RECENZII

Marea dinlăuntru (2004)
Mar adentro / The Sea Inside

Regia: Alejandro Amenabar Roluri principale: Javier Bardem, Belen Rueda Gen: Dramă Durata: 125 Rating: O (AP-13) Producător: Lucky Red Premiera în România: 01.07.2005 Sit oficial: Imagini: din film IMDB: info imdb

Recenzie

În "Marea dinlăuntru", Javier Bardem, oferind una dintre cele mai bune prestaţii actoriceşti ale anului trecut, îl interpretează pe poetul spaniol Ramon Sampedro, care, după un tragic accident pe mare la vârsta de 18 ani a rămas paralizat de la gât în jos şi s-a luptat timp de 30 de ani cu sistemul juridic spaniol pentru dreptul de a-şi pune capăt vieţii. Confruntându-se cu delicata temă a eutanasiei, regizorul Alejandro Amenabar reuşeşte să traverseze minatul câmpul moral al filmului cu o obiectivitate decentă, rezultând un film care - deşi evident controversat - este provocator pentru minte, atrăgător, captivant, chiar frumos.

Realizat cu eleganţă şi sensibilitate, "Marea dinlăuntru" este, fără îndoială impresionant din punct de vedere emoţional, dar fără a cădea niciodată într-un sentimentalism ieftin. Ţintuit în pat într-o regiune din Spania, unde trăieşte alături de fratele său (Celso Bugallo), de tatăl său în vârstă (Joan Dalmau), de nepotul său (Tamar Novas) şi de cumnata sa (Mabel Rivera) care îl îngrijeşte, Ramon depinde total de ceilalţi, de la spălare la hrănire: nici să se sinucidă singur poate. În ciuda trupului frânt, creierul îi este cât se poate de intact şi mintea îi străluceşte. Poet inspirat, Ramon scrie folosind un creion pe care îl ţine între dinţi. Are un zâmbet dezarmant şi un ciudat simţ al umorului (într-o scenă îi spune nepotului să se asigure că scaunul cu rotile este bine fixat, căci "nu aş vrea să îmi rup cumva gâtul").

În mod ironic el are capacitatea de a-i face pe ceilalţi să aibă un mai mare respect pentru viaţă, ceea ce face mai ciudată decizia sa de a se sinucide. Justificat în parte, unii dintre spectatori vor considera această dorinţă a lui ca lipsă de sensibilitate faţă de membrii familiei care se sacrifică cu atâta iubire pentru el. "Marea dinlăuntru" se concentrează pe relaţia lui Ramon cu două femei: cu un avocat bolnav în faza terminală (Belen Rueda), angajată pentru procesul pe care l-a deschis, şi o mamă singuratică (Lola Duenas) de care se simte legată. Dată fiind limitarea fizică adusă de un rol jucat în pat, fără trup, spectrul de emoţii şi personalitatea pe care Bardem reuşeşte să le exprime prin ochi şi mimică facială sunt extraordinare. Specialista makeup, Jo Allen, a ajutat la transformarea solidului Bardem de 35 de ani într-un bătrân grizonat de 50 de ani, sugerarea vârstei şi infirmităţii fiind foarte reuşită.

Filmul este plin de vise, inclusiv o scenă fantastică pe fondul sonor "Nessun dorma" a lui Pucini, în care Ramon se ridică din pat - eliberat din închisoarea trupului - şi îşi ia zborul pe o fereastră deschisă, planând euforic asupra Galiciei până la marea turcoaz. Filmul lui Amenabar ridică probleme morale profunde privind moartea, demnitatea, sfinţenia vieţii umane şi autonomia personală. Opiniile vor varia cu siguranţă, mulţi spectatori considerând filmul ca fiind un avocat al sinuciderii asistate, în special din perspectiva sfârşitului problematic. Filmul demonstrează simpatie pentru cei care cred că, într-o societate democratică "luminată", oamenii trebuie să aibă dreptul la a-şi termina vieţile dacă aleg aceasta. Amenabar evită însă să devină un avocat al eutanasiei, şi permite voci din ambele tabere, inclusiv vocea unui preot local (Jose Maria Pou) - quadriplegic şi el - care oferă o solidă poziţie catolică.

Într-o altă scenă, fratele lui Ramon încearcă cu vehemenţă să îi deschidă fiului ochii privitor la situaţia în desfăşurare: "Nu îţi dai seama ce se întâmplă dacă va câştiga procesul? Este foarte grav!" Din punct de vedere catolic, ceea ce este regretabil nu este faptul că Amenabar a ales să facă un film despre sinuciderea asistată, ci că făcând aceasta, el caută să sugereze că autonomia individuală este bunul cel mai de preţ şi libertatea ultimă, insistând că dreptul de a alege trebuie să prevaleze înainte de orice, repetând de-a lungul filmului ideea că "viaţa este un drept, nu o obligaţie". Când este întrebat: "De ce să mori?", Ramon răspunde: "pentru că fiecare călătorie are un punct de pornire, şi doar călătorul are dreptul şi privilegiul de a alege ultima zi a acesteia". Spectatorii pot fi impresionaţi şi câştigaţi de drama lui Ramon, împărtăşindu-i dorinţa de "a muri cu demnitate". Teologia catolică afirmă însă clar că viaţa este un dar din iubire de la Dumnezeu. Oricât de dificil este să critici pe cineva în starea lui Ramon, învăţătura Bisericii nu lasă loc de discuţii: suntem administratorii, nu stăpânii vieţii care ne-a fost încredinţată.

Datorită viziunii simpatetice asupra eutanasiei şi a unor scene cu conotaţie sexuală, Biroul pentru Film al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu O - adică ofensator moral. Asociaţia Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinţilor, filmul fiind interzis pentru copiii sub 13 ani.