PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA a III-a
Adu-ți aminte să sfințești
ziua Domnului.

Ziua bucuriei

Formularea completă a poruncii a III-a, așa cum o găsim în Cartea Exodului, este după cum urmează: "Adu-ți aminte de ziua sabatului ca să o sfințești. Șase zile lucrează și fă-ți toate treburile; dar a șaptea zi este un sabat pentru Domnul Dumnezeul tău. Să nu faci în acea zi nici un lucru" (Ex 20,8-10).

Încă din perioada apostolică, duminica a înlocuit și a dus la desăvârșire sabatului iudaic. Sfântul Ignațiu din Antiohia scria pe la anul 109:

"Cei care trăiau după vechea rânduială a lucrurilor au ajuns la speranța cea nouă; ei nu mai respectă sabatul, ci ziua Domnului, în care viața noastră este binecuvântată prin el (prin Domnul Cristos) și prin moartea lui" (Ad Magn. 9,1).

Pentru a înțelege bine duminica creștină și a ne da seama cum ea a dus la desăvârșire sabatul iudaic, e necesar să cunoaștem bine sabatul iudaic și cum a voit Dumnezeu să fie trăită această zi.

Am intitulat această meditație ziua bucuriei. Ceea ce caracterizează în primul rând sabatul iudaic este tocmai bucuria. O bucurie debordantă, nestăvilită.

Savanții sunt în general, de acord în a admite că evreii au preluat ziua de sărbătoare, sabatul, de la babiloneni. Dar sărbătoarea iudaică este diametral opusă sărbătorii babilonene. La babiloneni fiecare a șaptea zi numită "umu limnu" era o zi nefastă - dies nefas -, o zi de rău augur. O zi în care zeii erau prost dispuși și, ca atare, oamenii se așteptau din partea lor la tot felul de șicane, surprize neplăcute, nenorociri. O zi tristă. Era zi de cult întrucât în această zi oamenii se vedeau nevoiți să aducă jertfe zeilor năbădăioși spre a-i îmbuna. Era zi de odihnă întrucât în această zi nefastă munca nu le mergea și erau expuși la tot felul de riscuri și nenorociri. Dimpotrivă, pentru evrei sabatul este o zi norocoasă în care este celebrat un Dumnezeu al bunătății, al îndurării, al iubirii.

Numele cel mai cunoscut al sabatului iudaic este: desfătare, deliciu, bucurie. Nume inspirat din cuvintele lui Isaia: "Dacă sabatul va fi desfătarea ta ca să-l sfințești pe Domnul și dacă îl vei cinsti... neîndeletnicindu-te cu treburile tale, atunci te vei putea desfăta în Domnul" (58,13-14).

Evreul mănâncă în cursul săptămânii ce dă Dumnezeu, dar are grijă ca în zi de sabat masa să-i fie îmbelșugată pentru ca bucuria lui să fie completă.

De unde izvorăște bucuria sabatului? Mai întâi din contemplarea lucrărilor minunate ale creației. Sabatul este un memorial al creației. Așa acum Dumnezeu a muncit șase zile iar când și-a încheiat creația, a șaptea zi s-a oprit - în evreiește sabat înseamnă "s-a oprit" - și a admirat tot ce crease și s-a bucurat de lucrările mâinilor sale, la fel și omul după șase zile de muncă se oprește, încetează munca în ziua a șaptea și, asemenea lui Dumnezeu, contemplă lucrările minunate ieșite din mâinile lui Dumnezeu și-l preamărește pe Creator.

Această bucurie la vederea lucrărilor creației apare, de pildă, în Psalmul 92 care în textul ebraic și cel grec poartă titlul de: "Cântarea pentru ziua de sabat", psalm care, după cum ne informează Talmudul, era cântat de către leviți la templu, sâmbătă dimineața:

"Frumos lucru este să-l lăudăm pe Domnul și să mărim numele tău, Preaînalte, să cinstim dimineața bunătatea ta și noaptea fidelitatea ta cu instrumentul cu zece coarde și cu alăuta, în sunetul harfei. Căci tu mă înveselești cu lucrările tale Doamne, și eu cânt cu veselie când văd lucrarea mâinilor tale. Cât de mari sunt lucrările tale, Doamne și cât de adânci sunt gândurile tale!" (1-5).

Al doilea motiv principal al bucuriei în zi de sabat este salvarea și eliberarea poporului evreu din robia Egiptului. Această eliberare a fost o nouă creație. Poporul evreu condamnat de faraon la exterminarea totală era ca și mort. Eliberarea sa de către Dumnezeu, cu mână tare și braț puternic, a fost o adevărată înviere din morți. Sabatul este memorialul acestei noi creații, acestei învieri din morți. E Paștele săptămânal.

Motiv de bucurie în zi de sabat este de asemenea gândul și speranța fericirii totale, depline, definitive, pe care Dumnezeu a promis-o pentru timpurile mesianice. În ziua de sabat se trăiește anticipat această bucurie escatologică descrisă de profetul Isaia prin imaginea reîntoarcerii din exilul babilonean.

"Cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruință și o bucurie veșnică le va încununa capul. Îi va cuprinde veselia și bucuria, iar durerea și gemetele vor pieri..." (51,11) "Pustiul și țara fără de apă se vor bucura. Pustietatea se va veseli și se va bucura ca trandafirii. Se va acoperi cu flori și va sări în sus de bucurie, cu cântece de veselie și strigăte de biruință, căci i se va da slava Libanului și strălucirea Carmelului și a Sionului. Vor vedea slava Domnului, măreția Dumnezeului nostru" (35,1-2).

Bucuria sabatului își găsește plinătatea în bucuria duminicii creștine. Conciliul II Vatican subliniază în Constituția Liturgică această trăsătură fundamentală a duminicii: bucuria. "Duminica este sărbătoare primordială care trebuie prezentată pietății credincioșilor și întipărită bine în ea, astfel încât să devină o zi de bucurie (SC 106). Rămânem impresionați cât de mult insistă Sfinții Părinți și scriitorii Bisericii asupra bucuriei duminicale. "Noi petrecem într-u bucurie această a opta zi în care Isus a înviat" - scria către anul 135 autorul Epistolei lui Barnaba.

Tertulian: "În această zi de sărbătoare nu trebuie să postim, iar la slujbă nu trebuie să îngenunchem nici măcar o singură dată".

Didascalia Apostolilor: "Cel care se întristează în zi de duminică săvârșește un păcat". Și așa cum prescripțiile rabinice prevedeau pentru sabat și manifestarea exterioară a bucuriei: haina curată de sărbătoare, ospăț diferit de masa zilnică, părul pieptănat, unghiile tăiate, baie cu apă caldă, aceeași grijă o cer Sfinții Părinți cu privire la îmbrăcăminte, mâncare, igienă în ziua de duminică. De altfel, legătura strânsă între sentimentul inimii și manifestarea exterioară a bucuriei ne-o arată cuvântul bucurie în grecește - "agalliasis" - care etimologic înseamnă "a face strălucitor, a împodobi".

Motivele creștinului de a se bucura duminica sunt tot trei.

Mai întâi creștinul se bucură și îl preamărește pe Creator pentru frumusețile creației. Scrie Sfântul Iustin pe la anul 150: "Noi ne adunăm cu toții în ziua sabatului pentru că este prima zi în care Dumnezeu, scoțând din întuneric materia, a creat lumea și pentru că tot în această zi Isus Cristos, Mântuitorul nostru, a înviat din morți" (Apol. I, 67).

În cuvintele Sfântului Iustin găsim și al doilea motiv al bucuriei duminicale: noua creație, Învierea Domnului. Duminica e Paștele săptămânal, memorialul eliberării din sclavia păcatului, a morții și a Satanei.

La Angelus din 28 martie 1993, Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit foarte frumos despre aceste două izvoare ale bucuriei duminicale:

"Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului". Biblia pune această poruncă în legătură cu lucrarea de creație a lui Dumnezeu (Cf. Ex 20,11). Sabatul, odihna religioasă la care este chemat omul este ecoul sabatului lui Dumnezeu după zilele creației: În ziua a șaptea Iahve a contemplat cu ochi plini de admirație și bucurie capodopera mâinilor sale. Întreaga creație și omul care este culmea acesteia au fost îmbrățișați de acea privire plină de dragoste: i-au simțit căldura bucurându-se de ea așa cum se bucură un copil de surâsul mamei sale. Adevărul spiritual al sabatului biblic își găsește plinirea în duminica creștină, ziua învierii lui Cristos, «ziua Domnului» prin excelență, în care viața a triumfat asupra morții, punând sămânța noii creații".

Nu lipsește nici al treilea izvor al bucuriei duminicale: speranța bucuriei totale de la sfârșitul veacurilor. Ospățul euharistic la care participăm duminica este o anticipare a ospățului escatologic pe care Sfântul Ioan îl descrie în Apocalipsă: "Să ne bucurăm, să ne veselim și să-i dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; mireasa lui s-a pregătit... Fericiți cei chemați la ospățul nunții Mielului!" (Ap 19,7-9).

"Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm și să ne veselim într-însa" (Ps 118,24).

Așa a voit-o Dumnezeu: zi de bucurie și de veselie. În realitate însă duminica nu este așa cum a voit-o Dumnezeu. Pentru foarte mulți creștini nu mai este ziua bucuriei, ci ziua tristeții. Confundând bucuria cu plăcerea, ei fac din această zi cea mai tristă zi a săptămânii. E ziua cea mai profanată de plăcerile păcătoase care nu aduc bucurie ci tristețe. E ziua în care se comit cele mai multe beții, cele mai multe fapte de desfrâu, certuri, scandaluri, crime, în care se rostesc cele mai multe înjurături, e ziua discotecii, a distracțiilor păcătoase. Ziua Domnului devine o zi tristă, pustie, goală de Dumnezeu; ziua Domnului e transformată în ziua Diavolului.

Cu veacuri în urmă circula o legendă care spune că o dată diavolii au ținut un sinod în care au pus problema ce să facă pentru a scoate din calendar duminicile și sărbătorile, căci aceste zile, ziceau ei, sunt un adevărat dezastru pentru noi: i se aduce slavă lui Dumnezeu, păcatele sunt iertate și o mulțime de suflete scapă din mâinile noastre.

Dacă ar mai ține și astăzi un sinod diavolii ar pune altfel problema: cum să facă să introducă și alte sărbători în calendar?

Noi cum petrecem duminica? Duminica este pentru noi într-adevăr zi de bucurie spirituală? Este ea într-adevăr ziua pe care a făcut-o Domnul? Ne bucurăm și ne veselim într-însa mai mult decât în celelalte zile?
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire