MEDITAŢII

Duminică (2 aprilie 2006): "Dacă bobul de grâu moare, aduce mult rod"

Evanghelia: Ioan 12,20-33

În timpul acela, unii dintre grecii veniţi la Ierusalim, să se închine de sărbătoarea Paştelui, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat, zicându-i: "Domnule, am vrea să-l vedem pe Isus". Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip i-au spus lui Isus. Isus le-a zis: "A sosit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului. Adevăr, adevăr vă spun că, dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce mult rod. Cine-şi iubeşte viaţa o va pierde, iar cine-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-mi slujeşte cineva, să mă urmeze pe mine, şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă-mi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti. Acum sufletul meu este tulburat. Dar ce să zic, «Tată, scapă-mă de ceasul acesta?» Nicidecum! Căci tocmai de aceea am ajuns la ceasul acesta. Tată, preamăreşte numele tău!" Atunci din cer s-a auzit un glas: "L-am preamărit şi încă îl voi preamări". Mulţimea care stătea acolo şi care auzise glasul zicea că a fost un tunet. Alţii ziceau: "Un înger i-a vorbit". Isus a zis: "Nu pentru mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar eu, după ce voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage la mine pe toţi oamenii". Vorbind astfel, arăta de ce fel de moarte avea să moară.

Vechiul Testament: Ieremia 31,31-34

Domnul spune: "Iată, vin zile când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua în care i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care ei l-au călcat, iar eu i-am făcut să simtă că sunt stăpânul lor. Dar iată legământul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: «Voi pune legea mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: «Învaţă să-l cunoşti pe Domnul!» căci toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; eu le voi ierta nelegiuirea şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatul lor»".

Meditaţie: Cum poate moartea să conducă la viaţă şi înfrângerea la slavă? Isus a descris apropiata sa moarte pe cruce ca fiind ceasul preamăririi Sale (cf. Ioan 12,23) în care El va fi "înălţat de la pământ" şi va atrage la sine "pe toţi oamenii" (Ioan 12,32). Isus a văzut moartea Sa pe cruce ca victoria asupra puterilor păcatului şi întunericului. Isus a exemplificat cu "bobul de grâu" pentru a arăta cum acţionează acest principiu în împărăţia lui Dumnezeu. Seminţele în sine nu pot produce o nouă viaţă. Ele trebuie să fie semănate în pământ înainte ca să poată creşte şi produce roade. Care este analogia spirituală pe care o face Isus? Este pur şi simplu o referire voalată la iminenta lui moarte pe cruce şi înviere? Sau se gândeşte Isus la un alt fel de "moarte şi renaştere" pentru discipolii Săi? Isus, fără îndoială, se gândea la ambele sensuri. Ascultarea lui Isus şi moartea pe cruce au obţinut pentru noi libertatea şi noua viaţă în Duhul Sfânt. Crucea lui ne eliberează de tirania păcatului şi a morţii şi ne arată calea iubirii perfecte.

Dacă dorim să trăim noua viaţă pe care Isus ne-o oferă, atunci învelişul exterior al naturii noastre vechi, căzute, trebuie să fie spart şi lăsat să moară. În Botez, vechea noastră natură înrobită de păcat este îngropată cu Cristos şi înviem ca o "nouă creaţie" în Cristos. Acest proces al morţii "vechiului eu decăzut" este atât un eveniment unic, precum Botezul, cât şi un ciclu zilnic, continuu, în care Dumnezeu ne îngroapă tot mai profund în moartea lui Isus faţă de păcat pentru ca să putem învia şi aduce roade pentru Dumnezeu. Există aici un mare paradox. Moartea conduce la viaţă. Când "murim" faţă de noi înşine, "înviem" la o nouă viaţă în Isus Cristos.

Ce înseamnă să "mori" faţă de tine însuţi? Cu siguranţă înseamnă că ceea ce este contrar voinţei lui Dumnezeu trebuie să fie "răstignit" sau "omorât". Dumnezeu ne dă harul pentru a spune "da" voinţei Sale şi pentru a respinge orice este contrar planului Său de iubire pentru vieţile noastre. Isus a promis de asemenea că vom aduce "roade" multe pentru El, dacă alegem să renunţăm la noi înşine de dragul Lui. Isus a folosit un limbaj puternic pentru a descrie renunţarea de sine la care se gândea pentru discipolii Săi. Ce a dorit să spună prin aceea că trebuie să ne urâm pe noi înşine? Expresia a urî ceva înseamnă adesea a prefera mai puţin. Isus spune că nimic nu trebuie să stea în calea preferinţei noastre pentru El şi pentru voinţa Tatălui nostru ceresc. Speranţa noastră nu îşi are temelia pe pământ, ci este legată de cer. Sf. Paul ne aminteşte că "se seamănă în putrezire şi se învie în neputrezire" (1Corinteni 15,42). Aveţi speranţă în Domnul şi urmaţi cu bucurie calea pe care El a ales-o pentru voi?

"Doamne, fă-mă să fiu grâul semănat în pământ, pentru a fi recoltat pentru tine. Doresc să merg oriunde mă conduci Tu. Dă-mi o nouă speranţă şi bucurie în a te sluji în toate zilele vieţii mele."

Psalmul 50,3-4.12-13.14-15 (R.: 12a)

R.: Zideşte în mine, Dumnezeule, o inimă curată.

Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea.
Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu. R.

Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi un duh drept înnoieşte înăuntrul meu.
Nu mă alunga din faţa ta
şi Duhul tău sfânt nu-l lua de la mine. R.

Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale
şi întăreşte-mă cu duh binevoitor.
Atunci voi învăţa pe cei păcătoşi căile tale
şi cei rătăciţi se vor întoarce la tine. R.

© 2006 Don Schwager