OMUL

Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

6. Umanizarea medicinei

Fenomenul vieţii în varietatea formelor lumii îşi găseşte o culme în viaţa omului: omul reprezintă, chiar în ochii biologului şi naturalistului, forma cea mai bogată, mai autonomă, mai activă de viaţă, mai presus de regnul celor vii şi pe culmea istoriei naturale a universului.

Biologia se ocupă de viaţa omului, ca şi de alte forme de viaţă infraumană, dar nu poate să nu ţină seama, mai ales în faza sa aplicativă, de diagnosticare şi terapeutică, de caracteristicile vieţii umane: omul diferă de animale şi de primate nu numai prin numărul de cromozomi sau morfologie.

Medicina la rândul ei, are ca sarcină centrală să servească omul, sănătatea lui, şi chiar dacă contactul imediat al doctorului este cu partea corporală a omului, nu este posibil, pentru nici un medic, să facă abstracţie de libertatea-responsabilitate a fiecăruia, de ansamblul persoanei pacientului , ca şi de întreaga comunitate a oamenilor şi de mediul social.

Se vorbeşte astăzi de "umanizarea medicinii", dar în acest termen se află concepte diferite, sau, dacă vreţi, complementare între ele: unii înţeleg prin acest termen sublinierea raportului intersubiectiv dintre pacient şi personalul sanitar în faţa invaziei tehnologiei sau a masificării spitalelor; alţii înţeleg introducerea studiilor umaniste, mai ales a psihologiei în planurile de studiu a Facultăţilor de medicină; dar semnificaţia cea mai profundă a acestei concepţii, într-un fel mai concludentă faţă de cele precedente, constă în recunoaşterea demnităţii persoanei în fiecare subiect uman, începând , aşa cum vom vedea, cu momentul conceperii până la momentul morţii, cu conştiinţa spiritualităţii şi nemuririi sale.

Cele trei semnificaţii nu sunt prevăzute în practica medicală, aşa cum pot apărea în enunţul de principiu , cu toată acea atât de aclamată "cotitură antropologică" înţeleasă ca o caracteristică a culturii moderne.

Dar şi pe plan teoretic, conceptul de persoană nu are mereu o semnificaţie omogenă, mai ales dacă este raportată la corporalitate şi dacă se aprofundează legătura care uneşte corporalitatea cu persoana.