MEDITAŢII

VIGILIA PASCALĂ

Ez 36,16-28; Ps 117; Rom 6,3-11; Lc 24,1-12 (Anul C)

În această noapte, Biserica ne invită să retrăim aventura tulburătoare a femeilor care se întorc de la mormânt şi îşi împărtăşesc sentimentele lor.

În timp ce mergeau purtând parfumuri ce fuseseră pregătite pentru îmbălsămarea trupului lui Isus, Maria Magdalena şi alte femei aveau desigur inima plină de tristeţe şi nu-şi făceau iluzii privind utilitatea gestului lor: turnarea parfumurilor asupra unui cadavru nu are nici o utilitate pentru un defunct: gestul slujeşte numai pentru a exprima afecţiunea, o afecţiune care de acum se reduce doar la o durere profundă. Când Isus era viu, ele se puteau exprima faţă de el cu o iubire recunoscătoare, în gesturi de dăruire plină de delicateţe, dar acum a trecut acel timp, iar ele nu mai puteau face nimic mai mult pentru el.

Sosite la mormânt, au constatat că piatra era deja dată la o parte, "deşi era foarte mare", precizează Marcu, şi că trupul lui Isus a dispărut. Aceasta este o dezamăgire în plus, o amară dezamăgire: nu vor mai putea împlini pentru Isus nici măcar riturile tradiţionale pentru a-şi exprima durerea lor.

Dar nu au timp să se plângă sau să caute explicaţii. Doi oameni misterioşi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare, le vorbesc şi le anunţă învierea: "Pentru ce îl căutaţi pe cel viu printre cei morţi? Nu este aici, a înviat". Şi pentru a confirma anunţul, reiau cuvântul lui Isus: "Amintiţi-vă cum v-a vorbit pe când era încă în Galileea".

Astfel, aceste femei au fost primele care au primit vestea surprinzătoare a învierii lui Isus, veste care, din acel moment, nu a încetat să răsune în lume şi să schimbe tristeţea în bucurie, descurajarea în încredere, moartea în noutatea vieţii. Şi astfel, noi primim şi în această noapte evanghelia învierii cu toată bucuria şi exaltarea inimii noastre credincioase.

Nu e vorba însă despre un simplu anunţ, ci de o invitaţie de a adopta o atitudine diferită: "Pentru ce îl căutaţi pe cel viu printre cei morţi?", spun mesagerii cereşti. Femeile sunt chemate la o schimbare, la o convertire. Trebuie să recunoască faptul că cercetările lor, preocupările naturale, spontane, nu erau orientate în direcţia cea bună: "îl căutau pe Cel Viu printre cei morţi", voiau să-i aducă lui Isus onorurile funebre, dar Isus nu avea nevoie de aceasta.

Ele au rămas blocate în evenimentul morţii, considerat ca punct final. Îngerii amintesc însă cuvintele lui Isus care prezicea contrariul: moartea nu este punctul final, ci numai trecerea necesară pentru a ajunge la o viaţă nouă. Ele sunt, deci, invitate să nu atribuie prea multă importanţă evenimentelor umane, chiar dacă în aparenţă sunt definitive, iremediabile, ci să se încredinţeze mai mult în cuvântul lui Isus pentru a depăşi evenimentele ireparabile şi să adere la opera creatoare a lui Dumnezeu.

Acest apel la convertire, la o credinţă mai vie, trebuie să-l primim şi noi în această noapte, şi apoi întotdeauna în viaţa noastră. De câte ori nu rămânem blocaţi în faţa evenimentelor care par definitive, fără ieşire, în loc să căutăm în cuvântul lui Dumnezeu şi în lumina lui Cristos posibilitatea de a privi dincolo de ele şi de a ne deschide viaţa noastră operei creatoare a lui Dumnezeu! De câte ori îngerul lui Dumnezeu ne poate spune şi nouă: "De ce-l căutaţi pe cel viu printre cei morţi?"

Ne gândim, da, să-l căutăm pe Isus, dar credem prea adeseori că-l vom găsi într-un mormânt, unde noi înşine suntem îngropaţi: în mormântul obişnuinţelor noastre înţepenite, al proiectelor noastre doar omeneşti, prea limitate, al ideilor noastre, al sentimentelor noastre meschine. Îl căutăm pe Isus. Şi nu-l putem găsi, pentru că nu-l căutăm acolo unde el e viu, unde reînnoieşte mereu viaţa revigorând credinţa, iubirea efectivă, acţiunea curajoasă.

Să ne înnoim credinţa, să-i cerem lui Isus înviat ca el să reînnoiască credinţa noastră şi toată viaţa noastră. Să ne elibereze din mormântul nostru aşa cum el a fost eliberat din al său şi să ne transmită tot mai mult viaţa sa nouă, pentru slava Tatălui şi bucuria tuturor fraţilor noştri.