PORUNCI

PORUNCILE DIVINE

PORUNCA A VIII-A (continuare)

Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

CALOMNIA

1. A calomnia înseamnă a imputa cuiva o greşeală de care nu se face vinovat sau un defect pe care nu-l are.

CLEVETIREA

2. A vorbi de rău pe cineva înseamnă a descoperi fără rost defectele sau greşelile aproapelui; nu trebuie să le facem cunoscute decât celor care pot să le remedieze sau celor care ar suferi vreo pagubă dacă n-ar fi avertizaţi.

3. Chiar dacă lucrul povestit este adevărat, e un păcat să îl spui, pentru că milostenia ne interzice să-i distrugem aproapelui, fără motiv, reputaţia bună de care se bucură.

4. Nu este un păcat să spui despre aproapele tău un lucru rău, cunoscut şi public, dar atunci să eviţi ceea ce ar putea semăna a răutate.

5. Bârfa poate fi un păcat de moarte pentru că Sfântul Pavel a spus: "clevetitorii nu vor intra în Împărăţia Cerurilor. "

6. Calomnia şi bârfa sunt păcate de moarte când răul spus pe nedrept cu privire la aproapele nostru este grav prin el însuşi şi face un rău considerabil reputaţiei sale.

7. Sunt circumstanţe care măresc gravitatea acestor două păcate, de exemplu, când îi vorbeşti de rău pe superiorii tăi, pe persoanele consacrate lui Dumnezeu, pe mai multe persoane în acelaşi timp în faţa unui mare număr de persoane.

8. Nu este permis să asculţi cu plăcere o calomnie, căci aceasta înseamnă a participa la păcatul bârfitorilor sau calomniatorilor.

9. Când auzim pe cineva bârfind, trebuie, dacă putem, să împiedicăm bârfa; dacă nu se poate, trebuie să schimbăm subiectul conversaţiei sau, cel puţin, să arătăm prin tăcerea noastră că nu ne face plăcere.

10. Este interzis în general să povestim cuiva răul pe care l-am auzit spunându-se despre el; Sfânta Scriptură spune că detestă pe cei care, prin poveştile lor, seamănă discordie între fraţi.

11. Cel care i-a făcut rău aproapelui prin calomnie sau bârfă este obligat să repare, pe cât se poate, neajunsul făcut.

12. Trebuie să reparăm răul făcut aproapelui, răul făcut prin calomnie, recunoscând că răul spus despre el nu este adevărat. Bârfitorul trebuie să facă tot ce poate pentru a reabilita reputaţia aproapelui său, scuzând greşelile sau punând în valoare calităţile acestuia.

JUDECATA PRIPITĂ

13. A judeca pripit înseamnă a ne forma o părere proastă despre aproapele nostru fără un motiv întemeiat.

14. Acesta este un păcat pentru că dreptatea şi milostenia ne interzic să gândim de rău despre cineva fără o dovadă suficientă.

Explicaţia Tabloului

15. În partea de sus a acestui tablou e înfăţişat tânărul Iosif condus în închisoare pentru o crimă de care a fost pe nedrept acuzat de soţia lui Putifar. Aceasta, iubindu-l cu o dragoste vinovată, i-a cerut într-o zi să răspundă pasiunii sale. Dar Iosif, nedorind să-L supere pe Dumnezeu, a refuzat şi a fugit. Această femeie rea i-a luat haina şi l-a acuzat, în faţa soţului său, că a încercat să o seducă. Putifar a crezut şi l-a aruncat pe Iosif în închisoare.

16. În partea din stânga, jos, îl vedem pe marele preot Aaron şi pe Maria, sora sa, în genunchi în faţa Chivotului Legii; deasupra Chivotului, Îl vedem pe Dumnezeu însuşi. Aaron şi Maria cârtiseră împotriva lui Moise, fratele lor. Dar Domnul, făcându-i să compară în faţa Chivotului, i-a mustrat pentru cârteala lor şi a lovit-o pe Maria cu o lepră care a durat şapte zile.

17. În dreapta, îl vedem pe Sfântul Pavel în insula Malta, unde debarcase ca urmare a unei furtuni. Locuitorii acestei insule l-au tratat cu multă omenie, şi pe el şi pe tovarăşii lui. Au aprins un foc mare din cauza ploii şi a frigului. Pavel, punând pe foc câţiva curpeni pe care îi strânsese, se trezi cu o viperă care sări pe mâna lui. Barbarii, văzând acest animal care îi atârna din mână, şi-au spus unii altora: "Fără îndoială acest om este un ucigaş; căci după ce a fost salvat din mare, justiţia divină nu vrea să-l lase în viaţă. " Dar au văzut în curând cât de puţin fondată era această părere, căci Pavel, scuturând vipera în foc, nu păţi nimic.