PORUNCI

18 august 1990

Dragi credincioşi,

Continuăm învăţătura despre porunca a şaptea şi a zecea. În dreptul roman, care este la temelia tuturor drepturilor, se spune: lucru strigă pe stăpânul său. Dacă am avea urechi să auzim cum strigă un lucru furat după stăpânul său, am înţelege ce înseamnă aceasta.

Al doilea lucru din dreptul roman spune că nimeni nu trebuie să se îmbogăţească din avutul altuia. Deci, dacă noi avem un lucru care nu este al nostru, trebuie să-l dăm înapoi. Chiar dacă ne-am dus şi ne-am spovedim, spunem că am furat, nu ni se iartă păcatul până nu facem dreptate. Aşa este legea: păcatul acesta este împotriva dreptăţii, iar când se face dreptatea, atunci păcatul se şterge. Dacă eu am furat un lucru şi mi-am dat seama că am greşit şi dau lucrul înapoi, atunci nici nu trebuie să mă mai spovedesc, pentru că nu există păcat; acesta s-a şters.

Dumnezeu pedepseşte foarte greu pe cei care nu restituie, de aceea astăzi vă voi vorbi despre restituţie. Cui trebuie să restituim? Trebuie să restituim stăpânului. Dar dacă stăpânul a murit? Atunci trebuie să dăm la urmaşii lui. Dacă nu are urmaşi? Trebuie să dăm la săraci. Noi nu putem ţine un lucru străin, sub nici un motiv, trebuie să scăpăm de el.

Am citit undeva cum o femeie săracă a trebuit să împrumute bani de la un cămătar, şi acela la urmă i-a luat pământul. Ea a cerut voie s-o lase să i-a un coş de pământ din ţarina ei. Acesta i-a dat voie. Ea a umplut un coş mare cu pământ, dar nu l-a putut ridica. Atunci s-a dus cămătarul s-o ajute. Dar coşul era foarte greu şi nu l-a putut ridica. Femeia i-a spus: "Nu poţi ridica acest coş, dar cum vei purta în viaţa de veci greutatea întregului pământ pe care l-ai luat pe nedrept". El, dându-şi seama, a restituit femeii pământul.

Am mai citit despre un om care a luat pe nedrept de la cineva o anumită sumă de bani, dar a încredinţat celor trei copii să plătească datoria. El avea un prieten care era călugăr la o mănăstire şi acestuia i-a spus: "Tu să supraveghezi dacă ei vor da înapoi tot ceea ce le-am spus eu să dea". După moartea bătrânului, călugărul s-a dus la cei trei fii. Aceştia îl întreabă: "Cum o mai duci şi ce-ai mai auzit?". El răspunde: "Numai de rău am auzit. Am trecut pe lângă o prăpastie şi am auzit un glas care zicea: «Mi-a scăpat un suflet pentru că a poruncit să se dea înapoi ceea ce a furat». Alt glas i-a răspuns: «Nu te supăra de asta, pentru că în locul sufletului pe care l-ai pierdut ai câştigat alte trei, căci urmaşii săi nu vor să dea înapoi ceea ce a fost furat»". Atunci cel mai mare dintre feciori a zis: "Partea mea eu o dau înapoi". La fel au hotărât şi ceilalţi şi s-a făcut dreptate.

Nu există un lucru străin pe care noi putem să-l ţinem, pentru că acela întotdeauna strigă după stăpânul său, chiar şi în faţa lui Dumnezeu.

Fostul nostru Episcop, Ioan Bălan, a avut urmaşi. El a avut o cruce pectorală de aur cu lanţ de aur şi un inel pastoral. Era legătura dintre el şi biserică. După ce a murit, nepoatele au luat aceste lucruri şi au făcut bijuterii din ele. Nu demult a venit una dintre nepoatele lui şi mi-a adus o bucată din lanţul care ţinea crucea, pentru că numai nenorociri au avut: mama lor s-a sinucis, ele s-au îmbolnăvit şi au sărăcit.

Dacă dumneavoastră aveţi un lucru străin, este precum în mai multe bancnote de 100 de lei ai băga foc; aşa este cu lucrurile furate, trebuie să le dai stăpânului lor.

Îmi amintesc de o femeie care vindea lapte. Îl aducea de la sat şi eu îl cumpăram. Dar, lua smântâna de pe lapte, iar eu i-am spus: "Lucrul acesta nu este bun. Ceea ce iei şi câştigi, îi vei da pe medicamente". Şi aşa a fost, mai târziu s-a îmbolnăvit.

Când Mântuitorul a intrat în casa lui Zaheu, care era vameş, acesta a declarat în faţa lui Isus Cristos: "Iată, jumătate din averea mea o dau săracilor, şi dacă am neîndreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit". Auzind Isus Cristos, a spus cuvintele acestea frumoase: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiul lui Avraam" (Lc. 19, 8-9). Amin!