Recenzii filme
Hotel Rwanda (2004)
Hotel Rwanda
Reclame comerciale
Recenzie
"Hotel Rwanda" (United Artists) este în unele momente greu de urmărit; dar cu siguranță mai greu este de uitat. Filmul prezintă povestea adevărată a lui Paul Rusesabagina (interpretat într-o manieră demnă de Oscar de către Don Cheadle), un bărbat obișnuit care, asumându-și mari riscuri, a salvat viețile a mii de compatrioți în timpul zilelor de coșmar ale genocidului din Rwanda. Bine scris (scenariul), regizat și interpretat, filmul este emoționant și moral, având ca temă un capitol negru al istoriei, reușind în final să fie totuși o mărturie de speranță, curaj și spirit nobil.
Situat în timp în 1994, filmul oferă pe scurt povestea conflictului rwandez. După moartea președintelui țării, într-un suspect accident de zbor, tensiunile dintre triburile tutsi și hutu explodează. Militanții hutu - incitați de emisiuni radio inflamatorii - pornesc un genocid. Considerându-i "gândaci de bucătărie" pe vecinii lor tutsi, trupele hutu au masacrat peste un milion de tutsi în puțin mai mult de 100 de zile. Conflictul a trecut aproape ignorat de țările civilizate, dintr-o desconsiderare a vieților acestora.
Rusesabagina este un foarte respectat director de hotel de patru stele: Mille Collines, din capitala rqwandeză Kigali. El însuși un hutu, deschide ușile hotelului pentru refugiații tutsi și încearcă să îi calmeze pe ceilalți. La început își găzduiește în hotel doar familia și prietenii apropiați - soția este tutsi (Sophie Okonedo), cu ea având trei copii - dar numărul crește considerabil. Hotelul devine ca o Arcă a lui Noe, în care se înghesuie 1.200 de refugiați, inclusiv copiii tutsi de la orfelinatul catolic din apropiere. Rusesabagina se aseamănă întrucâtva lui Schindler, fiind un erou fără voie, care trebuie să caute soluții rapide la furia militanților hutu - iar timpul necesar îl cumpără adesea cu diverse trucuri sau cu mită.
Între timp restul lumii închide ochii la atrocități, mai ales datorită spaimei pe care o trage oficialul canadian din partea Națiunilor Unite (Nick Nolte), sub ochii căruia albii sunt evacuați sub protecția trupelor armate europene, în timp ce negrii sunt sortiți genocidului. Fără să scoată senzaționalul din acest trist episod al istoriei, regizorul Terry George menține povestea în limitele sobrietății și se concentrează pe eroismul personal al lui Rusesabagina, rezultatul fiind mai puțin un film politic, ci mai mult un film uman. Deși filmul nu analizează în profunzime rădăcinile conflictului, capturează foarte bine nebunia acelor zile, precum și teroarea simțită de cei implicați. Filmul nu se bălăcește într-o detaliere în imagini a genocidului, lucrurile cele mai oribile fiind reflectate de fețele personajelor din film. Există însă și unele scene deosebit de violente, precum un drum pe care Rusesabagina îl face cu jeep-ul său printre cadavre.
Datorită violenței și imaginilor ce caută să reflecte genocidul, unor trupuri dezgolite în fundal și folosirii unor expresii dure, Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.
