PORUNCI

PORUNCA A VIII-A

Să nu mărturiseşti strâmb
împotriva aproapelui tău.

Adevărul vă va face liberi

"Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău".

"Şase lucruri urăşte Domnul, găsim scris în Cartea Proverbelor, ba chiar şapte îi sunt insuportabile: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel care stârneşte certuri între fraţi" (Prov 6, 16-19). Şapte păcate care se învârt în jurul unui singur păcat: nesinceritatea. Orice păcat are ceva fals, neautentic, în el, căci vine întotdeauna în contradicţie cu Dumnezeu, cu tine însuţi, cu propria conştiinţă, cu semenii. Cine e dispus să-l mintă pe Dumnezeu sau propria conştiinţă sau pe semenii săi, e dispus să comită orice păcat. Este experienţa pe care a făcut-o Sfântul Augustin în copilărie şi pe care o descrie în Confesiunile sale (I, 9): "Eram doar copil, dar eram de o răutate ieşită din comun; îi înşelam la tot pasul prin minciuni pe educatorii, pe părinţii, pe învăţătorii mei. La minciună nu a întârziat să se alăture furtul, pentru că furam de la părinţii mei tot ce făceau pentru mine, fie din cămară, fie din bucătărie. Luam şi de la masă ca să mănânc pe ascuns sau ca să fac schimb cu prietenii. Necinstit chiar şi la joc, de câte ori, învins, nu mi-am atribuit, din vanitate copilărească de a fi deasupra, victoria prin înşelăciune? Acuma, Doamne, cu o bucurie nestăvilită îţi mulţumesc că mi-ai eliberat inima şi limba de viciile înşelătoriei şi minciunii".

E interesant de observat că în comparaţie cu celelalte porunci ale lui Dumnezeu, porunca a VIII-a este tratată în general foarte superficial; e considerată un fel de apendice la Decalog. Celelalte porunci tratează probleme serioase: viaţa, căsătoria, proprietatea. Porunca a VIII-a cu ce se ocupă? Cu micile păcate ale limbii. Minciuna. Dar mai poate fi aceasta un păcat? Toată lumea este astăzi de acord că fără să minţi nu mai poţi trăi, nu te mai descurci în viaţă. Politica, diplomaţia, partidele, mijloacele de informare în masă, afacerile, tribunalele, procesele, toate au la bază minciuna; cine e cinstit, cine nu minte, nu înşeală, e sincer, nu trăieşte cu picioarele pe pământ, n-are nici o şansă de reuşită, dă faliment. Nicicând n-au fost mai adevărate cuvintele Sfântului Ioan: "Toată lumea e sub stăpânirea celui Rău", adică a celui care este mincinos şi tată al minciunii.

Şi totuşi, porunca a VIII-a este unul din preceptele fundamentale ale Decalogului. A trăi la periferia adevărului nu este o bagatelă, ci înseamnă a pierde contactul cu centrul de gravitate al vieţii. De vreme ce Cristos s-a numit pe sine "Adevărul", a pierde contactul cu adevărul înseamnă a nu-l avea pe Cristos.

"Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău". Poate că n-am trata atât de superficial păcatele împotriva acestei porunci dacă am avea mereu prezent în minte faptul că un păcat împotriva acestei porunci a dus la condamnarea la moarte a Fiului lui Dumnezeu: a fost declaraţia falsă a celor doi martori mincinoşi care cu greu s-au pus de acord între ei la procesul lui Isus.

Pentru a ne da seama de importanţa acestei porunci, e bine să ne amintim care era în Israel practica procedurală în materie de justiţie. Nu era poliţia modernă cu metodele ei de cercetare penală, nici procuratură care să facă investigaţii preliminare. În orice oraş, în orice sat, cel puţin până la regele Iozia care a stabilit tribunalul la Ierusalim, era un judecător ales de popor. Procesul avea loc în public. Martori puteau fi numai bărbaţii, nu femeile şi nici copiii. Procesul avea loc la poarta cetăţii, acolo unde se discutau problemele întregii obşti şi prin uneletreceau toţi cei care mergeau sau se întorceau de la muncă.

Martorul, în acest sistem judiciar, avea o responsabilitate enormă, fiind singurul factor de stabilire a adevărului. De mărturia lui depindea sentinţa finală: acuzatul putea să-şi piardă onoarea, averea sau chiar viaţa. Martorii luau parte activă la execuţie, fiind primii care aruncau cu piatra în condamnat: "Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor. Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor" (Deut 17, 6-7).

Porunca a VIII-a în Vechiul Testament pare să-şi găsească aplicarea numai la procese şi îi privea numai pe bărbaţi, fiindcă numai ei puteau fi martori. Isus, care n-a venit să desfiinţeze Legea, ci să o desăvârşească, a desăvârşit şi porunca a VIII-a. Adevărul e obligatoriu pentru toţi, în orice împrejurare: "Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu juri strâmb..." Dar eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum...". Cu alte cuvinte: trebuie să spuneţi întotdeauna adevărul astfel încât să nu fie niciodată nevoie de jurăminte ca să vă întăriţi cuvintele. "Felul vostru de a vorbi să fie: Da, da; nu, nu. Ce este mai mult vine de la cel Rău" (Mt 5, 33-37).

Notează Catehismul Bisericii Catolice (nr. 2482): "Domnul condamnă minciuna ca pe o lucrare diabolică: "Voi sunteţi ai tatălui vostru... în el nu este adevăr; când spune minciuna, vorbeşte dintru ale sale, pentru că el este mincinos şi tatăl minciunii" (In 8,44).

Cuvintele lui Cristos îşi găsesc ecoul în scrisorile Sfântului Pavel. Apostolul Pavel le scrie Efesenilor: "Lăsaţi-vă de minciună. Fiecare dintre voi să spună aproapelui adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora" (Ef 4, 26). Iar Colosenilor: "Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou" (Col 3, 9-10).

Dând definiţia minciunii, Catehismul scrie: "A minţi înseamnă a vorbi sau a acţiona împotriva adevărului pentru a induce în eroare pe acela care are dreptul să-l cunoască" (2483). Aşadar, nu e minciună şi nu e păcat a tăinui adevărul celor care nu au dreptul să-l cunoască. Naziştii care percheziţionau mănăstirile maicilor spre a descoperi copiii handicapaţi şi a-i trimite la camerele de gazare nu aveau dreptul să cunoască adevărul cu privire la copiii ascunşi de maici. Securiştii care căutau delatori şi te torturau spre a le spune ce ştii despre unii şi despre alţii, nu aveau dreptul să afle adevărul. În acest caz se poate recurge şi la restricţia mintală: fără a minţi, poţi să-l tragi pe sfoară pe cel care nu are dreptul să cunoască adevărul. E clasic cazul Sfântului Atanasie, episcop de Alexandria. Urmărit de soldaţii împăratului Iulian Apostatul, spre a fi ucis, închiriază o barcă şi porneşte în larg. Dar observă că din urmă vine o barcă cu soldaţi. O manevră rapidă de întoarcere şi Atanasie vâsleşte către urmăritorii lui. Când se apropie, soldaţii care nu-l cunoşteau personal, îl întreabă: "Nu l-ai văzut pe Atanasie?" "Da, răspunde el, nu e departe de voi". Şi îşi vede de drum. Bucuroşi, soldaţii pleacă mai departe cu convingerea că în curând pun mâna pe Atanasie. Episcopul nu minţise: Atanasie era, într-adevăr, aproape de ei.

"Minciuna, explică din nou Catehismul, este condamnabilă în natura ei". Nu e permisă, nu se justifică niciodată. Nu ai voie să minţi nici măcar pentru a-ţi salva viaţa. Nu există minciuni convenţionale, minciuni diplomatice. Un creştin nu are dreptul să se justifice: am minţit, dar n-am avut încotro, am minţit ca să ies din încurcătură, am minţit dar n-am făcut rău nimănui. Fals. Cine minte, întotdeauna face rău: îşi face lui rău şi face rău tuturor membrilor Bisericii cu care formează un singur trup. "Nu minţiţi fiindcă sunteţi mădulare unii altora" - scria Sfântul Pavel Romanilor. Un creştin care minte, desfigurează chipul lui Cristos, al cărui mădular este. Un trup cu cap frumos şi mâini sau picioare false de lemn, e monstruos. Un mădular nu-şi face niciodată rău numai lui; face rău întregului trup.

Marele filosof şi umanist Thomas Masaryk, politician, fondatorul statului ceh (1850-1937) a impresionat pe toată lumea prin integritatea sa morală. N-a minţit niciodată în viaţă. Marea Revoluţie din Rusia l-a surprins la Moscova. Fiind pe stradă, s-a trezit în mijlocul unei ambuscade: gloanţele zburau din toate părţile. A alergat spre un hotel din apropiere şi a încercat să intre. Portarul îl opreşte: "Sunteţi dintre clienţii hotelului? Altfel nu puteţi intra. Hotelul e ocupat complet". Nu era, dar strigă la portar: "Lasă prostiile! Deschide!" Şi îi deschide. Îşi aminteşte mai târziu: "N-am voit să mint chiar dacă eram în pericol de moarte".

Iată un îndemn care, chiar dacă vine de la Ian Hus, un eretic, nu are nimic eretic în el şi merită să fie urmat: "Bunule creştin, caută adevărul, ascultă adevărul, învaţă adevărul, spune adevărul, păstrează adevărul, apără adevărul până la moarte".