RECENZII 

Recenzii filme

Răpire de persoană (2004)
The Clearing

Regia:Pieter Jan Brugge
Roluri principale:Robert Redford, Willem Dafoe
Gen:Dramă, Thriller
Durata:91
Rating:A-III (R)
Producător:Fox Searchlight Pictures
Premiera în România:26.11.2004
Sit oficial:http://www2.foxsearchlight.com/thecleari...
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Un bogat director general, priceput în arta negocierii în afaceri, este pus în situația de a-și negocia propria viață în thriller-ul "Răpire de persoană" (Fox Searchlight). Robert Redford joacă rolul lui Wayne Hayes, un milionar care și-a construit, pornind de la zero, o afacere foarte de succes în domeniul închirierii de mașini, pe care a vândut-o cu un profit considerabil. Însă drumul său către visul american a fost marcat de căderi în viața sa personală, incluzând un mariaj tensionat cu soția sa, Eileen (Helen Mirren), și o relație extraconjugală.

Willem Dafoe este în film Arnold Mack, aparținând clasei muncitoare și rămas recent șomer, care îl răpește pe Wayne amenințându-l cu pistolul. Mack îi dezvăluie lui Wayne că a fost angajat de persoane neidentificate pentru a-l răpi și a-l duce într-un refugiu îndepărtat și izolat. De-a lungul drumului, Wayne își folosește puterea de convingere în fața lui Mack, care nu pare să se simtă prea bine în rolul de răpitor.

Între timp, Eileen experimentează un sentiment similar de captivitate, când agenții FBI pun stăpânire pe casa ei și încep să îi cerceteze viața privată, în timp ce încearcă cu frenezie să obțină eliberarea soțului ei. Acțiunea pendulează între cele două fire ale poveștii, menținând un văl de mister și incertitudine cu privire la cronologie și la timpul scurs în fiecare dintre cele două piste paralele.

Deși "Răpire de persoană" are toate caracteristicile unui film convențional despre răpire, pe măsură ce acțiunea înaintează devine clar faptul că povestea este de fapt o autopsie a unui mariaj aflat în descompunere. Mare parte a filmului conține scene în care răpitorul și ostatecul merg prin pădure, dialogurile lor devenind mai profunde pe măsură ce Wayne începe să își analizeze alegerile pe care le-a făcut în viață și să deplângă pierderile emoționale suferite. În mod similar, răpirea o determină pe Eileen să facă un inventar al relației lor. Auto-analiza pe care fiecare o face se împletește în scena dureroasă de final a filmului. Undeva, pe drumul spre succes, au pierdut din vedere ceea ce conta cu adevărat: iubirea lor unul pentru celălalt.

Datorită unor scene scurte de violență și limbajului uneori necizelat și vulgar, Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricționat.



sursa imaginilor:
http://www2.foxsearchlight.com/theclearing/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire