MEDITAȚII 

Meditații zilnice pentru Postul Mare 2006
achizitionare: 01.03.2006

Inapoi la cuprins

Marți (7 martie 2006): Când vă rugați, nu spuneți multe

 

Evanghelia: Matei 6,7-15

Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănați lor, că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El. Deci voi așa să vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi; Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin! Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.

 

Vechiul Testament: Isaia 55,10-11

"Precum se coboară ploaia și zăpada din cer și nu se mai întoarce până nu adapă pământul și-l face de răsare și rodește și dă sămânță semănătorului și pâine spre mâncare, așa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea și își îndeplinește rostul lui."

 

Meditație: Credeți că cuvântul lui Dumnezeu are puterea să vă schimbe și să vă transforme viața? Isaia spune că cuvântul lui Dumnezeu este ca ploaia și zăpada care face ca pământul sterp să rodească. Cuvântul lui Dumnezeu are puterea să penetreze inimile noastre sterpe pentru a le face roditoare. Dacă lăsăm cuvântul lui Dumnezeu să se înrădăcineze în inimile noastre, vom fi transformați după chipul lui Dumnezeu și vom primi puterea să mergem pe drumul Său de iubire și sfințenie. Dumnezeu dorește ca cuvintele Sale să ne călăuzească și să ne modeleze felul în care gândim, acționăm și ne rugăm. Ambrozie, un Părinte al Bisericii din secolul IV, scria că motivul pentru care trebuie să dedicăm timp citirii Scripturii este ca să îl auzim pe Cristos cum ne vorbește. "Nu ești ocupat cu Cristos? De ce nu vorbești cu El? Citind scripturile, îl ascultăm pe Cristos."

Ne putem apropia cu încredere de Dumnezeu deoarece el așteaptă cu brațele deschise să își primească fiii risipitori. De aceea Isus a dat discipolilor săi rugăciunea perfectă care îndrăznește să îl numească pe Dumnezeu Tatăl nostru. Această rugăciune ne învață cum să îi cerem lui Dumnezeu lucrurile de care avem cu adevărat nevoie, lucrurile care contează nu doar pentru prezent ci și pentru eternitate. Putem să ne adresăm lui Dumnezeu Tatăl nostru cu încredere și îndrăzneală deoarece Cristos a deschis pentru noi calea spre cer prin moartea și învierea sa. Când îi cerem lui Dumnezeu ajutor, El din fericire nu ne dă ceea ce am merita. În schimb răspunde cu îndurare. Este bun și iertător cu noi, așteptându-ne să ne comportăm al fel cu semenii noștri.

Să ne amintim de Ioan Casian, un Părinte al Bisericii din secolul al V-lea, care a trăit într-o mănăstire din Betleem și apoi cu călugări egipteni. El a scris despre rugăciunea Domnului și despre necesitatea iertării din inimă a semenilor: "Mila lui Dumnezeu este imposibil de cuprins în cuvinte. Oferindu-ne un model de rugăciune, El ne învață un nou mod de viață. Și aceasta nu este totul. Prin aceeași rugăciune el ne oferă o metodă ușoară de a obține o judecată indulgentă a vieților noastre. El ne oferă posibilitatea să ne ușurăm sentința ce atârnă asupra noastră și să îl 'constrângem' să ne ierte. Ce ar putea să facă altceva în fața generozității noastre, când îi cerem să ne ierte așa după cum noi ne-am iertat aproapele? Dacă suntem fideli acestei rugăciuni, fiecare dintre voi vom cere iertare pentru greșelile noastre după ce am iertat greșelile celor care au greșit împotriva noastră. Avem adesea însă un obicei prost. Tratăm greșelile noastre împotriva lui Dumnezeu, oricât de grave ar fi, cu mare indulgență; dar când este vorba de ceva ce ni s-a greșit nouă, oricât de măruntă ar fi problema, cerem reparații cu severitate maximă. Oricine nu a iertat din străfundul inimii pe fratele sau sora care i-au greșit, prin această rugăciune se va condamna de fapt, și nu va obține milă." Îi tratăm pe ceilalți așa cum credem noi că merită, sau așa cum Domnul ne-a învățat - cu milă, iubire neîncetată și bunătate?

 

"Tatăl nostru din ceruri, mi-ai dat mintea să Te cunosc, voință să Te slujesc, și inimă să Te iubesc. Dă-mi astăzi harul și tăria să îmbrățișez voia Ta sfântă și umple inima și mintea mea cu adevărul și iubirea Ta, pentru ca toate intențiile și gesturile mele să îți fie bine plăcute. Ajută-mă să fiu bun și iertător cu semenii mei, așa cum ești Tu cu mine."

 

Psalmul 34,4-7.16-19
Căutat-am pe Domnul și m-a auzit și din toate necazurile mele m-a izbăvit.
Apropiați-vă de El și vă luminați; și fețele voastre să nu se rușineze.
Săracul acesta a strigat și Domnul l-a auzit pe el și din toate necazurile lui l-a izbăvit.
Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El și-i va izbăvi pe ei.
Iar fața Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor.
Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit și din toate necazurile lor i-a izbăvit.
Aproape este Domnul de cei umiliți la inimă și pe cei smeriți cu duhul îi va mântui.
Multe sunt necazurile drepților și din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.

© 2006 Don Schwager
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire