OMUL

Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

10. Corpul uman şi comercializarea lui ⁽³⁹⁾

Încadrarea în plan filozofic a problematicii referitoare la comercializarea corpului uman implică o clarificare preliminară de ordin antropologic şi etic. Se poate răspunde întrebării dacă corpul uman poate fi o marfă de schimb doar după ce s-a stabilit, - aşa cum am făcut - ce anume este corpul şi ce valoare se atribuie corporalităţii.

Într-adevăr, a vorbi despre "piaţă" în raport cu corpul uman presupune aplicarea categoriei de "lucru", "obiect", "proprietate". Piaţa sau vânzarea-cumpărarea se referă la bunuri sau obiecte de proprietate. Dacă corpul nu este o proprietate "a omului", chiar dacă vieţuieşte într-o persoană umană întrupată, el nu poate fi considerată marfă de schimb. Corpul nefiind obiect, ci "subiect", el asumă o demnitate infinit superioară "lucrului". Între corpul uman şi un lucru subzistă un salt ontologic şi calitativ incomensurabil.

Pe atari baze filozofice se întemeiază considerarea negativă a "comercializării" corpului. Corpul, întrucât este dotat cu valoare instrinsecă, nu are un preţ. Pe această aserţiune se întemeiază pe de o parte non liceitatea considerării corpului din partea subiectului ca obiect de contract, iar pe de altă parte imposibilitatea de a fi utilizat de către terţi ca obiect de negociere.

Reacţia emotivă instinctivă de repulsie faţă de ideea de a considera corpul uman ca simplu obiect de schimb este un simptom pe plan experienţial care revelează bogăţia ontologică şi morală pe care simţul comun o atribuie corporalităţii. Faptul că i se atribuie corporalităţii o semnificaţie ontologică şi calitativă exclude posibilitatea aplicării unui criteriu economic şi monetar.

Deci, corpul uman ca valoare neavând un "preţ" şi deci nefiind comercializabil, unica posibilitate de "schimb" devine "darul", "donarea" înscrisă în orizontul gratuităţii, al solidarităţii, al altruismului, şi chiar acesta, atunci când este vorba despre corpul viu, este posibil în anumite condiţii, precum consensul şi apărarea integrităţii substanţiale a donatorului după cum prescrie etica transplanturilor.

Apare deci un principiu fundamental: respectarea demnităţii corpului, corpul nefiind comerciabil.

Acest lucru este valabil în primul rând cu referire la corpul uman viu (corpul în totalitatea sa sau în elementele sale singulare, fie organe, ţesuturi sau celule, ca părţi ale întregului), dar şi cu referire la corpul fără viaţă, ca "memorie" a vieţii în valoarea corporalităţii.

Desigur există o gravitate diferită gradual după cum este vorba despre o individualitate (ca în cazul comerţului cu copii sau cu embrioni vii) fie de organe sau ţesuturi. Dar ni se pare că respectul demnităţii umane interzice chiar şi aceste forme de comerţ.

Când e vorba despre indivizi vânduţi sau cumpăraţi amintirea se îndreaptă către sclavie sau prostituţie, dar se cere atenţie faţă de fenomene care se pot relaţiona şi asimila acelui tip de piaţă. Sclavul de ieri, reţinut de mulţi ca privat de valoarea persoanei şi de recunoaşterea demnităţii persoanei, astăzi poate fi embrionul care este congelat şi utilizat pentru experimentare. Căci conform antropologiei personaliste fetusul şi embrionul au valoare de persoană.

Dacă ne referim la organe şi la posibila lor comercializare, de care astăzi se ocupă mai ales literatura care tratează despre comercializarea corpului ⁽⁴⁰⁾ şi de care se interesează comitetele etice precum cel francez, nonliceitatea este totuşi evidentă chiar dacă de mai mică gravitate la prima vedere, şi aceasta nu doar datorită abuzurilor care pot apărea, ci şi datorită relaţiei pe care organul o are cu persoana, fapt pentru care rezultă ca fiind licită doar donarea în condiţii precise.

Nu voi face o diferenţă substanţială între organe şi ţesuturi prelevate vii. Aceleaşi părţi ale unui cadavru - chiar dacă cadavrul nu este persoană - îşi păstrează simbolic demnitatea ca "res sacra" şi memorie a viului.

Desigur, nu se poate înţelege ceea ce se petrecea în Anglia în timpul lui Anatomy Act, când, în anii 1809-1813 erau disecate şi vândute de body smatcher mii de cadavre pentru ca fragmente din acestea să fie cedate laboratoarelor, şi în acelaşi timp se practicau încă, în colonii, forme de sclavie.

Sunt oportune cele declarate de "Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences de la Vie et de la Santé" în "Avis sur la non-commercialisation du corps humain" ⁽⁴¹⁾ . În acest document (care face parte dintr-o operă de cercetare în jurul temei generale a raportului între bioetică şi bani) Comitetul Naţional francez declară iliceitatea comercializării corpului uman referindu-se la statutul său subiectiv, deci nu e obiectivizabil ("corpul nu este un lucru" repetă de mai multe ori documentul). Pe atari baze se declară că "nici corpul uman, nici o parte a corpului uman nu poate fi vândută sau cumpărată". Se interzice deci "comerţul cu părţi din indivizi sau fetuşi, de embrioni, de gameţi, de ţesuturi, de celule".

Comitetul Naţional francez stabileşte o distincţie între "recoltare" de organe, ţesuturi etc şi "transformare". Dacă este ilicită aplicarea unui criteriu economic referitor la cumpărarea şi vânzarea corpului uman sau a unor părţi din corpul uman, în schimb este considerată licită retribuirea în bani a operatorilor sanitari care au operat pentru prelevare, analiză şi "transformare" (chirurgia transplanturilor) ⁽⁴²⁾ .

Dar această compensaţie este pentru muncă şi nu pentru a cumpăra organul.

Interzicerea comercializării corpului uman şi a părţilor sale a fost explicitată şi în cea mai recentă lege franceză asupra bioeticii şi de către Convenţia Europeană asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei" ⁽⁴³⁾.

Note

39. Cfr.Corpul nostru şi persoana, în S. Rodota, Questioni di Bioetica, Roma-Bari 1993, pp. 113- 122.

40. P. Manga, A commercial market for organs? Why not, Bioethics 1987; 1(4): 321-338; L.R. Kass, Organs for sale? Propiety and the price of progress, The Public Interest, 1992; 107: 65-86; S. Nespor, R. Santosuosso, R. Satolli, Vita, morte e miracoli, Milano: Feltrinelli, 1992, pp. 149-165.

41. Comité Consultatif National d'Ethique pour les sciences de la Vie et de la Sante, Avis sur la non-commercialisation du corps humain, 13 decembrie 1990.

42. "Ceea ce constituie obiectul preţului nu este o parte a corpului uman, ci munca furnizată şi substanţa rezultatului", ibidem.

43. Consiliul Europei, Convenţie pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane privind aplicaţiile biologiei şi ale medicinei: Convenţia Europeană asupra drepturilor omului şi asupra Biomedicinei, documentul final a fost aprobat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 19 noiembrie 1996.