PORUNCI

PORUNCA A V-A
Să nu ucizi.

Dumnezeu este unicul stăpân al vieţii

In primele trei porunci ale Decalogului ni se cere cinstire, supunere faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Părintele suprem. După ascultare şi respect faţă de Dumnezeu, vine imediat, în porunca a patra, ascultare, respect faţă de părinţii pământeşti. Era normal ca să urmeze imediat porunca a cincea, porunca de a respecta viaţa pe care Dumnezeu o dăruieşte şi o transmite prin părinţi: "Să nu ucizi". Ordinea este logică, fiindcă dacă Dumnezeu nu există, primele trei porunci sunt anulate; în acest caz totul este permis, după cum se exprimă un personaj al lui Dostoievski, tentat să-şi ucidă tatăl. Eliminate primele trei porunci, automat dispar următoarele două: părinţii îşi ucid copiii, prin avort, drept replică copiii îşi ucid părinţii, prin eutanasie.

Viaţa este darul exclusiv al lui Dumnezeu: nimeni nu-şi dă singur viaţa, prin urmare, nimeni nu are dreptul să-şi ia singur viaţa sau să ia viaţa altuia. "Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel suflare de viaţă" (Gen 2,7).

S-a făcut o numărătoare a tuturor titlurilor care s-au atribuit lui Dumnezeu în toate religiile lumii; s-au găsit circa o mie de titluri. Dar este un titlu pe care în afară de noi, creştinii, nimeni nu-l mai atribuie lui Dumnezeu: e titlul de Tată pe care l-a învăţat Cristos. Şi fiindcă e Tată, chipul, asemănarea lui Dumnezeu, este întipărită în toţi oamenii care formează marea familie a lui Dumnezeu. Cine ucide viaţa unui om atentează la viaţa lui Dumnezeu, nimiceşte chipul lui Dumnezeu. "Să nu ucizi" - spune Dumnezeu, căci cine ucide un om, pe mine mă ucide.

Crima este un act de revoltă împotriva Creatorului suprem, a dătătorului vieţii. Cine îşi arogă dreptul de a dispune de viaţa altuia, se aşează în locul lui Dumnezeu, singurul stăpân asupra vieţii şi a morţii, se autoidolatrizează. E un act de uzurpare a autorităţii pe care numai Dumnezeu o are. E păcatul lui Lucifer. Isus îl numeşte pe Satana "ucigaş de la început". Cine ucide e o fiinţă satanizată. Scrie Apostolul Ioan referindu-se la primul criminal pe care l-a înregistrat istoria: "Să ne iubim unii pe alţii, să nu fim cum a fost Cain care era de la Cel Rău şi l-a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele sale erau rele, iar ale fratelui său erau bune" (1 In 3, 11-12).

Satanizate sunt statele, guvernele, parlamentele care legalizează, autorizează crima: avortul, eutanasia, sau o impun prin războaiele pe care le declanşează, dând autorizaţia, licenţa de a ucide aşa cum dau licenţa pentru deschiderea unui abator sau cum dau autorizaţia de vânătoare sau de pescuit.

Satanaizate sunt popoarele criminale. În Olanda 15 % din decese sunt prin eutanasie - uciderea bătrânilor, a bolnavilor incurabili, a celor consideraţi povară pentru societate.

Satanizat a ajuns poporul nostru în ultimii ani. România este ţara cu cele mai multe avorturi din lume; peste un milion de copii nevinovaţi ucişi în fiecare an. Record mondial absolut în istoria tuturor timpurilor. Aţi auzit expresia: mândria de a fi român. Această lozincă ce s-a trâmbiţat atâta vreme şi care se mai aude încă, trebuie schimbată în: ruşinea de a fi român, ruşinea de a aparţine unui popor de criminali. "Voi cere înapoi sângele vieţilor voastre... voi cere înapoi viaţa omului, şi sângele lui să fie vărsat de om: căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul lui" (Gen. 9,5-6).

Viaţa omului este sacră, inviolabilă, intangibilă. În Instrucţiunea Donum vitae ni se spune: "Viaţa umană este sacră pentru că încă de la originea sa, ea comportă acţiunea creatoare a lui Dumnezeu şi rămâne pentru totdeauna într-o relaţie deosebită cu Creatorul, unica sa finalitate. Numai Dumnezeu este stăpânul vieţii de la începutul şi până la sfârşitul ei: nici o împrejurare, nimeni nu-şi poate revendica dreptul să nimicească direct o fiinţă umană nevinovată". Orice viaţă este sacră, inviolabilă şi intangibilă. Ne spune Papa Ioan Paul al II-lea în enciclica sa Familiaris Consortio: "Biserica crede cu tărie că viaţa umană, chiar dacă este slabă şi suferindă, este întotdeauna un dar minunat al Dumnezeului bunătăţii; ea (Biserica) stă de partea vieţii" (nr. 30).

Biserica condamnă nu numai crima, distrugerea vieţii, dar tot ce loveşte şi degradează viaţa. Spune mai departe Sfântul Părinte în enciclica amintită: "Respectul faţă de viaţa umană şi ocrotirea ei cer să se respingă şi alte forme de violenţă cum sunt, de pildă, violenţa asupra copiilor, maltratarea minorilor, violenţa sexuală, pornografia, prostituţia, comportamentele care facilitează răspândirea SIDA, folosirea şi răspândirea drogului, lipsa de sisteme de asigurare corespunzătoare la locurile de muncă..., poluarea mediului înconjurător, războiul şi orice altă agresiune nedreaptă" (nr. 23).

Să nu ucizi! Textul ebraic foloseşte aici un cuvânt special, "rasah", care înseamnă să nu ucizi un om nevinovat sau să nu ucizi în mod nelegitim, din proprie iniţiativă, făcându-ţi tu singur dreptate. Dumnezeu vrea să pună stavilă violenţei şi dorinţei de răzbunare care se manifestă în mod obişnuit din partea familiei celui ucis. Ca să ţină în frâu dorinţa de răzbunare personală în cazul crimei involuntare, Dumnezeu înfiinţează instituţia cetăţii cu drept de azil: "Aceste cetăţi să vă slujească drept cetăţi de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigaşul să nu fie omorât înainte de a se înfăţişa în faţa adunării ca să fie judecat... Aceste şase cetăţi să fie cetăţi de scăpare pentru copiii lui Israel, pentru străini şi pentru cel ce locuieşte în mijlocul vostru: acolo va putea să scape orice om care va ucide pe cineva fără voie" (Num 35, 12.15).

Nu există un blestem mai cumplit decât cel pe care Dumnezeu îl aruncă asupra lui Cain, primul criminal: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din ţărână la mine. Acum blestemat să fii tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!... Pribeag şi fugar să fii pe pământ". Dar aşa criminal, vinovat şi blestemat cum este Cain, Dumnezeu îl apără împotriva oricărei tentative de răzbunare personală. "Cain a zis Domnului: ..."Iată că tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi mă va omorî". Domnul i-a zis: "Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori". Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare" (Cf Gen 4, 10-15).

Isus desăvârşeşte porunca a cincea, condamnând nu numai crima, dar şi rădăcinile ei din inima omului: ura, dorinţa de răzbunare, mânia, nervozitatea, căci crima, înainte de a fi săvârşită în afară, e săvârşită în inima omului şi chiar dacă e săvârşită numai în inimă, e tot crimă. Scrie Sfântul Ioan: "Cine urăşte pe fratele său este un ucigaş" (1 In 3,15). "Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii". Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii" (Mt 5, 21-22).

Spuneam la început că nesocotirea primelor trei porunci ale lui Dumnezeu duce la anularea poruncii a patra, iar anularea poruncii a patra duce la anularea poruncii a cincea. Mai pe înţeles: când nu este Dumnezeu, familia se prăbuşeşte, iar prăbuşirea familiei produce criminali. Cifrele arată în ultima vreme o creştere nemaiîntâlnită a violenţei şi criminalităţii la o vârstă din ce în ce mai mică. După adulţi şi tineri intră în scenă minorii, adolescenţii. Asistăm la evenimente zguduitoare: copii care ucid alţi copii sau care îşi ucid părinţii. Iar criminalitatea se înregistrează, de regulă, la copiii provenind din familii dezorganizate. Necredinţa a condus la degradarea familiei. Familia nu mai este locul ideal pentru educaţia umană şi religioasă a copiilor. Tabloul social e dezolant: părinţi divorţaţi, copii abandonaţi, influenţa nefastă a cinematografiei, presei şi mai ales, a televiziunii asupra familiei şi asupra copiilor. Striptesele din filmele pornografice şi criminalii din filmele de violenţă au devenit modele de imitat pentru copii şi tineri.

În Mesajul pentru Ziua Comunicaţiilor Sociale din 1994 Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea scria aceste cuvinte:

"Televiziunea poate să îmbogăţească viaţa de familie, dar poate şi să-i dăuneze... difuzând... modele de comportament false şi degradante, emiţând pornografie şi imagini de violenţă brutală; răspândind relativismul moral şi scepticismul religios; difuzând fapte deformate sau informaţii manipulate cu privire la evenimente şi la probleme de actualitate; transmiţând , pentru profit, o publicitate bazată pe cele mai josnice instincte; exaltând viziuni false despre viaţă care împiedică practicarea respectului reciproc, a dreptăţii şi a păcii.

Televiziunea poate, de asemenea, să aibă efecte negative asupra familiei şi atunci când programele de televiziune nu sunt în sine criticabile din punct de vedere moral: ea îi poate face pe membrii familiei să se izoleze fiecare în lumea lui, rupând legăturile unor autentice raporturi interpersonale şi poate chiar să dezbine familia, îndepărtându-i pe părinţi de copii şi pe copii de părinţi.

Părinţii care se servesc în mod obişnuit şi timp îndelungat de televiziune ca de un fel de crescătorie electronică de copii, dezertează de la rolul lor de primi educatori ai propriilor copii. O asemenea dependenţă de televizor îi poate lipsi pe membrii familiei de posibilitatea comunicării unii cu alţii prin discuţii, activităţi şi rugăciune în comun. Părinţii înţelepţi sunt conştienţi de faptul că şi programele bune trebuie să fie integrate cu alte izvoare de informaţie, de discuţie, educaţie şi cultură".

Televiziunea cu filmele imorale şi de violenţă chiar dacă nu duce întotdeauna la crimă, provoacă stări de tulburare, de nelinişte, de remuşcare, de indispoziţie, de nemulţumire, de nervozitate, care, reflectându-se asupra celor din jur, creează în familie sau în comunitate stări insuportabile de tensiune, de conflicte, de nemulţumire. Otrăvesc atmosfera, în acest caz sunt tot atâtea păcate împotriva poruncii a cincea.