MEDITAŢII

Luni (3 aprilie 2006): "Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea."

Evanghelia: Ioan 8,1-11

În timpul acela, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar, dis-de-dimineaţă, a venit din nou în templu şi tot poporul a venit la el. El s-a aşezat şi a început să-i înveţe. Cărturarii şi fariseii i-au adus o femeie prinsă în adulter. Au pus-o în mijlocul mulţimii şi i-au spus lui Isus: "Învăţătorule, femeia aceasta chiar acum a fost prinsă în adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre; dar tu ce zici?" Dar lucrul acesta îl spuneau ca să-l pună la încercare şi să-l poată învinui. Atunci Isus s-a aplecat şi a început să scrie cu degetul pe pământ. Dar cum ei nu încetau să-l întrebe, el s-a ridicat şi le-a zis: "Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea". Apoi s-a aplecat iarăşi şi a continuat să scrie pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au retras unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până când a rămas Isus singur şi femeia care stătea în mijloc. Atunci Isus s-a ridicat şi a întrebat: "Femeie, unde sunt cei care te învinuiau? Nu te-a condamnat nimeni?" Ea a răspuns: "Nimeni, Doamne". I-a zis Isus: "Nici eu nu te condamn. Mergi, şi de acum să nu mai păcătuieşti".

Vechiul Testament: Daniel 13,1-9.15-17.19-30.33-62

În zilele acelea, în oraşul Babilon, locuia un om, numit Ioachim. El s-a căsătorit cu o femeie, al cărei nume era Suzana, fiica lui Helcia. Ea era foarte frumoasă şi cu frica lui Dumnezeu. Părinţii ei, fiind drepţi, au educat-o pe fiica lor după Legea lui Moise. Ioachim era foarte bogat şi avea o livadă lângă casă. Iudeii se adunau la el, căci era mai de vază decât toţi. Pentru anul acela au fost rânduiţi ca să fie judecători doi bătrâni din popor. Ei erau însă dintre aceia, despre care spusese Domnul: "Fărădelegea a venit din Babilon prin bătrâni, prin judecători, care se pretindeau judecătorii poporului". Aceştia frecventau şi ei casa lui Ioachim şi veneau la ei toţi cei cu procese. Când pleca poporul la amiază, intra şi Suzana şi se plimba în livada bărbatului ei. Cei doi bătrâni o vedeau zilnic intrând şi plimbându-se şi au început să o dorească. Ei şi-au făcut nişte judecăţi false, şi-au plecat ochii în jos să nu mai vadă cerul şi să nu-şi mai amintească de poruncile sale drepte. Pe când aşteptau ei o zi prielnică, Suzana a intrat odată, ca de obicei, cu două fete şi a voit să facă baie, căci era foarte cald. Nimeni nu era acolo, afară de cei doi bătrâni ascunşi, care o pândeau. Suzana a zis celor două slujnice: "Aduceţi-mi miresme şi săpun şi închideţi porţile livezii, ca să fac baie". După ce au ieşit fetele, cei doi bătrâni s-au ridicat, au alergat la Suzana şi i-au zis: "Iată, porţile livezii sunt încuiate şi nimeni nu ne vede, iar noi te dorim; împlineşte-ne dorinţa şi supune-te nouă, altfel te vom acuza că a fost cu tine un tânăr şi de aceea ai trimis fetele de la tine". Suzana a zis suspinând: "Sunt într-o situaţie fără ieşire: dacă cedez, mă aşteaptă moartea, iar dacă mă împotrivesc, tot nu voi scăpa din mâinile voastre. Dar mai bine este pentru mine să nu cedez şi să cad în mâinile voastre, decât să păcătuiesc înaintea Domnului". Atunci Suzana a strigat cu glas puternic, dar au strigat şi cei doi bătrâni împotriva ei, iar unul din ei a alergat şi a deschis porţile livezii. Cei din casă, auzind strigăte în livadă, au năvălit înăuntru pe portiţa din spate, să vadă ce i s-a întâmplat Suzanei. După ce au vorbit bătrânii, slugile s-au simţit foarte ruşinate, căci niciodată nu s-a spus aşa ceva despre Suzana. A doua zi poporul s-a adunat la Ioachim, bărbatul ei. Au venit şi cei doi bătrâni, stăpâniţi de gânduri criminale asupra Suzanei şi decişi să o condamne la moarte. Şi au zis înaintea poporului: "Trimiteţi să o aducă pe Suzana, fiica lui Helcia, soţia lui Ioachim". Iar ei au trimis de îndată. Şi a venit ea împreună cu părinţii, cu copiii şi cu toate rudele ei. Plângeau toţi ai ei laolaltă, împreună cu cei care o cunoşteau. Cei doi bătrâni s-au ridicat în mijlocul poporului şi şi-au pus mâinile peste capul ei. Iar ea, plângând, şi-a ridicat ochii spre cer, pentru că inima ei avea încredere în Domnul. Bătrânii au zis: "Pe când noi ne plimbam prin livadă, au intrat cu ea două slujnice. Apoi a trimis slujnicele şi a închis porţile livezii. Atunci a venit la ea un tânăr, care fusese ascuns, şi a păcătuit cu ea. Noi, aflându-ne într-un colţ al livezii, văzând nelegiuirea, am alergat spre ei şi i-am văzut împreună, dar pe tânăr nu l-am putut reţine, căci fiind mai puternic decât noi, a deschis poarta şi a fugit. Am prins-o pe ea şi am întrebat-o cine era tânărul acela, dar ea n-a vrut să ne spună. Noi suntem martorii acestui fapt". Şi adunarea i-a crezut, căci erau bătrânii poporului şi judecători, şi a condamnat-o pe Suzana la moarte. Strigând cu glas puternic, Suzana a zis: "Dumnezeule veşnic, cunoscătorul celor ascunse, care ştii toate mai înainte de a se fi făcut; tu ştii că aceştia au dat mărturie falsă împotriva mea". Şi Domnul a auzit glasul ei. Pe când o duceau la moarte, Domnul a trezit duhul dreptăţii într-un tânăr, care se chema Daniel. Acesta a strigat cu glas puternic: "Eu sunt vinovat de moartea acestei femei!" Tot poporul s-a întors spre el şi l-a întrebat: "Ce înseamnă cuvântul pe care l-ai rostit?" Iar el, stând în mijlocul lor, a zis: "Sunteţi oare atât de nebuni, fiii lui Israel? Fără a o întreba, fără a cunoaşte adevărul, aţi condamnat pe o fiică a lui Israel. Întoarceţi-vă înapoi la judecată, căci oamenii aceia au dat mărturie falsă împotriva ei". Deci tot poporul s-a întors în grabă, iar cei care formau sfatul bătrânilor i-au zis lui Daniel: "Vino, şezi în mijlocul nostru şi explică-ne, pentru că ţi-a dat Dumnezeu înţelepciunea bătrâneţii". Daniel le-a spus: "Despărţiţi-i pe unul de altul şi le voi pune întrebări". După ce au fost despărţiţi, Daniel l-a chemat pe unul dintre ei şi i-a spus: "Tu care ai îmbătrânit în rele, acum au venit asupra ta păcatele, pe care le-ai săvârşit mai înainte, făcând judecăţi nedrepte, i-ai condamnat pe cei nevinovaţi, iar pe cei vinovaţi i-ai achitat, deşi Domnul zice: «Pe cel nevinovat şi pe cel drept să nu-l condamni la moarte!» Ei bine, dacă ai văzut-o pe această femeie cu acel tânăr, spune: sub care copac i-ai văzut împreună? El a răspuns: "Sub un salcâm". Daniel a zis: "Iată minciuna care te condamnă. Îngerul lui Dumnezeu a primit poruncă de la Domnul; el te va ucide". Îndepărtându-l pe acesta, a poruncit să fie adus celălalt şi i-a zis: "Sămânţa lui Canaan şi nu a lui Iuda! Frumuseţea te-a înşelat şi pofta ţi-a pervertit inima. Aşa făceaţi cu fiicele lui Israel, care - de frică - vi se supuneau. Însă această fiică a lui Iuda n-a consimţit la fărădelegea voastră. Aşadar, spune-mi: sub care copac i-aţi prins?" El a zis: "Sub un plop". I-a zis Daniel: "Iată minciuna care te condamnă şi pe tine. Îngerul lui Dumnezeu cu sabia în mână, aşteaptă să te taie în două şi să vă ucidă pe amândoi". Atunci toată adunarea a strigat cu glas puternic şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, care îi salvează pe cei care se încred într-însul. Mulţimea s-a întors acum împotriva celor doi bătrâni, căci Daniel a dovedit din cuvintele lor, că dăduseră mărturie falsă. Conform Legii, au făcut cu ei ceea ce ei uneltiseră cu răutate împotriva aproapelui şi i-au ucis. Astfel a fost cruţată în ziua acea o viaţă nevinovată.

Meditaţie: Suntem gata să primim harul şi libertatea pentru a ne schimba şi transforma după sfinţenia lui Cristos? Dumnezeu nu ne refuză niciodată harul Său. Iubirea şi îndurarea Lui fermă este nouă în fiecare zi (cf Plângeri 3,22-23). Prin darul şi harul Duhului Sfânt putem să ne schimbăm şi să ne înnoim în Cristos. El ne poate elibera de dorinţele şi pasiunile noastre dezordonate. Isus nu a pierdut niciodată o ocazie de a-i elibera pe cei apăsaţi de păcate şi de vină. Întovărăşirea lui frecventă cu păcătoşii, însă, a deranjat sensibilităţile liderilor religioşi. Atunci când o femeie prinsă în adulter a fost adusă la El pentru judecată, l-au provocat pe Isus în problema pedepsei. Legea evreiască considera adulterul o crimă gravă, deoarece viola porunca lui Dumnezeu şi distrugea stabilitatea căsătoriei şi a vieţii de familie. Era unul dintre cele mai grave trei păcate care erau pedepsite cu moartea.

Acest incident ne spune multe despre atitudinea lui Isus faţă de păcătos. Cărturarii şi fariseii doreau să îi creeze probleme lui Isus faţă de autorităţile religioase şi civile. De aceea au adus înaintea Lui o femeie prinsă în adulter. Isus a întors provocarea asupra acuzatorilor Lui. El de fapt le-a spus: Daţi-i drumul şi omorâţi-o cu pietre! Însă lăsaţi ca acela dintre voi care este fără păcat să fie primul care să arunce o piatră. Domnul lasă problema pe seama propriilor lor conştiinţe. Când femeia adulteră este lăsată singură cu Isus, El exprimă îndurarea sa, şi de asemenea o îndeamnă puternic să nu mai păcătuiască din nou. Cărturarii doreau să condamne, Isus dorea să ierte şi să îi redea păcătosului sănătatea sufletului. Provocarea Lui implica o alegere - fie te întorci la fosta ta cale a păcatului şi a morţii, fie porneşti pe o nouă cale a vieţii şi a fericirii împreună cu El. Isus i-a acordat iertarea şi un nou început în viaţă. Harul lui Dumnezeu ne permite să ne privim păcatele drept ceea ce sunt ele - infidelitate faţă de Dumnezeu -, şi să ne întoarcem la Dumnezeu cu o inimă pocăită şi cu recunoştinţă pentru îndurarea şi iertarea lui Dumnezeu. Cunoaştem bucuria pocăinţei şi a unei conştiinţe curate?

"Dumnezeule Tată al nostru, ne este dificil să venim la Tine, deoarece felul în care te cunoaştem este imperfect. În ignoranţa noastră ne-am imaginat că eşti duşmanul nostru; am crezut în mod greşit că îţi face plăcere să pedepseşti păcatele noastre; şi ne-am imaginat prosteşte că eşti un tiran asupra vieţii omului. Însă Isus venind în mijlocul nostru, ne-a arătat că eşti iubitor, că eşti de partea noastră împotriva la tot ceea ce este obstacol în viaţă, şi că resentimentele noastre faţă de Tine au fost nefondate. Aşa că venim la Tine, cerându-ţi iertare pentru ignoranţa noastră din trecut, şi dorind să ştim tot mai multe despre Tine şi despre iubirea Ta iertătoare, prin Isus Cristos Domnul nostru" (Rugăciune a Sf. Augustin).

Psalmul responsorial

Ps 22,1-3a.3b-4.5.6 (R.: 1)

R.: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic!
Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic!
El mă conduce la păşuni verzi şi mă îndreaptă spre ape liniştite,
îmi întăreşte sufletul. R.

Mă călăuzeşte pe cărări drepte pentru cinstea numelui său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,
nu mă tem de nici un rău, căci tu eşti cu mine,
toiagul şi nuiaua ta mă apără. R.

Tu îmi întinzi masă în faţa duşmanilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi paharul meu mă umple de bucurie. R.
Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. R.

© 2006 Don Schwager