MEDITAŢII

MIERCURI

Is 40,25-31; Ps 102; Mt 11,28-30

Din timpurile cele mai vechi, Biserica pune pe buzele noastre, la începutul Liturghiei, rugăciunea care se găseşte în evanghelie: "Doamne, miluieşte-ne! Kyrie, eleison!" În formulele actuale, cele trei invocaţii sunt îndreptate către Cristos, dar în vechime ele invocau milostivirea celor trei persoane divine: "Doamne, Tatăl milostivirii, care l-ai trimis pe Fiul tău, ai milă de noi! Cristoase, semnul milostivirii lui Dumnezeu, ai milă de noi! Doamne, Duhule Sfinte, Mângâietorule, ai milă de noi!" Această rugăciune manifestă toată intenţia lui Dumnezeu, ne arată că putem conta pe iubirea lui Dumnezeu şi, în special, la Liturghie, pentru că Liturghia este expresia perfectă a milostivirii Tatălui, a milostivirii Fiului, a milostivirii Duhului Sfânt.

Deja în Vechiul Testament îşi revelase milostivirea sa: "Bun şi milostiv este Domnul - proclama psalmul 102 - încet la mânie şi mare în iubire". Lui Moise, Dumnezeu i s-a revelat ca un Dumnezeu plin de milă, bogat în milostivire şi în fidelitate. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de mizeria poporului său şi de-a lungul istoriei nu a abandonat niciodată acest popor încăpăţânat: l-a pedepsit cu milă pentru a-l converti şi pentru a-l conduce la o mai mare intimitate cu el.

Dar această mare milostivire revelată de Dumnezeu în Vechiul Testament e puţin lucru faţă de ceea ce a realizat venirea lui Cristos. În acest timp al Adventului, noi trebuie să luăm cunoştinţă de milostivirea lui Dumnezeu, de iubirea sa milostivă, care realizează o extraordinară minune.

Cele două lecturi de astăzi, în contrastul lor, scot în evidenţă tocmai această minune. Prima lectură insistă asupra puterii lui Dumnezeu: "Atât de mare este puterea şi tăria lui... Domnul este Dumnezeu veşnic, creatorul întregului pământ. El nu oboseşte şi nici nu se sleieşte de puteri; înţelepciunea lui nu are măsură".

Evanghelia, în schimb, ne face să-l vedem pe Isus blând şi umil, care nu vorbeşte despre putere şi forţă, ci se prezintă ca unul dintre noi. Aceasta e cea mai importantă expresie a milostivirii lui Dumnezeu: el a voit să se facă asemenea nouă, să se facă părtaş la soarta noastră umană. Nu e vorba despre o simplă condescendenţă, ci e însăşi dorinţa de a ne salva, de a ne conduce la intimitatea cu sine. Aceasta e o iubire foarte mare.

Liturghia face prezent cel mai mare act de milostivire, adică faptul că Domnul Isus nu numai că a luat natura noastră, ci şi suferinţele şi moartea noastră, a luat umilinţa noastră şi a făcut-o un mijloc de comuniune cu viaţa divină. În realitate, Cristos, murind pe cruce, a transformat cea mai mare umilinţă pe care o putea suporta omul într-un izvor de glorie.

Astfel, toată existenţa noastră a fost transformată pentru că tot ceea ce putea să fie motiv de descurajare, sau de-a dreptul, de disperare, devine, în schimb, motiv de încredere, un motiv de progres nu numai în încredere, ci în glorie, aşa cum vrea Domnul.

În acest timp al Adventului, trebuie să gustăm profund această milostivire, această iubire delicată a Domnului, care vine în viaţa noastră pentru a se face părtaş slăbiciunii noastre, umilirilor noastre, suferinţelor noastre pentru a o lumina cu iubirea sa şi a o transforma într-un drum de glorie, de iubire, de bucurie.