PORUNCI

PORUNCA A IV-A
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta
ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult pe pământ.

Îndatoririle copiilor faţă de părinţi

Deosebit de grele sunt cuvintele pe care Sfânta Scriptură le are la adresa copiilor care nu-şi respectă părinţii. "Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine" (Prov 19,26). "Cel ce blestemă pe tatăl său şi pe mama sa stinge sfeşnicul în mijlocul întunericului" (Prov 20,20). Cartea Leviticului prevede pedeapsa cu moartea nu numai pentru cine îşi loveşte părinţii, dar şi pentru cei care îi blestemă: "Cel ce va bate pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât" (21, 15.17). "Ca un hulitor este cel care îşi părăseşte tatăl şi blestemat de Domnul este cel care o ocărăşte pe mama sa" (Sir 3, 16).

Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinţi va fi unul din semnele care prevestesc sfârşitul lumii. "Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nerecunoscători, fără evlavie... clevetitori, desfrânaţi..., obraznici, îngâmfaţi..." (3, 1-5).

Trebuie spus că porunca de a cinsti pe tata şi pe mama era dată de Dumnezeu în primul rând nu pentru copiii mici, pentru minori. Pentru aceştia ajunge nuiaua ca părinţii să-şi facă simţită autoritatea. Porunca a patra este dată în primul rând pentru copilul adult care este, la rândul său, tată şi mamă.

În familia patriarhală trăiau laolaltă mai multe generaţii. Autoritatea şi răspunderea pentru viaţa clanului le aveau bărbaţii şi femeile care aveau între 40 şi 50 de ani. În cartea Leviticului, cap.27, aflăm cât preţuia omul la diferite vârste. Aici ni se vorbeşte de preţul ce trebuia plătit când se făceau jurăminte. De la o lună la cinci ani, preţul era de cinci sicli pentru un băiat şi de trei sicli pentru o fată. De la cinci la douăzeci de ani, preţul unui băiat era de douăzeci de sicli, al unei fete de zece sicli. Preţul unui bărbat între douăzeci şi şaizeci de ani era de şaizeci de sicli, al unei femei de cincizeci. După şaizeci de ani, preţul scădea brusc: cincisprezece sicli pentru un bărbat, zece pentru o femeie. Era pentru bătrâni pericolul unei devalorizări şi pe plan moral. De unde nevoia de a li se consolida autoritatea printr-o poruncă specială: cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta. "Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui" (Sir 3,12). "Nu o dispreţui pe mama ta când va îmbătrâni" (Prov 23, 22).

Cinstea sau respectul datorat părinţilor înseamnă, aşa cum frumos scrie Catehismul Bisericii Catolice: "recunoştinţă faţă de cei care, prin dăruirea vieţii, a iubirii şi muncii lor, şi-au adus copiii pe lume şi i-au ajutat să crească în statură, în înţelepciune şi har. "Din toată inima cinsteşte-l pe tatăl tău şi nu uita durerile mamei tale. Aminteşte-ţi că ei te-au adus pe lume; ce le vei da în schimb pentru ceea ce au făcut ei pentru tine?" (Prov 13, 1) (nr. 2216).

Suprema formă de nerecunoştinţă, şi în acelaşi timp suprema suferinţă pentru părinţi, este reproşul pe care unii copii degeneraţi îl aruncă în faţa părinţilor de a-i fi adus pe lume. Scrie cunoscutul teolog Herman Pesch: "Astăzi putem face înspăimântătoarea experienţă a unor tineri care, în loc să le mulţumească părinţilor pentru darul vieţii, le reproşează faptul de a-i fi adus pe lume. Se întâmplă ca fii şi fiice să spună în bătaie de joc despre părinţii lor: m-au adus pe lume fiindcă au voit să se distreze, n-au fost atenţi şi acuma te pomeneşti că aşteaptă să le fim recunoscători pentru aceasta".

Dar respect nu înseamnă numai recunoştinţă. Mai înseamnă a evita tot ce ar putea întrista, ar putea indispune pe părinţi şi pe cei care le ţin locul, le-ar leza onoarea: cuvinte lipsite de cuviinţă şi de bun simţ, porecle, epitete, glume deplasate, băşcălii pe seama lor, expresii spuse în prezenţa sau în absenţa lor ca: "băi, tatule!", "babacul" ş.a.m.d.; gesturi lipsite de bun simţ, de pildă, a fuma în faţa părinţilor sau a educatorilor care nu fumează şi te-au îndemnat să nu faci acest lucru. A respecta pe părinţi înseamnă a le cere iertare atunci când, prin cuvinte sau prin comportarea ta, ai dat dovadă de lipsă de respect.

În acest sens Sfântul Alfons de Liguori ne dă un exemplu admirabil. Era dintr-o familie nobilă din Napoli, avea douăzeci şi cinci de ani şi era deja un avocat faimos. Tatăl său, Giuseppe, ofiţer superior în marina militară, era un om extrem de coleric şi orgolios. Într-o seară a dat o recepţie strălucită. Dar s-a întâmplat că, în momentul în care invitaţii au plecat de la recepţie, un servitor nu a fost punctual, nu a fost prezent cu făclia aprinsă pentru a le lumina domnilor şi doamnelor din înalta societate calea. Eticheta a suferit şi ofiţerul a fost grav rănit în amorul propriu. Când musafirii au plecat, l-a luat deoparte pe servitor şi, făcând o criză de furie, a început să-l certe cu străşnicie. Mergând înainte şi înapoi, îl ocăra şi îi arunca în faţă tot felul de cuvinte: şi dă-i, şi dă-i! Alfons se simţea prost şi la un moment dat n-a mai putut răbda. A zis: "Ce istorie! Tată, când începi, nu mai termini!". Replica: tatăl i-a ars o palmă zdravănă. Fără să spună un cuvânt, Alfons s-a retras în camera sa. La cină locul său la masă era gol. Mama sa s-a dus în cameră ca să-l cheme şi l-a găsit plângând la picioarele răstignitului. Pentru palma primită? Pentru brutalitatea tatălui său? Nu, ci fiindcă fusese lipsit de respect faţă de tatăl său. "Mamă, zice, n-am făcut bine. Te rog, obţine-mi iertare de la el". Amândoi se prezintă în faţa irascibilului ofiţer. Alfons îşi cere iertare cu umilinţă. Tatăl îl îmbrăţişează şi îl binecuvântează, bucuros dar în acelaşi timp ruşinându-se în inima lui de el însuşi (Paolo Tammi, Onora il padre a la madre).

Dar respectul faţă de părinţi, de educatori, de profesori, impune şi anumite fapte pozitive, anumite atenţii: măcar o urare, un buchet de flori de onomastică, de ziua de naştere, cu ocazia anumitor evenimente importante din viaţa lor, a nu te ruşina să-i ai alături în anumite împrejurări. Ce frumos exemplu a dat în această privinţă fostul episcop de Iaşi, Mihai Robu, de fericită pomenire, care la instalarea sa ca episcop a ţinut să-l aibă la dreapta sa la masa festivă pe bătrânul său tată, ţăran din Săbăoani, îmbrăcat în port ţărănesc, iar la stânga sa pe prefectul Iaşilor!

În al doilea rând, "respectul filial, ne spune Catehismul, se arată prin supunere şi ascultare adevărată... "Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu dispreţui îndemnul mamei tale... Ele te vor călăuzi când vei vrea să mergi, în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deştepta vor grăi cu tine" (Prov 6, 20-22). "Fiul înţelept ascultă de învăţătura tatălui său, dar cel batjocoritor nici de mustrare" (Prov 13,1). "Copii, ascultaţi în toate de părinţii voştri, căci acest lucru este plăcut Domnului" (Col 3, 20). După căsătorie, eventual după preoţie, pentru copii ascultarea încetează, dar nu încetează niciodată respectul care li se datorează. Şi chiar după emancipare, ei vor cere cu plăcere sfaturile şi le vor accepta mustrările îndreptăţite.

Oricât de înaltă ar fi poziţia noastră socială şi oricât ar fi de multă ştiinţa noastră de carte, nu ne putem dispensa de sfaturile înţelepte ale părinţilor noştri. Îngăduiţi-mi să vă dau două exemple din viaţa mea personală.

Eram deja preot când am observat că mama mea din când în când încărca într-o desagă haine care erau prin casă şi de-ale gurii şi mergea să le împartă la ţiganii dintr-un cartier din Roman. Îi zic: "Mamă, nu faci bine. Sunt hoţi, sunt leneşi, nu muncesc, nu merită". "Dragul mamei, îmi zice, tu ai învăţat multă carte, eu nu ştiu multă carte ca tine. Eu atât ştiu: îi văd goi şi flămânzi, mi-e milă de ei şi îi ajut cum pot". Cuvintele ei m-au obligat să-mi pun întrebarea: Eu când am dat ultima dată ceva de pomană? Aproape că nu-mi mai aminteam. Aveam într-adevăr multă ştiinţă de carte. Mai ales cunoşteam filosofie, aveam la îndemână suficiente raţionamente şi argumente care să mă convingă că nimeni nu merita de la mine pomană. Altă dată, eram paroh, o persoană în slujba Bisericii, a reuşit să-mi ridice parohia în cap cu minciunile şi calomniile ei. N-aveam cui să mă plâng. Mi-am deschis sufletul mamei şi i-am cerut sfat. "Ce să fac cu nenorocita aceasta?". Răspunsul a fost scurt: "Iart-o, dragul mamei". A fost ca un trăsnet. Parcă pentru prima dată auzeam cuvintele acestea. Şi doar aveam studii înalte de teologie şi predicasem de atâtea ori despre iertare.

E o tristă realitate a timpurilor noastre: anarhiştii, duşmanii lui Dumnezeu au introdus lupta de clasă şi în familii, nu numai în ţările comuniste, dar pretutindeni în lume. Comentează cardinalul Giuseppe Caprio: "S-ar spune că în piaţă se aud la unison glasurile tinerilor: "Nu vrem ca aceştia (se înţelege, în primul rând părinţii) să domnească peste noi!". Ideologii trâmbiţate prin toate mijloacele de comunicare pe care le are omul astăzi la dispoziţie favorizează, predică şi provoacă această revoltă împotriva părinţilor, profetizând abolirea definitivă a instituţiei matrimoniale şi familiale.

Porunca "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta" e atât de delicată, atât de importantă, atât de fundamentală, încât criza ei se reflectă în mod negativ asupra întregului ţesut social civil şi bisericesc, creând o preocupantă indispoziţie generală care aruncă o lumină sinistră asupra viitorului atâtor tineri de astăzi.

Acest fenomen al contestării autorităţii tatălui şi mamei, călcată în picioare cu atâta neruşinare, se răspândeşte şi se lăţeşte ca o pată de ulei în afara familiei, dând naştere la aşa-zisul "conflict dintre generaţii" care îi cuprinde punându-i în tabere diverse pe tineri şi bătrâni, asmuţându-i la modul general pe unii împotriva altora".

În sfârşit, porunca a IV-a le aminteşte copiilor deveniţi adulţi datoria de a-i ajuta pe părinţi material şi moral în anii bătrâneţii şi în timp de boală, de singurătate sau de suferinţă (CBC nr. 2218). Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta. Cuvântul a onora şi onorariul care se plăteşte, de pildă, avocatului sau medicului au aceeaşi origine. Iar cuvântul ebraic "kibbed" folosit în textul biblic pentru a onora are un suport pecuniar - economic. Porunca a IV-a se poate traduce şi aşa: Plăteşte onorariu tatălui tău şi mamei tale. Este o vorbă care se adevereşte în multe cazuri: un părinte poate să ţină şapte copii, şapte copii nu pot să ţină un părinte. Eutanasia care prinde rădăcini şi începe să fie legalizată în tot mai multe ţări aici îşi are explicaţia: părinţii bătrâni şi bolnavi, abandonaţi de copiii lor, preferă să fie ucişi.

"Cel care îşi cinsteşte tatăl se va curăţi de păcat. Şi ca unul care strânge comori, aşa este cel care îşi cinsteşte mama" (Sir 3, 3-4).