PORUNCI

PORUNCA a III-a
Adu-ţi aminte să sfinţeşti
ziua Domnului.

Zi de odihnă

Tratând despre porunca a III-a a lui Dumnezeu, Catehismul Bisericii catolice scrie:

"După cum Dumnezeu «s-a odihnit în ziua a şaptea după toată lucrarea pe care o făcuse» (Gen 2,2), viaţa umană este ritmată de muncă şi odihnă. Instituţia Zilei Domnului oferă tuturor posibilitatea de a se bucura de un timp de odihnă şi răgaz suficient ca să-şi cultive viaţa familială, culturală, socială şi religioasă.

Duminica şi în celelalte sărbători de poruncă, credincioşii trebuie să se abţină de la munci sau activităţi care îi împiedică de la cultul datorat lui Dumnezeu, de la bucuria proprie Zilei Domnului şi de la cuvenita destindere a minţii şi a trupului (2184-2185).

Aşadar, viaţa umană este ritmată de muncă şi odihnă. Munca e obligaţie şi poruncă. Nu ai dreptul să te odihneşti dacă nu munceşti. După ce să te odihneşti dacă nu oboseşti muncind?

"Du-te la furnică, leneşule - spune Dumnezeu în cartea Proverbelor - uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te! Ea nu are nici căpetenie, nici supraveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului. Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!" (6,6-10).

Dar şi odihna e necesară şi chiar obligatorie dacă munceşti. "Boul - scria Chateaubriand - nu poate munci nouă zile fără întrerupere. La sfârşitul zilei a şasea mugetele lui par să ceară ora stabilită de Creator pentru odihna generală a creaturilor".

Când Revoluţia franceză a încercat să desfiinţeze săptămâna şi să o înlocuiască cu decada, ţăranii din Vendée ziceau: "Nici boii noştri nu vor să ştie de legea aceasta căci, când soseşte ziua a şaptea, se revoltă scuturând jugul şi refuzând să mai tragă plugul".

"Adu-ţi aminte de sabat ca să-l sfinţeşti". După spusele Talmudului, sabatul este darul cel mai mare pe care Dumnezeu l-a făcut poporului său. Observarea sabatului este caracteristica principală a evreului credincios, după cuvântul profetului Isaia: "Fericit omul... care păzeşte sabatul, care nu îl pângăreşte şi care îşi stăpâneşte mâna ca să nu facă nici un rău" (Is 56,1).

Sabatul este la fel de important ca şi Scriptura. Şi cum Scriptura este numită "foc", este drept ca cei care nu au respectat focul să fie pedepsiţi cu focul infernului, care nu se va stinge niciodată. Rabi Iehuda zicea: "Păgânii care nu au respectat sabatul în viaţa lor pe pământ respectă cu forţa sabatul în timpul şederii lor în infern, căci ei se bucură de odihnă în acea zi. În fiecare vineri seara, din clipa în care începe sabatul sfânt, în toate încăperile infernului răsună voci care fac auzite aceste cuvinte: «Pedeapsa vinovaţilor să fie suspendată căci Regele sfânt soseşte şi ziua este sfinţită». Imediat pedeapsa încetează şi vinovaţii se odihnesc.

Totuşi israeliţii care nu au respectat niciodată ziua sabatului nu-şi află odihna nici în acea zi. Ceilalţi damnaţi ai infernului se miră de aceasta şi întreabă: "De ce aceia nu se odihnesc ca noi?" Îngerii însărcinaţi cu pedepsele le răspund: "Pentru că aceia au comis crima de a nega existenţa Celui Preasfânt, binecuvântat fie numele lui, şi de a nu respecta poruncile Scripturii, profanând sabatul. Iată de ce ei sunt singurii care nu-şi află odihna nici măcar în această zi.

Cei pedepsiţi sunt autorizaţi să-şi părăsească locul şi să contemple acest spectacol. Un înger, cu numele Santariel, scoate din pământ trupurile celor care au profanat sabatul şi le aduce în infern. Sufletele care au animat aceste corpuri îşi contemplă atunci rămăşiţele trupului roase de viermi şi nu-şi află odihna în flăcările infernului. Ceilalţi osândiţi înconjoară acest trup şi strigă: "Acesta este trupul lui cutare care nu a avut grijă de gloria Dumnezeului său şi care a negat existenţa lui Dumnezeu şi a Scripturii. Vai lui! Ar fi fost mai bine pentru el să nu se nască, spre a nu fi expus acestei pedepse şi acestei ruşini". Acesta este sensul cuvintelor: "Ei vor ieşi pentru a vedea corpurile moarte ale celor care au păcătuit împotriva mea. Viermele din ei nu va muri şi focul lor nu se va stinge şi va fi obiectul dezgustului şi ororii în ochii tuturor" (Is 66,24). (Zoharul - Cartea splendorii).

Atât sabatul iudaic cât şi duminica creştină e ziua eliberării, sărbătoarea libertăţii. E memorialul unei duble eliberări. Această dublă eliberare rezultă din cele două texte biblice prin care este enunţată porunca a treia.

Primul text îl găsim în Exod 20,8-11: "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca să o sfinţeşti... Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o". Aici ziua Domnului e legată de lucrarea creaţiei pe care a înfăptuit-o Dumnezeu.

În ziua a şasea Dumnezeu l-a făcut pe om, numit regele creaţiei. Dar cu asta creaţia nu s-a încheiat. Dumnezeu a pus în mâinile omului creaţia începută, pentru ca acesta s-o continue şi să o ducă la desăvârşire. Dumnezeu s-a arătat a fi o fiinţă liberă întrerupându-şi munca în a şaptea zi. Omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, adică fiinţă liberă. Întrerupându-şi lucrul, după şase zile, el face dovada libertăţii sale, arată că nu e sclavul muncii şi al câştigului.

Omul a fost făcut în ziua a şasea. Numărul şase în mistica iudaică e simbolul imperfecţiunii. Deşi rege al creaţiei, omul trebuie să recunoască faptul că nu este stăpânul, ci administratorul lumii create. Numărul şapte e simbolul perfecţiunii. Închinând ziua a şaptea lui Dumnezeu, întrerupându-şi munca şi aducând cult lui Dumnezeu în această zi, omul îşi ajunge plenitudinea, recunoscându-l pe Dumnezeu ca Stăpân şi Creator, şi participând cu anticipaţie la comuniunea cu Dumnezeu rezervată la sfârşitul vieţii celor care intră în odihna veşnică. Munca făcută şapte zile e o muncă neraportată la Dumnezeu, prin urmare, inutilă, şi viaţa e un faliment: "Nebunule, chiar în noaptea aceasta voi cere de la tine sufletul, şi tot ce-ai adunat cui va folosi?"

Al doilea text biblic, din Deuteronom, face din ziua Domnului ziua eliberării din altă sclavie: sabatul e ziua eliberării din sclavia Egiptului, duminica e ziua eliberării din sclavia Satanei, a păcatului şi a morţii prin misterul pascal al lui Cristos.

"Adu-ţi aminte că şi tu ai fost sclav în ţara Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins; de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, să ţii ziua de sabat" (Deut 5,15).

Sclavul, odată eliberat, trebuie să îngăduie şi sclavilor săi, şi străinilor, ba chiar şi animalelor să ia parte la sărbătoarea libertăţii.

"Ziua a şaptea e ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreo unul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca sclavul şi sclava ta să se odihnească întocmai ca şi tine" (Deut 5,14).

Dintre toate poruncile lui Dumnezeu, aceasta, a treia, se pretează cel mai uşor la interpretări greşite. Să ne gândim numai la farizeii de pe vremea lui Isus care cu cazuistica lor complicată, cu numeroase interdicţii şi prescripţii, făcuseră din ziua libertăţii o zi apăsătoare şi insuportabilă, o zi a sclaviei.

Încălcarea duminicii, cu odihna obligatorie, e posibilă chiar şi pentru slujitorii Bisericii în special pentru cei care sunt foarte zeloşi, dar nu suficient de luminaţi. Un scriitor german, H. G. Fritzsche, ne descrie cum îşi trăia viaţa un paroh cu numele de Philipspener. "Dormea puţin, dar întotdeauna bine. Visa rar, şi numai de două ori în viaţă a petrecut o parte din noapte fără să-l prindă somnul, şi asta s-a întâmplat din cauza preocupărilor pentru comunitatea sa. Se scula cu regularitate la ora şase, iar duminica la patru. Dimineaţa şi în primele ore ale după-amiezii stătea la birou. Numai timpul pe care îl petrecea la masă îl consacra conversaţiei şi pentru ca masa să nu dureze prea mult, cu prea mari pierderi de timp, de trei ori pe săptămână îşi lua cina în cameră de unul singur. A ajuns atât de zgârcit cu timpul său încât numai de două ori în toată viaţa sa a coborât, doar pentru câteva minute, în grădina din spatele casei sale din Berlin. Pentru a face puţină mişcare, obişnuia să facă câţiva paşi înainte şi înapoi în timp ce discuta cu vizitatorii săi. În acest scop profita şi de vizitele pastorale pe care le făcea mergând pe la filialele sale de la ţară, duminica după-amiaza. Dar chiar în aceste deplasări, ca în toate celelalte călătorii, avea întotdeauna o carte cu el".

Iată un stil de viaţă inspirat nu de Evanghelie ci de filosofia capitalist-liberală a economiei de piaţă, a randamentului maxim, uitând de Tatăl ceresc care are grijă de păsările cerului şi de crinii câmpului.

Pregătind această meditaţie mi-am descoperit un păcat pe care l-am săvârşit în anii cât am muncit în pastoraţie şi pe care nu l-am spus niciodată la spovadă: încălcarea poruncii a III-a: Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului! Mi-am amintit de duminicile şi sărbătorile când mă sculam la trei dimineaţa ca să-mi pregătesc predicile, de orele de spovezi, catehezele, întâlnirile, bâlciurile la cimitir, înmormântările, drumurile la filiale cu ceasuri de aşteptare la ocazie, căci nu aveam maşină, şi o mulţime de alte activităţi care se puteau face în alte zile, ca seara târziu, frânt de oboseală, să deschid breviarul şi să mă trezesc luni dimineaţa cu el deschis în mâini fără să-mi amintesc cât am spus din el.

Să încercăm să facem din ziua Domnului o zi a bucuriei şi a libertăţii, în care să devenim conştienţi de formele de sclavie care ne oprimă şi să sfărâmăm toate lanţurile sclaviei care ne ţin legaţi.