PORUNCI

PORUNCA a II-a
Să nu spui numele
Domnului Dumnezeului tău în zadar.

Jurăminte şi voturi

"Numele lui Dumnezeu este mare acolo unde este rostit cu tot respectul datorat măreţiei şi maiestăţii sale. Numele lui Dumnezeu este sfânt acolo unde este invocat cu veneraţie şi cu teama de a nu-l ofensa"
Sfântul Augustin

Sunt două acte religioase în care numele lui Dumnezeu este rostit cu tot respectul datorat măreţiei şi maiestăţii sale: aceste acte sunt jurământul şi votul.

A face un jurământ înseamnă a invoca numele lui Dumnezeu, adică pe Dumnezeu, luându-l drept martor şi garant că ceea ce se spune şi se promite este adevărat.

Numele lui Dumnezeu poate fi invocat în jurământ direct sau indirect, cerând o pedeapsă a lui Dumnezeu în caz că se jură fals. Sunt expresiile pe care le auzim rostite la tot pasul cu atâta uşurătate: să mor, să crăp, să-mi sară ochii, să mă trăsnească Dumnezeu, să mă bată Dumnezeu, să-nţepenesc, să nu văd ziua de mâine, să n-ajung, să n-am parte, şi aşa mai departe. Adesea jurământul este întărit printr-un gest solemn şi spectacular: se jură cu mâna pe piept, sau pe cruce, sau pe Biblie. Evident că jurământul ateilor, în care nu se invocă numele lui Dumnezeu, care se face, de pildă, cu mâna pe drapel, sau pe constituţie, nu are nici o valoare, e un simulacru, afară de cazul că se face din drapel un dumnezeu.

La toate popoarele pământului (antice şi moderne), civilizate sau barbare, jurământul este considerat drept lucru sacru: sacramentum, cum spuneau romanii. Termen preluat de creştinism cu referire la jurămintele făcute la botez. Grecii antici jurau pe zeii din Olimp, romanii pe Jupiter Capitolinul. Respectarea jurământului era la romani semnul nobleţei supreme, încălcarea lui era semnul infamiei supreme. A rămas celebru cazul generalului Marcu Attilius Regulus care a fost luat prizonier de către cartaginezi în primul război punic. A fost condamnat la şase ani de temniţă, supus la cele mai grele umiliri. Între timp, soarta războiului s-a schimbat şi cartaginezii sunt nevoiţi să trimită o delegaţie la Roma spre a cere armistiţiul. L-au însărcinat tocmai pe Regulus cu misiunea de a merge şi de a cere pacea. Înainte de a pleca la Roma, cartaginezii i-au cerut să facă jurământ că se va întoarce în închisoare după ce îşi va fi încheiat misiunea. Ajuns la Roma, generalul, în loc să negocieze pacea, i-a îndemnat pe senatori să continue războiul până la victoria definitivă. Propunerea lui a fost primită. Toţi au încercat să-l convingă să nu se mai întoarcă la Cartagina unde îl aştepta cu siguranţă moartea. Dar generalul a răspuns rudelor, prietenilor, Marelui Preot: "Ştiu că la Cartagina mă aşteaptă moartea. Dar nu mă tem de chinuri cât mă tem de infamia sperjurului. Am jurat că mă voi întoarce la Cartagina şi trebuie să mă întorc. Restul, las în grija zeilor". Şi fără să-şi vadă măcar soţia şi copiii, s-a îmbarcat pe corabie şi s-a întors la Cartagina unde îl aştepta condamnarea la moarte.

Sfânta Scriptură este plină de jurăminte. Iosif, în Egipt, i-a promis cu jurământ tatălui său Iacob că, după moarte, va duce trupul tatălui său şi îl va înmormânta în ţara sa. David şi Ionatan şi-au întărit cu jurământ alianţa dintre ei. David i-a promis cu jurământ Bersabeei că Solomon îi va urma în scaunul de domnie. E adevărat că Isus a spus în predica de pe munte: "Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: Să nu juri strâmb, ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale. Dar eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; ... Felul vostru de a vorbi să fie: da?, da; nu?, nu. Ce este mai mult vine de la Cel Rău" (Mt 5,33-37).

Prin aceste cuvinte Isus nu a interzis cu desăvârşire jurământul, ci a voit să spună că ucenicii săi trebuie să fie atât de sinceri, să iubească până într-atât adevărul încât să nu fie nevoiţi niciodată să recurgă la jurământ. Sfântul Pavel în mai multe rânduri îl ia pe Dumnezeu martor că spune adevărul: "Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care este binecuvântat în veci îmi este martor că nu mint" (2Cor 11,31). "Martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu dragoste nespusă în Isus Cristos" (Fil 1,8).

Condiţiile unui jurământ corect le pune însuşi Dumnezeu prin cuvintele profetului Ieremia: "Jurabitis in veritate, in iudicio et in iustitia" (Ier 4,2). (Veţi jura întru adevăr, întru judecată şi dreptate). A-l chema pe Dumnezeu ca martor la o minciună, fie că ceea ce juri nu este adevărat, fie că nu a de gând să duci la îndeplinire ceea ce juri, se cheamă sperjur. A jura cu mâna pe Biblie, cum fac şefii de stat, miniştrii, înalţii demnitari şi a practica lucruri condamnate de Biblie, e sperjur. Faptul că Dumnezeu îi pedepseşte adesea chiar în lumea aceasta pe cei care jură fals, întreţine o anumită teamă şi reţinere în sufletele oamenilor. E foarte cunoscut în istorie cazul Sfântului Narcis, patriarhul bisericii din Ierusalim. Trei desfrânaţi l-au acuzat pe patriarh de un păcat oribil pe care îl săvârşiseră ei înşişi şi s-au jurat: "Să dea Dumnezeu să mă ardă focul dacă mint" - a spus unul. "Să dea Dumnezeu să mă lovească epilepsia dacă mint" - a spus al doilea. "Să dea Dumnezeu să-m pierd amândoi ochii dacă mint" - a spus al treilea. Patriarhul a fost izgonit din Ierusalim. La puţină vreme celui dintâi i-a ars casa şi a murit în flăcări el şi toată familia lui. Pe cel de-al doilea l-a lovit epilepsia. Cel de-al treilea, văzând ce li s-a întâmplat celorlalţi doi, a fost cu prins de frică şi remuşcare şi a plâns până ce şi-a pierdut vederea.

Întru judecată. Adică cu prudenţă, cu discernământ, pentru lucruri serioase, nu pentru nimicuri. În trecut creştinii jurau numai în biserică, în faţa altarului, ţinând post înainte de a depune jurământul, acordând acestui act religios un respect asemănător cu cel datorat Euharistiei.

Întru dreptate. Ceea ce juri trebuie să fie drept, corect, onest, îngăduit. Nedrept a jurat Irod când i-a promis fiicei Irodiadei că orice îi va cere îi va da, chiar şi capul unui om nevinovat. În această categorie intră jurământul de răzbunare, jurământul depus la intrarea în societăţi secrete: în masonerie, în secte satanice.

Cât priveşte votul, acesta nu se deosebeşte mult de jurământ şi adesea în Sfânta Scriptură le găsim împreună. Deosebirea cea mai importantă este că prin jurământ promitem ceva oamenilor, prin vot promitem ceva lui Dumnezeu. Cele mai cunoscute voturi sunt cele de a observa cele trei sfaturi evanghelice: ascultarea, sărăcia şi castitatea desăvârşită. De foarte multe ori, voturile sunt făcute lui Dumnezeu condiţionat: promisiunea este împlinită în cazul că o rugăminte este ascultată. Un asemenea vot a făcut Iacob când fugea în Mesopotamia din faţa fratelui său Esau; îl va îndeplini caz că se întoarce teafăr şi sănătos înapoi; deasemeni locuitorii Betuliei înconjuraţi de armata asiriană, Iona în pântecele balenei, Ana, soţia lui Elcana, în caz că primeşte un copil. Domnitorii noştri făceau vot să construiască o biserică sau o mănăstire în cazul în care câştigau un război. Bisericile şi sanctuarele sunt pline de ex-voturi. Desigur că nu trebuie promis lui Dumnezeu un lucru care este rău. În acest sens avem un exemplu clasic în Sfânta Scriptură. E cazul generalului Iefte care, pornind la război împotriva amoniţilor, a promis că, dacă câştigă războiul, îi sacrifică lui Dumnezeu prima fiinţă pe care o întâlneşte în cale după victorie. Cea dintâi care îi iese în cale după victorie, cântând şi dansând fericită, este propria fiică, unica lui fiică pe care o jertfeşte (Judita 1,10-11).

Înainte de a-i promite ceva lui Dumnezeu trebuie să reflectăm bine, ca să nu ne punem în situaţia de a nu respecta promisiunea. Un tânăr evlavios intenţiona să facă lui Dumnezeu votul de a recita zilnic rozariul. Vine să ceară sfat de la Sfântul Francisc de Sales. Acesta îi laudă intenţia bună, dar îl sfătuieşte să nu facă votul. Tânărul rămâne surprins şi îi zice: "Dar dumneavoastră nu aţi făcut când eraţi tânăr votul de a recita zilnic rozariul? Dacă l-aţi făcut dumneavoastră de ce nu l-aş face şi eu?" "Vezi, spune sfântul, e tocmai acel cuvânt: tânăr. Tinereţea hotărăşte nu prudenţa. Eu l-am făcut când eram tânăr. Acum, că am îmbătrânit, ţie nu-ţi recomand să-l faci. Nu zic să nu spui rozariul în fiecare zi. Dar dacă nu-l vei spune într-o zi nu vei face nici un păcat. În schimb, altfel stau lucrurile dacă faci vot".

Sfântul episcop îi spunea tânărului ceea ce însuşi Dumnezeu ne spune în Cartea Ecleziastului: "Nu te grăbi să deschizi gura ta şi inima ta să nu se pripească să scoată o vorbă înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este în ceruri iar tu pe pământ; pentru aceasta să fie cuvintele tale puţine... Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu, nu pierde din vedere să-l împlineşti, că nebunii nu au nici o trecere; tu însă împlineşte ce ai făgăduit. Mai bine să nu făgăduieşti, decât să nu împlineşti ce ai făgăduit" (5,1-4).