MEDITAŢII

LUNI

Dan 13,1-9.15-17.19-30.33-62; Ps 22; In 8,1-11 (sau In 8,12-20)

În evanghelia de astăzi putem vedea cu câtă linişte Isus se apropie de pătimirea sa. Ea este un act de milostivire, şi Tatăl îl primeşte mai mult decât toate jertfele rituale pe care chiar şi Isus le oferea la templul din Ierusalim înainte de a urca pe Calvar. Istoria femeii adultere din capitolul al optulea al Evangheliei după Ioan ne dă măsura profundităţii milostivirii divine, dacă se poate spune astfel despre milostivirea infinită.

În faţa răului, două sunt, în general, atitudinile umane, una opusă celeilalte, şi nici una compatibilă cu spiritul lui Isus. Prima este condamnarea hotărâtă, severă, a doua este, în schimb, o înţelegere facilă. Condamnăm cu severitate, gândind că cel puţin noi nu suntem ca aceşti păcătoşi şi, în această distanţare de ei, ne construim în interior o oarecare siguranţă. Este o atitudine falsă, pentru că e orgolioasă: Domnul nu ne-a învăţat să ne separăm de păcătoşi, ci să ne situăm în mijlocul lor, pentru a ne asuma şi noi păcatul lumii. Când, în schimb, nu condamnăm, suntem tentaţi să luăm o atitudine conciliantă. Spunem: "Ei da, nu-i totul în ordine, dar trebuie să se înţeleagă, este victima circumstanţelor, a societăţii actuale..." şi aşa mai departe. În acest mod, ne eliberăm de responsabilitatea luptei contra păcatului, aproape justificându-l prin cuvinte, prin judecata noastră indulgentă.

Isus nu diminuează gravitatea păcatului, pe care el îl cunoaşte aşa cum nici un om nu-l cunoaşte, ştie că răul îl corupe pe om, că este o mare pierdere pentru el. De aceea, atitudinea lui nu e una de indulgenţă facilă. Punându-se alături de cei păcătoşi, el ia asupra sa pedeapsa, greutatea, suferinţa păcatului, şi numai în această manieră poate să fie indulgent şi să dăruiască iertarea lui Dumnezeu: "Nici eu nu te condamn: mergi şi de acum să nu mai păcătuieşti!" Nu se mulţumeşte să o spună, dar îi dă puterea, pentru că el a ispăşit păcatul în pătimirea sa.

Dumnezeu, în milostivirea sa, ne-a iubit într-adevăr, până la sfârşit, trimiţându-ni-l pe Fiul său pentru a lua asupra sa păcatele noastre, pentru a ne putea ierta şi dărui o viaţă nouă de pace, de bucurie, de caritate.