OMUL

MERGEŢI ŞI VOI ÎN VIA MEA!

Pr. Conf. Dr. Wilhelm Dancă,
Preşedintele Academiei "Sfântul Augustin"

Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să angajeze lucrători în via sa. După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. (Mt 20,1-2).

Credincioşii laici fac parte din acel popor al lui Dumnezeu reprezentat de lucrătorii viei, despre care vorbeşte Evanghelia după sfântul Matei. Parabola evanghelică deschide în faţa noastră orizontul nesfârşit al viei Domnului şi al mulţimii de oameni care sunt chemaţi de el şi trimişi să o lucreze. Via este lumea întreagă (cf. Mt 13,38), care trebuie transformată după voinţa de mântuire a lui Dumnezeu.

Cu aceste gânduri şi imagini luate din îndemnul apostolic Christifideles laici (nr. 1) - dat la Roma în 30 decembrie 1988 de către Papa Ioan Paul al II-lea -, mai mulţi episcopi, preoţi şi credincioşi romano-catolici s-au întâlnit la Casa Misionarilor verbiţi din Traian (jud. Neamţ) în timpul Postului Mare al anului 2001 pentru a lua parte la Cursurile de formare pentru laici.

Organizând aceste cursuri, Biserica noastră locală a dorit să aprofundeze şi să facă mai cunoscută învăţătura Conciliului al II-lea din Vatican, după care laicul nu se mai defineşte ca acela care nu este cleric, ci ca membru viu al poporului lui Dumnezeu. În această calitate, credinciosul laic participă împreună cu ierarhia la actele esenţiale ale Bisericii, mărturisind prin cuvinte şi fapte apartenenţa lui la Cristos întreg - cap, trup şi mădulare (cf. 1Cor 12,27ş.u.). De aceea, se poate spune că răspunderea faţă de soarta Bisericii şi faţă de misiunea ei mântuitoare în lume aparţine deopotrivă clericilor şi laicilor. Din acest punct de vedere, toţi membrii Bisericii sunt egali; egalitatea lor în demnitate şi responsabilitate derivând din sacramentul Botezului şi al Mirului.

În funcţie de timpuri şi împrejurări, Biserica a pus mereu în lumină acest adevăr de credinţă. Ca şi în trecutul nu prea îndepărtat, astăzi parohii noştri organizează viaţa pastorală consultând "după legi şi obiceiuri" aşa numiţii "feciori de Biserică", dascălii, clopotarii, persoanele mai apropiate de Biserică, sau în bloc toată comunitatea, ceea ce nu e rău şi rămâne în continuare valabil. Episcopul, la rândul lui, consultă membrii consiliului prezbiteral, părinţii decani, precum şi anumiţi credincioşi în mod direct, atunci când se iveşte o nouă problemă pastorală. Dar viitorul apropiat anunţă schimbări importante în viaţa comunităţilor noastre, de aceea este necesară lărgirea şi eficientizarea formelor de consultare cu poporul credincios. Ele au o mare importanţă atât pentru episcop, cât şi pentru paroh.

Ţinând cont de schimbările sociale, economice, culturale care sunt în curs de desfăşurare, participarea laicilor la consiliile parohiale sau la deciziile sinodului diecezan - finalităţile imediate ale cursurilor -, nu se prezintă ca ceva facultativ, ci ca un drept şi o obligaţie fundamentală. Cu aceasta nu vrem să spunem că avem nevoie de laici emancipaţi, în competiţie sau în acţiuni paralele cu cele ale ierarhiei, ci de o Biserică vie la toate nivelurile (finalităţile îndepărtate ale cursurilor).

Pentru a conştientiza provocările timpurilor în care trăim şi învăţătura pe care o propune Biserica, laicii au fost invitaţi de episcopi prin Academia catolică "Sf. Augustin" şi trimişi de parohi sau de comunităţile de bază să descopere misiunea unică şi de neînlocuit care le revine în Biserică şi în lume, prin aprofundarea rolului Sfintei Scripturi în viaţa lor, prin studierea atentă a obligaţiilor şi drepturilor de care beneficiază în parohie şi prin înţelegerea necesităţii actuale de a da mărturie despre credinţa lor trăind viaţă de sfinţenie. În mod adecvat, după condiţia de viaţă şi de pregătire profesională a laicilor, cursurile au pus în practică îndemnul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea din scrisoarea enciclică Novo millenio ineunte: "Duc in altum" (cf. Lc 5,4) şi au preluat concluzia acestei scrisori: "Să mergem înainte cu speranţă! Un nou mileniu se deschide înaintea Bisericii, asemenea unui ocean vast în care să ne aventurăm, contând pe ajutorul lui Cristos. Fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat acum două mii de ani din iubire pentru om, împlineşte şi astăzi opera sa: trebuie să avem ochi pătrunzători pentru a-l vedea, şi mai ales o inimă mare pentru a deveni noi înşine instrumentele lui" (nr. 58).

Este greu de făcut o evaluare a efectelor pe care această întâlnire, prima în genul ei în diecezele catolice de limbă română din România, le-a lăsat în conştiinţele credincioşilor. Noi ştim că Duhul Sfânt este Acela care mişcă inima omului, de aceea lui i s-a încredinţat această iniţiativă pentru a duce la bun sfârşit "lucrarea bună" începută în fiecare la Botez.

Totuşi, putem spune că proiectul va da roade bune, deoarece participarea a fost plină de entuziasm şi mulţi laici au făcut eforturi deosebite pentru a fi de faţă: unii au străbătut pe banii lor distanţe foarte mari cu trenul sau cu maşina - mi-a rămas în memorie cazul unei familii cu cinci copii din judeţul Constanţa care, pentru a onora mandatul parohului şi al comunităţii, a trebuit să vândă câţiva purcei din propria gospodărie -, alţii au renunţat la câteva zile de muncă sau de bucurie în familie etc. Disponibilitatea cu care numeroşi laici din Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova de pe ambele părţi ale Prutului au răspuns invitaţiei l-a făcut pe I.P.S. Ioan Robu să considere întâlnirea "un adevărat eveniment"; I.P.S. Jean-Claude Perisset, Nunţiu apostolic în România spunea că ea este "o şansă pentru diecezele noastre de a evita greşelile prin care au trecut comunităţile creştine din Occident după Conciliul al II-lea din Vatican"; P.S. Petru Gherghel vedea aici manifestarea "preţuirii reciproce a membrilor Bisericii şi o etapă importantă pe drumul către sinodul diecezan", iar P.S. Aurel Percă era de părere că asemenea acţiuni reprezintă un fel de "examen de conştiinţă" pentru Biserica noastră locală. Cât îi priveşte pe laici, unii au afirmat că "sunt deosebit de fericiţi să fie împreună cu alţi catolici într-un asemenea moment", iar alţii, după ce s-au întors la casele lor, s-au prezentat la părintele paroh mulţumindu-i pentru faptul că "a avut încredere în ei".

Pe lângă unele aspecte problematice ale vieţii catolice de la noi - frica de Biblie şi de sfinţenie, teama că familia intră în derivă, că se pierd tradiţiile creştine, neputinţa în faţa atacurilor mass-media la adresa Bisericii şi a credinţei, pericolul formalismului religios etc. -, cursurile au evidenţiat un lucru important, şi anume că între clerici şi laici există o încredere reciprocă în lucrarea comună de evanghelizare. S-ar putea spune că întâlnirea de la Traian a fost "o celebrare a încrederii", pentru că episcopi, preoţi, profesori de teologie şi creştini laici au discutat unii cu alţii, au stat împreună la masă, s-au rugat şi s-au încurajat reciproc. În acest sens, o tânără spunea că, pentru prima dată în viaţa ei, a văzut cum oameni necunoscuţi şi diferiţi ca vârstă, preocupări, responsabilităţi, dar uniţi prin aceeaşi credinţă, discută cu seninătate despre grijile şi speranţele lor.

Pentru iubitorii de cifre şi statistici, amintesc faptul că aceste cursuri de formare s-au desfăşurat pe parcursul a patru serii, pentru a putea favoriza o cât mai mare participare a laicilor. Un curs complet a însemnat două zile de la sfârşitul unei săptămâni, în timpul cărora s-au prezentat conferinţe pe teme biblice, spirituale, morale şi pastorale, în prima zi, iar în a doua zi, pe teme liturgice şi de doctrină socială a Bisericii: raportul dintre magister şi laici, rolul şi demnitatea familiei în Biserică şi în societate, confruntarea laicilor cu mass media. Cursurile s-au dorit a fi interactive, de aceea în după amiaza celor două zile de formare, laicii erau invitaţi să se înscrie în diferite ateliere de lucru, unde se aprofundau prin dialog deschis şi sincer conferinţelor prezentate. Acest aspect a constituit o noutate şi un prilej de îmbogăţire sufletească pentru participanţi, în sensul că laicii şi clericii (ierarhia) au aflat direct, fără intermediari, unii de la alţii cine sunt şi care este misiunea lor specifică în situaţia în care se află astăzi Biserica şi societatea românească.

Iniţiativa formării laicilor s-a maturizat în Academia "Sfântul Augustin", a fost promovată de Nunţiatura Apostolică în România, de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi şi susţinută de mai mulţi profesori de teologie, preoţi şi laici, de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi din Bucureşti, dar şi de reprezentanţi ai unor Instituţii cu caracter social şi pastoral din cele două dieceze: Caritas, Editura "Presa Bună", revista "Actualitatea creştină".

La nivelul organizatorilor, participarea a fost onorată de 4 episcopi şi 21 de profesori şi moderatori, dintre care 16 preoţi, 2 laici şi 3 călugări. La nivelul participanţilor, menţionez că în prima serie s-au implicat 33 de parohii şi 91 de laici. De la o serie la alta cifrele au crescut până la 52 de parohii şi 140 de laici în ultima serie. În total, invitaţia a fost onorată de 165 de comunităţi parohiale şi de 445 de laici. Majoritatea laicilor erau tineri, şi 20% dintre ei fără servici. Pentru cei care au spus că au un loc de muncă, aria preocupărilor era foarte pestriţă: ingineri, croitori, medici, zidari, profesori, bucătari, funcţionari la primărie, cateheţi, economişti, dascăli, jurişti, pensionari etc.

Comunicările şi materialele audio-vizuale prezentate au subliniat în principal chemarea specifică a laicilor, adică de a căuta "împărăţia lui Dumnezeu ocupându-se de cele vremelnice şi orânduindu-le după voinţa lui Dumnezeu" (LG 31). S-a accentuat faptul că pentru o mai bună evanghelizare a societăţii româneşti, Biserica nu are nevoie de reforma structurilor ecleziale, ci de motivarea mai profundă a vieţii creştinului. Lumea noastră de azi, cum spunea şi Papa Paul al VI-lea, nu are nevoie de profeţi şi de revoluţionari, ci de martori autentici, credibili. Aceasta pare să fie miza timpurilor în care trăim. Dar despre toate acestea, cei interesaţi pot afla mai mult din textele conferinţelor şi discuţiilor care au avut loc, texte pe care le-am adunat între copertele acestei cărţi.

Câteva concluzii practice. Credincioşii au plecat acasă convinşi că preoţii nu pot să le ofere reţete sau soluţii pentru felul în care trebuie să se comporte în familie, la locul de muncă, în şcoală, în politică sau oriunde s-ar afla prinşi de treburile zilnice. Asemenea preoţilor, care prin hirotonire au primit puterea de a celebra Euharistia şi a ierta păcatele, la fel şi laicii, prin Botez, Mir şi Căsătorie, sunt înzestraţi cu putere de sus pentru a rezolva problemele cu care se confruntă. În acelaşi timp, au înţeles că pentru a fi creştini credibili într-o lume în continuă schimbare, trebuie să participe în mod conştient şi activ la sacramente, să se inspire zilnic din Cuvântul lui Dumnezeu, să se roage intens şi pe cât posibil împreună cu ceilalţi membri ai familiei, în fine, au înţeles că preotul trebuie să rămână preot, iar laicul să rămână laic, fiecare îndeplinindu-şi propria misiune.

Deoarece cu o floare nu se face primăvară, iar laicii şi-au exprimat dorinţa ca după acest "mic dejun" să urmeze "prânzul", organizatorii şi-au propus să repete aceste întâlniri, mai întâi la nivelul decanatelor, apoi în parohii. În acest sens, privilegiul de a fi fost la Traian devine o datorie, pentru că cei aleşi şi trimişi să reprezinte parohiile trebuie să-i pregătească cumva pe fraţii şi surorile rămase acasă, împărtăşindu-le bunurile primite.

Volumul de faţă vrea să fie un fel de ajutor în misiunea laicilor de a răspândi ceea ce au auzit şi vorbit la Traian şi, în acelaşi timp, un semn de preţuire pentru "şansa de har" pe care ne-am oferit-o unii altora.