PORUNCI

PORUNCA a VI-a
ŞI
PORUNCA a IX-a

Să nu faci fapte necurate.
Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.

Lenea, sursă de necurăţie

Ştiţi ce înseamnă în limbaj medical idiosincrazie? Este modul special în care un individ reacţionează în faţa unui microb sau a altui agent patogen, sau, după definiţia marelui naturalist Littré: "este dispoziţia proprie fiecărui subiect, în virtutea căreia aceleaşi cauze produc la diferiţi subiecţi efecte diferite". Din punct de vedere fiziologic fiecare om are un punct slab; punctul slab poate să fie sistemul cardiac sau pulmonar, sau renal, sau arterial ş.a.m.d. Astfel încât anumiţi microbi pot să însemneze un pericol mortal pentru un bolnav de plămâni, dar nu pentru un cardiac, şi invers.

Principiul idiosincraziei e valabil nu numai pentru sănătatea corporală, dar şi pentru sănătatea morală, în cazul nostru, când e vorba de castitate.

Anumite pericole şi situaţii pot fi fatale pentru unii, pot să nu fie nici un pericol pentru alţii. Şi aici m-aş opri la cazul celor care au dobândit anumite obişnuinţe păcătoase prin săvârşirea repetată a unui anumit păcat. Aici intră în funcţie anumite mecanisme nu numai de ordin psihologic, dar şi de ordin fiziologic. Este vorba de aşa-numitele reflexe condiţionate sau reflexe dobândite, descoperite de savantul rus Pavlov. Despre câinele lui Pavlov aţi auzit cu toţii. Este exemplul clasic de reflex condiţionat pe care îl găsim în toate manualele de anatomie. În ce constă? Când i se dă câinelui o bucată de carne, el salivează. Dacă în timp ce i se dă carne se fluieră, sau se aprinde o lumină, sau e scărpinat pe spate ş.a.m.d., şi se repetă operaţia, în general, de zece ori, s-a format la câine un reflex condiţionat. Când se fluieră, se aprinde lumina, e scărpinat, la câine se declanşează salivaţia, fără să i se mai dea carne. O dată Pavlov s-a făcut de râs în faţa auditoriului invitat să vadă experimentul. Condiţionase salivaţia de sunetul unui diapazon. Sună din diapazon, dar câinele nu salivează. Mai încearcă, nimic. Atunci intră în laborator asistentul. In acel moment câinele salivează. Condiţia care provoca reflexul nu fusese sunetul diapazonului, ci halatul alb al asistentului.

Omul îşi dobândeşte şi el nenumărate reflexe condiţionate. Când este vorba de obişnuinţa păcatului de necurăţie, ca de altfel şi de alte obişnuinţe păcătoase, cum ar fi beţia, la actul păcătos se asociază anumite imagini, sunete, alţi stimuli care, devenind condiţii reflexe, declanşează automat reacţii care provoacă păcatul necurăţiei. De aici, obligaţia pentru fiecare persoană de a evita anumite locuri, persoane, obiecte, imagini, anturaje devenite condiţii reflexe, care pentru unul sunt un pericol de recădere în păcat, pentru alţii nu sunt nici un pericol. Aceasta este legea idiosincraziei în viaţa morală.

Dar, lăsând la o parte această problemă care vizează conştiinţa personală a fiecăruia, trebuie să vorbim de nişte pericole de ordin general, care sunt pericole absolut pentru toată lumea. Şi aş începe cu primul pericol şi cu prima sursă a necurăţiei care este lenea, trândăvia. Spuneau deja romanii din antichitate: "Otium, malorum omnium origo" - lenea este mama tuturor viciilor. Mai presus de toate însă, e mama desfrâului. Aşa se explică faptul că în timpul vacanţei, când nu se munceşte sau se munceşte prea puţin, căderile în păcatul necurăţiei sunt mult mai frecvente decât în timpul şcolii când se munceşte.

Câtă dreptate are Sfântul Bernard când spune că aşa cum apa unui pârâu care curge repede şi zglobie este curată, transparentă, e bună de băut şi în ea cresc peştii cei mai gustoşi, cum sunt păstrăvii, în timp ce o apă stătută se acoperă de mătreaţă, te îmbolnăveşti dacă bei din ea, mirosurile ei insuportabile otrăvesc atmosfera până departe şi nu mişună în ea decât broaşte şi alte vietăţi scârboase, la fel omul harnic e curat la suflet, transparent, iar faptele vieţii sale sunt plăcute în ochii lui Dumnezeu şi ai oamenilor. În schimb, sufletul unui om, mai ales la vârsta tinereţii, incapabil de efort , de muncă, trăind ca un parazit pe spatele şi din munca altora, care se târăşte de ici-colo, fără tragere de inimă pentru nimic, care mai mult vegetează, într-o stare permanentă de somnolenţă, care nu mai aşteaptă nimic în viaţă decât să vină ora mesei, odihnindu-şi veşnic mâinile în fundul buzunarelor, privind pierdut şi melancolic în zare spre nimic, plictisit de viaţă şi veşnic obosit, deşi nu face nimic, un asemenea om putem presupune uşor, şi se poate citi pe faţă, că e o apă stătută şi urât mirositoare în care colcăie gândurile, imaginaţiile şi poftele ruşinoase de tot felul.

"Facito aliquid operis, ut te semper diabolus inveniat occupatum; otium rubigo sapientiae et ingenii" (Fă ceva, ca diavolul să te găsească întotdeauna ocupat; lenea este rugina înţelepciunii şi a inteligenţei) (Sfântul Ieronim). "Otiositas, diaboli pulvinar". (Lenea e perna diavolului) (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Dacă vrei să ieşi învingător în lupta cu ispitele şi pornirile de necurăţie, şi să fii cast, iubeşte munca, activitatea. Munca fizică, manuală, mişcarea, sportul, recreaţiile, plimbările în aer liber, dar mai ales munca intelectuală. Studiază temeinic. Fă-ţi o pasiune, un hobi, dintr-o anumită ştiinţă sau din studierea unor limbi străine, din artă, din muzică, din literatură sau altă preocupare bună şi folositoare. Nu uitaţi că sediul pasiunilor, instinctelor, emoţiilor este creierul. Dominarea instinctului sexualităţii depinde în mare măsură de igiena generală a corpului, dar în primul rând depinde de igiena creierului, mai exact, de oxigenarea creierului. Orice activitate, dar mai ales activitatea intelectuală, face să urce automat o cantitate mai mare de sânge şi, prin aceasta, de oxigen la creier. Fiindcă, din tot organismul uman, creierul are nevoie de cel mai mult oxigen, el este organul cel mai vascularizat: un milimetru cub de substanţă cenuşie are peste un metru de vase capilare. În 24 de ore prin creierul omului trec 2.160 litri de sânge; de circa 400 de ori masa totală a sângelui. Avea dreptate Sfântul Ieronim când spunea că lenea este rugina inteligenţei. Fiindcă creierul primeşte o mai mare cantitate de oxigen în timpul activităţii intelectuale, un creier care nu lucrează devine anemic, se atrofiază, aşa cum se atrofiază orice organ, de pildă muşchii care nu se mişcă, nu fac nici o activitate. Dacă această centrală care este creierul, cu miliardele ei de piese, adică de neuroni, de celule nervoase, nu e bine întreţinută, nu este oxigenată, eventual mai este intoxicată cu nicotină şi cu alcool excesiv - ceea ce contribuie foarte mult la atrofierea creierului - e de la sine înţeles că nimic nu poate funcţiona normal nici în viaţa biologică, şi nici în viaţa morală şi spirituală.

Vorbind despre lene, trebuie amintite două momente deosebit de periculoase: dimineaţa la sculare şi seara la culcare. Francezii au o vorbă: Le diable est caché sous l'oreiller - diavolul stă ascuns sub pernă. A te culca la timp şi a te scula devreme sunt două lucruri sănătoase din toate punctele de vedere. "Sculatul de dimineaţă îţi asigură sănătatea şi sfinţenia"; la santé et la sainteté - obişnuia să spună Sfântul Francisc de Sales. În cartea sa, Educaţia voinţei, francezul Payot scrie: "Spune-mi la ce oră te scoli şi îţi voi spune dacă eşti vicios". Lenea dimineaţa la sculare este cea mai periculoasă dintre toate formele de trândăvie. Când a sunat deşteptarea, coboară imediat din pat, fără să mai zaci nici măcar o clipă. Fă semnul crucii şi oferă-i lui Dumnezeu ziua întreagă, spune Psalmistul: "Dumnezeul meu, pe tine te caut dis-de-dimineaţă" (Ps 63). Deschide imediat geamul ca să intre aer proaspăt, fă câteva minute respiraţie profundă la fereastră, fă un pic de gimnastică, un pic de masaj pe traseul vaselor principale care duc sângele la creier şi începe hotărât şi energic munca, fără a-ţi continua somnul la rugăciune, la liturghie, la cursuri. Culcă-te seara la program. Nu citi, nu studia niciodată în pat. Dacă vei munci cu hărnicie ziua întreagă, seara vei cădea de oboseală, vei adormi îndată, fără să te zvârcoleşti ceasuri întregi în pat chinuit de ispite şi de dorinţe scabroase. Somnul îţi va fi liniştit şi odihnitor. Un pat prea moale nu favorizează nici somnul bun şi nici virtutea castităţii.

"Fericiţi cei cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu". Fiziologic vorbind, inima este în creierul omului. Căci tot ce atribuim noi inimii, toate senzaţiile nevinovate sau vinovate, toate imaginaţiile şi sentimentele nobile sau josnice, toate plăcerile îngăduite sau ruşinoase, toate se realizează în creier, la nivel de scoarţă cerebrală. Parafrazând cuvintele lui Isus, putem să spunem fără a greşi: "Fericiţi cei cu creierul curat, oxigenat prin muncă şi hărnicie, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu".