RECENZII 

Recenzii filme

Ocolul Pământului în 80 de zile (2004)
Around the World in 80 Days

Regia:Frank Coraci
Roluri principale:Jackie Chan, Cecile De France, Steve Coogan
Gen:Aventuri, Familie
Durata:120
Rating:A-II (AP)
Producător:Spanknyce Films
Premiera în România:04.02.2005
Sit oficial:http://disney.go.com/disneyvideos/liveac...
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Un inventator excentric și prietenul său se îmbarcă într-o aventură în jurul lumii pentru a câștiga un pariu extraordinar, în filmul de familie produs de Disney "Ocolul pământului în 80 de zile". Ați ghicit, desigur filmul se bazează pe clasicul roman al lui Jules Verne, a cărui poveste o vedem prin ochii regizorului Frank Coraci, ce alege să combină acțiunea, romanța și comedia pentru a ne oferi un spectacol distractiv, pe alocuri inteligent, și chiar simpatic.

Filmul se deschide în Londra epocii victoriene, cu Steve Coogan în rolul vizionarului Phileas Fogg, un aventurier care, din dorința disperată de a câștiga respectul scorțoșilor critici ai săi din Academia Regală de Științe, face un pariu uimitor: va călători în jurul pământului în nu mai mult de 80 de zile. Jackie Chan, cunoscut pentru filmele de acțiune, îi dă viață lui Passepartout, însoțitorul lui Fogg. Passepartout ne este introdus în timp ce jefuiește Banca din Londra. Aflăm însă că numele lui adevărat este Lao Xing, și că a fost trimis din China pentru a recupera din seiful băncii o statuie sacră a lui Budha, furată din satul său de o femeie asasin asiatică, General Fang (Karen Joy Morris). La cursa în jurul pământul mai ia parte și Monique (Cecile de France), o prostituată franțuzoiacă, pasionată de artă și de aventură.

Această călătorie pe pământ, în aer și pe mare, duce trioul într-un amețitor tur ce include cele mai exotice locații ale pământului, cu opriri pentru secvențe de acțiune în Paris, Istanbul, India, China și America de Vest. Doar că drumul nu le este lin, având de înfruntat obstacolele puse de lordul Kelvin (Jim Broadbent), președintele Academiei Regale, care, în cârdășie fiind cu Fang, dorește să îl discrediteze pe Phileas Fogg. De-a lungul drumului, cei trei învață lecții despre prietenie și loialitate, întâlnindu-se pentru scurte secvențe cu nume sonore ale filmului, precum Luke și Owen Wilson în rolul fraților Wright, Kathy Bates în rolul reginei Victoria și Arnold Schwarzenegger în rolul unui vizir turc.

Ca un film de familie, "Ocolul pământului în 80 de zile" este surprinzător de satisfăcător. Așa după cum heliumul ridică balonul lui Fogg de-asupra la Champs d'Elysee, și filmul levitează deasupra tuturor clonelor cu violență sau umor degradant ce invadează cinematografele. Această notă bună pentru film se datorează în mare parte cuplului Coogan-Chan, primul foarte serios, al doilea relaxat. Desigur că Jules Verne nu și-a imaginat în roman lupte kung-fu, dar Jackie Chan reușește să impresioneze încă o dată cu mișcările sale. Poate filmul este puțin cam lung. Dar este cu siguranță unul dintre puținele pe care îl poate gusta întreaga familie.

Datorită violenței unor scene, unor expresii mai dure și a unei beții, Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-II - adică pentru adulți și adolescenți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP - adică se recomandă acordul părinților.



sursa imaginilor:
http://disney.go.com/disneyvideos/liveaction/80days/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire