MEDITAȚII 

Pâinea zilnică a cuvântului
Albert Vanhoye

achizitionare: 27.11.2003; sursa: Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior JOI

Gen 17,3-9; Ps 104; In 8,51-59

"Abraham, tatăl vostru, a tresăltat de bucurie în speranța că va vedea ziua mea; a văzut-o și s-a bucurat". Și noi suntem chemați, în acest timp al pătimirii și al Paștelui, să vedem ziua lui Isus și să ne bucurăm.

Ce înseamnă acest lucru: "Abraham, tatăl vostru, a tresăltat în speranța că va vedea ziua mea"?

Ziua lui Cristos este ziua învierii și Abraham a văzut-o, evident, ca prefigurare, adică participând la evenimentele care făceau să se întrevadă planul divin de înviere al lui Cristos.

Sunt două evenimente în care Abraham a văzut, în special, învierea lui Cristos: nașterea lui Isaac și sacrificiul lui Isaac.

Deja nașterea lui Isaac este prezentată de sfântul Paul ca o victorie asupra morții. "(Abraham) nu a profețit prin credință - scrie sfântul Paul - văzând deja ca mort trupul său și al Sarei". El a crezut în Dumnezeu care învie morții, și astfel, s-a născut Isaac, pentru credința lui Abraham în promisiunea lui Dumnezeu, o credință capabilă să învingă moartea. Este, pentru Abraham, o experiență a învierii, și el "s-a bucurat".

Spunând "s-a bucurat", Isus face aluzie la numele însuși al lui Isaac, care în ebraică înseamnă "el a râs". În tradițiile care îl privesc pe Isaac sunt frecvente aluziile la această semnificație.

Abraham, deci, prin credința sa, a participat la victoria lui Cristos asupra morții și s-a bucurat de aceasta.

Al doilea eveniment în care Abraham a văzut anticipat anunțul învierii este cel cunoscut ca fiind jertfa lui Isaac, care a fost încă o victorie asupra morții. Abraham își oferă propriul fiu, acel fiu prin care Dumnezeu îi promisese să-l binecuvânteze pe Abraham și toate popoarele. Dacă Isaac moare, promisiunea lui Dumnezeu este deșartă, pare anulată. Dar Abraham are credință că Dumnezeu va afla modul prin care va găsi victima pentru sacrificiu, fără ca ea să aducă cu sine moartea lui Isaac. Și Isaac coboară viu de pe munte. A fost, într-un oarecare sens, jertfit și a rămas viu, devenind figura învierii lui Cristos.

Evident, este o prefigurare imperfectă, ca toate prefigurările, Isaac nu a învins realmente moartea, pentru că nu a fost realmente sacrificat. Dar Abraham în acest eveniment a putut vedea deja ziua sacrificiului real al lui Cristos, premisă a învierii la o viață mai frumoasă și perfectă: a văzut-o și s-a bucurat. Și ca recompensă pentru credința sa, Dumnezeu își reînnoiește promisiunea fecundității, a țării promise, a moștenirii veșnice.

Și noi suntem chemați să trăim în credința în învierea lui Cristos, să învingem mereu puterea morții și să ne bucurăm pentru că victoria lui Cristos va deveni victoria noastră. Acesta este adevărul în ceea ce privește însăși moartea noastră, anume că încă de pe acum putem fi învingători oferind-o ca o participare la moartea lui Isus. Dar mai mult, este adevărat pentru fiecare zi din viața noastră, în care putem să fim victorioși asupra puterilor morții, adică asupra a tot ceea ce ne conduce la tristețe, la pesimism, la descurajare, cu alte cuvinte, asupra a tot ceea ce ne poate face să capitulăm în fața dificultăților.

E necesar, asemenea lui Abraham, să avem credință în înviere. Nici o dificultate nu a fost mai mare decât crucea lui Cristos, și el a învins: "Aveți încredere, eu am învins lumea" (In 15,33). Să cerem să avem întotdeauna înaintea ochilor noștri această victorie a lui Cristos, să avem prezentă învierea sa, să ne bucurăm de ea acum, pentru a ne putea bucura și atunci când vom fi părtași la ea.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire