OMUL

Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

2. Originea vieţii

Intenţia noastră în cadrul acestui Manual, nu este de a repropune integral discuţia antropologică, despre originea vieţii umane şi despre istoria diferitelor forme de cultură umană, ci de a aminti acele puncte esenţiale ale problemei antropologice care sunt conexe sau care au fost invocate în determinarea valorii vieţii umane.

Sub acest profil trebuie să amintim că problema felului în care a apărut viaţa umană şi a modului în care este ea organizată în uzanţele şi obiceiurile ei, nu se identifică cu problema valorii ei, nici cu acel de ce , deci cu scopul ei. Biologia şi etnologia ne descriu numai acel cum , filozofia pune întrebarea de ce , adică scopul şi valoarea.

In cadrul eticii, mai precis a eticii normative, este deosebit de important şi decisiv să se stabilească dacă elementul biologic al vieţii umane, în originea şi compoziţia sa, formează omul complet sau dacă, tocmai pentru că acest element este inserat şi identificat ca natură cu ceva superior - spiritul său, scopul său -, el nu capătă o nouă dimensiune şi dacă nu trebuie apreciat nu numai în el însuşi şi în graniţele materiale, ci trebuie citit, interpretat şi transcendat în semnificaţia sa globală.

Această lectură a realităţii umane are, cum e logic, o importanţă fundamentală şi decisivă în toate problemele Bioeticii: chirurgul care face o incizie asupra unui organ sau a unei părţi din organism, va trebui să cunoască bine anatomia, fiziologia, patologia acelui organ, dar în acelaşi timp va trebui să fie conştient că operează o persoană umană, care trebuie să fie considerată ca atare, să aibă acceptul acesteia pentru intervenţie şi să se simtă responsabil faţă de ea.

Procreaţia umană, care dă naştere unui nou individ, trebuie descrisă ca un proces biologic, în care anatomia şi fiziologia organismului sexual exprimă întreaga lor cazualitate, pentru că la aceasta participă întregul organism al celor două sexe cu bogăţia vitală, care include resursele biochimice, neurologice, endocrine, etc., dar va trebui considerat şi ca un act interpersonal, care include afecţiune, libertate, responsabilitate, comuniune de persoane. Si exemplele pot continua pe toată întinderea şi aplicaţiile Bioeticii.

Bioetica nu va trebui să se limiteze la descrierea comportamentelor, al acelui cum, nici să se constituie într-o deducţie de precepte din principii abstracte, ci va trebui să fie ca o "lectură" semnificativă şi de apreciere a globalităţii faptelor vitale şi a intervenţiilor asupra vieţii omului, în lumina totalităţii valorilor sale.

Nu am putea face o lectură bună şi eficace a unei opere de artă, de exemplu un tablou de Raffaello, dacă ne-am limita la a spune ce tip de pânză a folosit, care a fost compoziţia chimică a culorilor, când l-a pictat şi cât ar cere pe el; ar trebui să ne întrebăm ce a vrut să exprime şi cum a reuşit să o facă şi de ce opera este o creaţie artistică şi nu o simplă grafică.

Această premisă exemplificatoare era necesară, înainte de a aborda chestiunea originii vieţii în general şi a vieţii umane în special, pentru că nu au lipsit cei care, în numele aşa-zisei "generări spontane" sau "cazuale" a vieţii (problema acelui "cum") i-au negat specificitatea, valoarea de superioritate faţă de realitatea anorganică; nu au lipsit nici cei care, în numele ipotezei transformismului şi evoluţionismului speciei, vii au înţeles să reducă diferenţele ontologice şi calitative dintre diferitele specii. Descrierea elementelor constitutive materiale ale vieţii nu epuizează răspunsul la problema acelui "de ce", a cauzei, scopului şi valorii fiecărei forme vitale. Eliminarea sau scoaterea discursului metafizic şi etic din discursul biologic şi ontologic ar comporta în definitiv neînţelegerea biologiei însăşi şi mai ales ar comporta reducerea artificială a înţelegerii bogăţiei realităţii vitale. Considerăm necesar totuşi să recapitulăm şi să reparcurgem termenii problematicii privind originea vieţii, înainte de a aborda discuţia despre valoarea sa.