasta îi oferă o sordidă istorie a casei, de pe vremea când aici locuia un cuplu de negri. Aceștia au fost linșați în timpul unei sălbatice petreceri, când oaspeții beți i-au găsit învățându-i magie pe copiii din casă. Caroline deduce că oglinzile au fost interzise în casă deoarece fantomele celor uciși pot să fie văzute în ele (dar doar dacă "crezi"). Deși Caroline nu "crede" în acestea, ea merge totuși la o localnică specialistă în vrăjitorii, de la care se întoarce cu "echipamentul" necesar pentru a-l scoate pe Ben din vrajă. Dacă am spune mai multe am ruina picul de surpriză din film. Urmează însă evoluții interesante.
Regizorul Iain Softley reușește să creeze o atmosferă înfiorătoare, iar Hudson (foarte convingătoare) și Rowlands au o prestație a căror urmărire este o plăcere. Mare parte din dialogul care stârnește râsul este rostit pe ton foarte serios... așa cum ar trebui. Este un punct bun pentru film. Există și unele scene mai violente, dar de genul căzutului pe scări sau de la balcon. Filmul rămâne însă recomandabil doar adulților, dornici să își testeze reacția la filme horror. Asta dacă vor să "creadă".
Filmul conține suspans intens, violență, unele expresii vulgare, frecvente elemente oculte și o scurtă scenă de nuditate parțială. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.
