Recenzii filme
Prințesa îndărătnică 2 - Nunta (2004)
The Princess Diaries 2: Royal Engagement
Reclame comerciale
Recenzie
A fost odată ca niciodată un regizor, Garry Marshall, care s-a hotărât să facă o continuare la încântătoarea comedie romantică din 2001, "Prințesa îndărătnică". Astfel că a fost dat un decret ca să se strângă toate clișeele despre fete, să se prezinte în scenariu, și uite așa a ieșit pe marele ecran dulcele dar prea sentimentalul film "Prințesa îndărătnică 2: Nunta" (Disney).
Pentru cei care au pierdut primul film, Anne Hathaway o interpretează pe Mia, o tânără americancă ce află că este următoarea în linia de succesiune pe tronul Genoviei, o țară gen Monaco, aflată undeva în Europa. În primul film, Mia - sub tutela bunicii ei regale, regina Clarisse (Julie Andrews) - a fost transformată din proverbiala rățușcă urâtă într-o elegantă și regală lebădă. Acum, după cinci ani, cu școala terminată, Mia împlinește vârsta de 21 de ani, și cum bunica ei se retrage de pe tron, este timpul să își asume ea conducerea Genoviei. Problema este că o lege genoviană interzice femeilor necăsătorite să fie încoronate regine; legea nu se aplică însă bărbaților moștenitori ai tronului. În fața acestei legi, parlamentul genovian are două opțiuni: fie Mia își găsește partenerul monarhic perfect în 30 de zile, fie coroana trece la rivalul regal, lordul Nicholas Devereaux (Chris Pine). Din dorința de a se găsi cât mai rapid un mire, Miei îi este fixat să se mărite cu lordul Andrew Jacoby (Callum Blue), un tânăr britanic cu sânge albastru. Singura problemă este că ea se îndrăgostește de Devereaux. Ce va alege Mia: dragostea adevărată sau datoria? Va avea ea parte de o nuntă regală?
Ca și în primul film, scenariul plat este animat întrucâtva de energica și frumoasa Anne Hathaway, al cărei surâs strălucitor ar putea lumina una sau chiar două regate. Ca întotdeauna, Julie Andrews dă o notă de eleganță acestei povești altcumva fără prea multă grație și neîndemânatică. În film mai re-apar Heather Matarazzo ca Lilly, vechea colegă de școală a Miei, și Hector Elizondo, responsabilul cu securitatea. În această urmare, umorul este mai slab și mai forțat. Filmului îi lipsește și prospețimea originalului, o boală comună a filmelor partea a doua. Tinerele fete dornice să fie prințese vor gusta povestea. Acum, când Hollywood-ul oferă de regulă doar violență și sexualitate în exces, acest film de la Disney ar fi putut să fie unul de audiență generală. Din păcate nu este așa. Trebuie însă recunoscut meritul lui Marshall de a ne fi oferit prin acest film un mesaj pozitiv, digerabil în familie.
Deși include unele clișee despre fete și unele scene de sărut, Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-I - adică audiență generală. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu G - adică tot audiență generală.
